După treizeci de ani…

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Mă simt binecuvântat de la Dumnezeu și de la Neamul Meu pentru multele clipe istorice trăite în cei 70 de ani de viață, pe care i-am simțit mereu ca darul cel mai minunat de la Părintele Veșniciilor. Au fost momente rare, înălțătoare de suflete, mistuitoare de inimi, când emoțiile îți cuprind toate mădularele trupului și te îmbracă în haina vibrației cosmice.

Îmi aduc aminte că, în urmă cu 30 de ani, mai exact la 27 august 1991, mă aflam la Chișinău spre a pregăti inaugurarea Bibliotecii Transilvania, prima filială de carte românească a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” în capitala fostei Basarabii Române, la acel moment structură teritorială a „măreței” Uniuni Sovietice. Trecusem cu greu miile de cărți ce urmau să completeze prezența limbii române, insignifiantă (0,01 %!) la ea acasă! Anterior, în ianuarie același an, de Ziua lui Eminescu „plantasem” o troiță dedicată Orașului din Răsărit de Uniunea „Vatra Românească” și lucrată cu migală și talent artistic de Alexandru Perța-Cuza din Târgu Lăpuș. În ambele ocazii, a fost o minune că armatele sovietice de pe frontieră ne-au permis trecerea, iar realizarea noastră o pot traduce atât în lucrarea speranței din sufletele noastre (speranță însoțită de rugăciuni reale!), cât și în demoralizarea ofițerilor și soldaților aduși pe o fâșie de graniță de la mii de kilometri depărtare și martori activi ai pericolului dezmembrării unui Imperiu mult prea eterogen și fals articulat. În plus, cred că au fost impresionați și de limba rusă folosită de noi, căci toți învățasem această limbă mulți ani în școală, eu personal chiar excelând la acest capitol în timpul liceului.

S-a întâmplat neprevăzut, așa cum se petrec de regulă stările de lucruri când încep noile capitole de istorie, ca în noaptea de 26 spre 27 august 1991 armatele sovietice să pătrundă „înmulțit” spre a stinge mișcarea de independență născută la Vilnius și în toată Lituania. Românii din Chișinău, în frunte cu bravii lor intelectuali ce luptaseră pentru Limbă – cu – grafie – latină, au aglutinat repede câteva zeci de mii de inimoși protestatari, veniți cu lozinci improvizate rapid, dintre care se detașa, repetitiv, textul dur, adresat unor autorități încă în funcțiune… „Jos mâinile de pe Lituania!”.

Totul s-a petrecut atât de repede încât, privind derularea (venirea grupurilor de manifestanți, instalarea tribunei și a amplificării, organizarea succesiunii vorbitorilor…) am avut impresia că totul seamănă ca un foc ce pornește năvalnic după ce o vreme a lucrat aproape „stins”, mocnit cum se zice în limba acestui popor al nostru, destinat să se despartă frate de frate printr-un rău ce i-a fost cândva simbol de unitate – Prutul. De fapt, chiar foc a fost în realitate, căci după Ion Hadârcă, Ion Ungureanu, Nicolae Dabija au venit la rând Grigore Vieru, Dumitru Matcovschi, Valeriu Matei, Vasile Șoimaru, Alexandru Moșanu și alții, toți antrenând, ca niște atleți de vorbe sfinte, acele sintagme care să însuflețească participanții, spre a da semn, nu doar că Tătucii de la Moscova trebuie să lase poporul lituanian să-și aleagă liber soarta, ci și spre a avansa, pentru prima dată Ideea INDEPENDENȚEI pentru Republica Moldova.

Cum se întâmplă în astfel de momente de fierbere populară, după discursuri liderii s-au retras și au proclamat în Parlament Independența Republicii Moldova! Am avut și eu privilegiul să fiu acceptat spre finalul lanțului de „mesageri”, dar deși am avut un cuvânt foarte bine ornat cu aplauze n-am avut câștig de cauză! Evident că eram în ton cu „separarea de Uniune”, dar folosisem accentuat sintagme „mai grele”: „Unirea cu Țara!” „Unirea cu Patria Mamă!” ș.a., care, deși au provocat strigăte de entuziasm într-o parte a mulțimii, generând lozinca înflăcărată „Unire – Unire – Unire frați români!”, n-au putut îmbrăca haina unui consens public, ziua încununând Calendarul cu semnificația Independenței.

După 30 de ani, deși încă sunt înălțat că am fost participant activ la proclamarea Independenței Republicii Moldova la 27 august 1991, regret că n-am fost martor la Ziua Unirii Basarabiei cu România! Dar speranța rămâne!

Sursa:
https://www.bibliotecamm.ro/biblioteca-de-idei/
Gazeta de Maramureș | Publicat la: 8 septembrie, 2021

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: