MARIETA COMAN: Ecouri albe din priviri de smaralde

de Vasile BELE

 

„Eternitatea m-a lăsat să o semnez cu amprenta unui vers…” – MARIETA COMAN

,,Ars longa, vita brevis!”, (proverb latin)

Trăiesc în clipe blânde
ce-mprăștie parfumuri
și spulberă iluzii,
crescute din adâncuri…
Te-nvălui cu privirea
sclipind a dulci smaralde,
în suflet îți trimit
note atinse de ecouri albe.
Prin versuri te tot port
ca să culegi miresme,
s-atingi emoții albastre,
senine, dinspre astre…
Te-nvălui cu mistere
și tot ce te-mpresoară,
sunt priviri de smaralde
atinse de ecouri albe…

poezia ce poartă și titlul volumului de versuri, Ecouri albe din priviri de smaralde, (p. 7).

Volumul este cea mai proaspătă realizare, care poartă amprenta de suflet a minunatei Marieta Coman, din Turda, pe care am avut bucuria să o cunosc la Poiana Brașov, în cadrul Festivalului Internațional de Literatură „Zbor spre desfrunzite stele”, coord. poeta Florentina Danu, coordonator și al Campionatului Mondial de Poezie și a Olimpiadei Mondiale de Poezie, președinte editorul Trandafir Sîmpetru.

Acest volum, Ecouri albe din priviri de smaralde, a fost lansat în cadrul acestor evenimente culturale amintite și l-am primit cu „dedicație și iscălitură” de la autoarea Marieta Coman.

Apărut la Editura Liric Graph, Făurei, 2021, 132 p., ISBN 978-606-8835-86-0, în condiții grafice ireproșabile, scoate în evidență sensibilitatea și profunzimea poetei, aflată la al doilea volum, după cel de debut apărut la Editura Ștef, Iași, numit Nuanțe de suflet.

Marieta Coman, a participat la un concurs național, organizat anual de această editură unde i-au fost apreciate poemele, „fiind printre primii 12 câștigători din peste 400 de participanți”, după cum ne mărturisește chiar ea.

Am rămas plăcut impresionat de întâia poezie din volum, M-am compus într-o poezie, (p. 6), pe care am s-o redau în totalitate, în cele ce urmează, pentru că Marieta Coman este și va fi o poezie, este definiția poeziei, prin stilul elegant, sobru, de factură modernă, claritatea mesajului din poeme:

Mă căutai într-un vers nescris încă
abandonat la o margine de pagină,
când gândurile se rosteau
într-un haos de simțuri,
acolo unde ar fi trebuit
să îți găsești poemul.
Mă căutai prea devreme, într-un timp
când nu existam încă.
Așteptai să mă citești cu nesaț
dar eu îmi căutam sensul,
sensul vieții…
Până într-o zi, când l-am găsit:
m-am compus într-o poezie
și tu… ai putut să mă citești.

Într-un alt poem, sugestiv, recunoscând că nu trebuie să trecem prin viață fără să lăsăm ceva în urma noastră, cu rafinament și eleganță, își (s)pune amprentele asupra existenței sale. „Scriem cu pete de sentimente”, „cerșim clipe și momente”, „ne-ntrecem în jocuri de cucerire”, „pulsăm după al vieții ceas”, „ne agățăm dorințele în stele”, „tânjim la colțul unui paradis”, „valsăm pe o melodie”, „plutim printre suave note în balans”, urcă și coboară, ne urcă și ne coboară, printr-un labirint imaginar, prin care, vrem nu vrem, trecem lăsând amprente.

Poeta a dorit ca trecerea ei să nu fie degeaba. Fuga prin viață, reușitele sau eșecul vieții, sunt forma de a trăi. De fiecare dată când ești căzut, te ridici și-ți urmezi calea.

Pentru poeta Marieta Coman, cuvântul înseamnă lumină și frumos, bucurie și adevăr, veșnicie.

să mulțumim și-n urmă să lăsăm
parfum de frumusețe și gânduri de bine
și o amprentă ca să nu se șteargă,
urmele noastre, ca cele pe nisip.

Mai există o altă expresia atât frumoasă pentru a da definiție vieții și sensului ei? Poate da! Dacă viața își are amprenta ei, toți avem voie să sperăm sau să ne facem iluzii. Da. Avem Dreptul la iluzii, iar de acest drept face uz și poeta (p. 10) afirmând:

Iluzii ne curg prin cupele vieții
ne amețesc ca o șampania înspumată,
realități se scurg scrijelindu-ne urme cu pașii,
de iluzii ne agățăm, ca de ultimele maluri.

Întorc pagina. Urmează poemul Tăcute întrebări. Glumind, „uneori și tăcerea este un răspuns!”. Marieta Coman, demitizează cutuma și ne „demonstrează” că, trecând peste toate principiile, uneori, chiar și întrebările tac. În cazul de față tăcerea „își strigă necuvintele”, tăcerile „își fâlfâie în zbor aripile”, sau, tot ele, tăcerile „ne toarnă în suflete îndoieli”, iar prin această tăcere, „vorbele rămân în așteptare”.

Cine este Marieta Coman? Întâi ai zice – un om simplu și modest. Citindu-i lirica, aflăm poeticul răspuns. Iată răspunsul, poetei Marieta Coman.

Uneori,

Sunt melodia ritmică zorilor de zi
cu zâmbetul ce aduce răsăritul.
Sunt tăcerea blândă a vacanței
sau zbaterea valului în furtună
”, poezia Sunt eu…, (p. 8).

Alteori,

„Sunt doar o frunză rătăcită-n toamna ta

(…)

„am trecut prin vara care m-a uscat de dorul tău”, din poezia Frunza rătăcită, ,(p. 13).

Altădată, este cea care se „plimbă între trecut și viitor”, din poezia Deja-vu, (p. 26). Tot ea recunoaște că „Sunt malul unde poposești mereu”, din poezia Ancorat, (p. 23).

Observ și în cazul poetei Marieta Coman, cu evidentă ușurință, că tema preferată este iubirea. Dar nu orice fel de iubire, ci una sinceră, curată, pură.

*******

Ascult glasul cuvântului prins în
ECOURI ALBE DIN PRIVIRI DE SMARALDE
a trecut gândul unei umbre de curcubeu
mi te-a așezat între două zâmbete
SUNT EU… mi-a răspuns luna deja trezită de fluierul unui răsărit
și zâmbetul plânge de dorul unei tăceri răstignite
fără să aibă DREPTUL LA ILUZII, mirul a născut Cuvânt…

 

Te-a sechestrat visul dintr-o lacrimă
pentru a fi martorul tăcerilor de stele
doar așa îți vei plimba AMPRENTA VIEȚII prin iluzii înveșnicite în așteptări
FRUNZA RĂTĂCITĂ din toamna trecută rostea TĂCUTE ÎNTREBĂRI
unui ecou îmbătrânit
ploaia și nisipul de sub umbra pașilor
Azi au dat mâna devenind UNA CU MAREA
doar ea mai năștea fericire
între ecoul adormit în pat de LUMINI ȘI UMBRE…

 

DOI nuferi își plimbau privirea,
DOI luceferi așteptau liniștea dintr-un val plin de albastru,
DOI îndrăgostiți își dăruiau sărutul unui bob de rouă
DOI… și totuși o MELODIE…

(P.S. poem dedicat autoarei și poeziei. Ce apare scris cu majusculă, sunt titlurile poemelor cuprinse între cele două coperți).

*******

Imaginile poetice sunt de o expresivitate aparte. Concrete. Reale și totuși rupte din universul iubirii. Iubirea rezonează. Vocea poetei se identifică prin iubire absolută. Metafora de cele mai multe ori amplifică trăirea. Eul liric este de substanță. Vorbim despre o imagine sau imaginar perfect cadrat contextului și temei iubirii.

Perceperea gândului și a iubirii dă ecou poemelor de dragoste. Astrele – luna, stelele, soarele, razele – ajută și unesc iubirea. Sunt precum picurii de ploaie. În cazul poemelor cuprinse în acest volum, vorbim despre originalitate.

Poeziile ne oferă o anume vibrație, o vibrație interioară, reală, generatoare de emoții. Se simte fiorul iubirii în vers, chiar dacă, pentru început ai fi tentat să crezi într-o simplitate a acestuia. Figurile de stil înlătura această simplitate și dau o notă aparte poemelor. Afirm că, vorbim despre un lirism obiectiv. Vocea poetei creează când imagini panoramice, când coboară în amănuntul existențialist.

mă sting într-o zi pentru tine
și-n alta renasc,

poezia Infinit format din două inimi, (p. 29).

Nu vreau să mă ridici la rangul de zeiță
să mă cobori pe urmă, ar fi greu,

din poezia Prețioasă pentru tine, (p. 30).

Am vorbit despre lirism și lirică în poezia Marietei Coman. Asta înseamnă o mărturisire a emoției, a trăirilor, a sentimentelor sincere, a unui eu specific umanului. Aici nu vorbim despre anume documente, dar ne putem „documenta”, în cazul în care ne dorim sinceritatea îndrăgostitului. Instanța lirică înlătură trăirile emoționale minimalizate, minimaliste sau subiective.

Mă căutai într-o îmbrățișare
sau în căușul mâinii mele
cuprinsă-n mâna ta,
dar eu nu eram acolo, doar prin gând îți treceam…,

din Doar prin gând îți treceam, (p. 34).

Dacă la începutul volumului, poeta ne spune că M-am compus într-o poezie, după parcurgerea în integralitate a acestuia, tot poeta, ne surprinde, spre final, cu un alt poem, deosebit, M-am exilat într-o poezie cu care aș dori să finalizez acest semnal, lăsându-vă dumneavoastră posibilitatea lecturării în întregime:

Pietre și stânci
povară.
Drumuri cu obstacole,
de netrecut…
Oameni răi
suflete goale,
viața…
M-am exilat într-o poezie
sau, în mai multe…

Liniște…, (p. 126).

Felicitări, pentru această minunată apariție editorială, Ecouri albe din priviri de smaralde. M-aș bucura ca acest volum, interesant și divers ca abordare tematică, să aibă ecouri literare, cât mai multe. Merită! Frumoasă asemănare/asociere cu smaraldul!

Felicitări, ție, Marieta Coman, pentru curajul de a păși în lumea literară și-ți mulțumesc pentru bucuria ce ne-o oferi. Sunt convins că acest vis, al scrisului, va arde mereu în sufletul tău și că tu îți vei continua visarea, chiar cu ochii deschiși.

Să nu uiți un lucru, „Fugit irreparabile tempus”! Succes pe mai departe, minunat poet…

Marieta Coman și Vasile Bele

Chiuzbaia, 9 august 2021

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: