Răspunsul

de Irina Lucia MIHALCA

 Încă strivită de sărutul tău, 
 pasiunea îşi continuă curgerea, 
 sub luna în descreştere
 nu-şi poate opri răsuflarea,
 distanţa dintre noi respiră prin mine,
 uşor deschid zorii unei noi zile, 
 în răsucirea tăcerii te strig,
 întreb unde eşti, 
 în reflexia apei străvezii a oglinzii apari,
 nedumerită te privesc,
 îmi faci semn cu mâna:
 – Cred că sunt aici şi acolo,
n-am putut împiedica alunecarea,
 nu a stat în voinţa mea,
 m-ai învăţat să fiu,
 să trăiesc clipa,
 să visez dincolo de zările albastre
 şi să-mi urmez visele,
 m-ai învăţat să trec peste
 ce credeam că nu sunt,
 să-mi ţin echilibrul.
 Ca o oază-n deşert
 te-am întâlnit şi-am înţeles,
 prin îngerii apăruţi
 eşti binecuvântat dacă eşti sincer,
 cu tine alături
 am început să exist,
 o călăuză în noaptea înstrăinărilor
 şi-o punte spre mine însumi.
 Cuvintele, neînţelese până acum,
 au alte trăiri, undeva-n suflet
 nu ştiam nimic de mine,
 acum sunt cu tine
 oriunde mă simt,
 distanţele nu mai există,
 viaţa-şi are un nou curs,
 fiinţez în tot ce eşti,
 ceva din inima ta  
 a răsărit în a mea,
 te iubesc până la infinit,
 pacea ta e şi-n mine,
 nu mai există dureri,
 zbateri, lacrimi, nelinişti, căutări,
 pentru că eşti… răspunsul.

 2 iunie 2014

 

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: