IN MEMORIAM LIGYA DIACONESCU – ,,DOAMNA LIMBII ROMÂNE”

Ziua a 31-a a lunii gustar, declarată de câțiva zeci de ani – Ziua Limbii Române!

de Vasile BELE

Cuvânt! Adevăr!
Lumină lină! Lună plină!
Căldură divină!
Dreptate! Libertate!
Soră și frate!
Naștere! Nuntă! Moarte!
Cetate!

Alăturat, acestor sărbători universale, iată, Doamna Limbii Române – fie iertată! – LIGYA DIACONESCU – suflet românesc, autentic, plin de iubire de neam și țară, ne-a „chemat”, întru unire, credință, dreptate, libertate, cuvânt, adevăr, rugăciune – așa cum prea obișnuia, buna prietenă, să-i fim alături, poate ca într-un festival, știut fiind activitățile ample și mărețe, pe care le organiza, Domnia Sa, în acest context, în preajma acestei date calendaristice. Slăvit fie numele ei, peste veacuri!

Mărită și înveșnicită neuitare, Doamnei care ne-a unit întru cuvânt, literatură, autenticitate, iubire de aproapele nostru, aceeași și mereu a noastră LIGYA DIACONESCU!

Ligya Diaconescu ne face să rostim următoarea sintagmă:

„CÂND VA MURI LIMBA ROMÂNĂ, VOI MURI ȘI EU. AMIN!”

Roua dimineții s-a trezit
cu lacrimi în ochi,
inima foșnetului de vânt
a strigat către cer „De ce?”…
I-a răspuns ecoul clipei
plecate spre eternitate –
„Doamna Limbii Române, avea să susțină
în Cetatea celor Plecați, o ședință de cenaclu!” …

S-a pornit vântul… nici lui nu îi venea să creadă
ce-i spusese cu câteva clipe mai devreme
limpezimea izvorului
El, vântul, și-a împreunat mâinile – în semn de rugăciune
a căzut în genunchi și s-a rugat :
„Doamne, deschide ușa raiului ceresc și
primește sufletul Doamnei Limbii Române!”.
În acest moment și-a început
Marea Călătorie către Cetatea Veșniciei…

A mai curs o lacrimă din trupul unei iasomii!
și-ncă o lacrimă de durere dintr-un crin
câteva clipe mai târziu
macii din câmpul plin de verde
adunau umbre de stele rugându-se
pentru cea care le-a fost soră – Doamna Limbii Române…
din fiecare bob de rouă curgea umbră de veșnicie …
– ecoul a lăcrimat – și-a întors privirea către asfințit
deja vedea Cărarea… plângea limba română
la răscruce de drum…
plângeau zorii treziți de crâncena veste…
plângeau și ochii mei…

Așteptam să mă trezesc din groaznica visare
iar primul lucru care l-aș fi făcut în acel moment era
să-mi sărut pământul din care am fost născuți, la Facere,
și al doilea sărut să-l dăruiesc limbii române …
de azi vitregită …
rămasă mult prea singură
rămasă însingurată, întristată…

Da! Era adevăr… lumina s-a dus la culcare,
strălucirea razelor s-a împreunat cu veșnicia
clipei dintr-o eternitate de neuitare.

Au rămas… în tristețe, pietrele pictate
plângeau și icoanele… se făcuse prea multă liniște …
fiecare refuza clipa de adevăr…
Clipă de adevăr de ce-mi faci toate astea?
jale! durere! lacrimi!
râu de lacrimi… stele și inimi care plâng…
pietre pictate care nu ne vor mai zâmbi niciodată.
amar de ce te-ai prins de firul vieții mele?

Chiuzbaia, 29 august 2021 (V.B.)

Ligya Diaconescu
(14 iulie 1960 – 5 martie 2021)

„Muzica s-a oprit, visul a rămas în așteptare,
nu se mai aud pașii prin rouă de curcubeu,
doar urcare… spre lacrimi de stele
urcare pe treptele unui pas de vânt,
spre umbra unui curcubeu,
departe de noi, mult prea departe…

Răsăritul de curcubeu s-a oprit,
în lacrima unui zbor de vânt
și a unui cuib de soare
o splendoare de culoare
stele căzătoare,
durere și boabe de amar
care vor rodi în veșnicia ta…”

Limba română, azi, este în sărbătoare!
„Trăiască Nația!”, se auzea strigătul pentru întâia dată…
Și s-a făcut ziuă…
Erau zorii unei noi dimineți, dar o altă viață,
o altă lume, alți oameni, alte principii,
alte valori, alte comori,
probabil aceleași vise și visări,
același drum,
același Cuvânt născut din Lumină.

Ursitoarele bucuroase pentru că auzise
pentru prima oară și un cuvânt românesc,
mirate, bucuroase, fericite – îi căutau tâlcul
L-au găsit – era roua zorilor ce-și chema visarea lângă ea.

Atunci, Prima Ursitoare, fără să îi știu numele adevărat,
a rostit:
„Frumos Cuvânt, bine te-ai născut
în Lumina acestui răsărit – să te numești ADEVĂR!
Să crești și să dai în rod, iar sămânța ta,
ADEVĂR, să nu fie stârpită niciodată.
Vei dăinui prin Credință!”
– și așa a rămas ucigând minciuna și nedreptatea.
Iar Mama născătoare a Ecoului… rosti:
Amin! Amin! Amin!

Cea de-a Doua Ursitoare, auzindu-i rostirea,
zâmbind bobului de mir a rostit:
„Frumusețea visului tău să se numească LIBERTATE!
Iar prin tine să dăinuie Adevărul, Lumina și Dreptatea!
Cuvântul să se nască din Credință și Înțelepciune,
să dăinuie prin veacuri.
Calea dreaptă să fie sfințită
și urmată de cei puternici și dornici să te simtă
și să te poarte în sân cu prețul vieții. Amin!”.
Iar Mama născătoare a Ecoului… rosti:
Amin! Amin! Amin!

Cea de-a Treia Ursitoare, mai repezită din fire,
Privind orologiul stelar,
făcând un ocol pământului,
pentru a spune stelelor – „Noapte bună!”, a cuvântat:
„Azi, te-am auzit întâia dată!
Să dăinui întru veacuri și să te știe toate popoarele acestui Pământ!
Aici, pădurile, codrii și izvoarele
își vor cânta prin doină frumusețea.
Aici, cuvântul rostit va avea multe sensuri,
întru slava ta, Limbă frumoasă …
De aici, din Sfintele tale biserici,
prin glasul clopotelor, care va răsuna românește,
rugăciunea se va înălța către cer,
întru slavă și dumnezeire…
Tu, Pământ Românesc, vei fi numit,
prin trecerea veacurilor Grădina Maicii Domnului –
binecuvântare și binecuvântat să fii, în veacul veacurilor.
Amin!”
Iar Mama născătoare a Ecoului… rosti:
Amin! Amin! Amin!

Chiar și celelalte Ursitoare au rămas mirate… rostind, fiecare, în gândul ei: ,,Da! așa va fi!”
,,Da! Așa fi-va!”…

Cea de-a Patra Ursitoare, auzindu-le,
știindu-se mereu împotriva celorlalte,
cu mantia neagră a strigat:
„Când nici nu te vei gândi, alții te-or huli,
vor arunca cu pietre în tine, și te vor batjocori…
prea ai primit multe daruri cerești! Să fii…!”…
Și se auzi primul cântat al cocoșilor…
(se știe, că după primul cântat al cocoșilor, limba ursitoarelor rămâne mută!)…

Ecoul născut din Libertate, Credință, Lumină, Adevăr și Rugăciune
își chema dimineața la taifas…
„Atât vor reuși… să arunce cu pietre… dar tu Limba Română,
te-ai născut puternică și mereu vei dăinui!
Nu te vom lăsa pradă ispitelor și răutăților.
Din când în când se va naște câte un Om
care te va iubi din toată inima,
care te va apăra cu prețul neamului de sânge,
care te va înălța și te va ridica acolo unde îți meriți locul…
Unul din acești oameni va fi,
veacurile o vor dovedi
LIGYA DIACONESCU!
Și așa a fost să fie!

La mulți ani, Limba Română! La mulți ani, Popor Român! La mulți ani, poezie scrisă cu suflet și patimă românească! La mulți ani, tuturor celor ce iubiți, gândiți și vorbiți românește! La mulți ani, celor care se roagă românește!

LA MULȚI ANI, ÎNTRU SLAVĂ ȘI BINECUVÂNTARE, LIMBA ROMÂNĂ!

Vasile Bele

Vasile Bele

Chiuzbaia, 29 august 2021 (V.B.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: