DOR DE TOAMNĂ

de Irina Vera TEREBEȘI

Când a hotărât toamna să vină,
Eu încă în vară zăboveam,
De bucurie și speranță inima-mi plină,
Flori cu rouă în brațe strângeam.

Am învățat să las în urmă
Doruri, amintiri, griji, gânduri,
Norii ce ne plâng visele îi las să doarmă
Nemairăscolind trecutul în rânduri.

Las ca iluziile încet să moară,
De frică să nu mor și eu, puțin câte puțin,
Mă alinau în valuri când treceau odinioară,
Uimindu-mă adesea de ceea ce conțin.

Las să treacă, dinaintea iernii, în tăcere,
Las să doară ceea ce nici nu era.
Cum toamna izbucnește în culori de plăcere,
Frunză după frunză, iluzia pleacă și ea.

Toamna a venit, din nou, să vorbim,
Descătușându-ne libertăți pierdute demult,
Îndemnându-ne iarăși să iubim,
Și s-o admirăm din ce în ce mai mult.

Când se sfârșește cu clipa vorbirea,
Se pierde voioșia, emoția, strălucirea.
Atunci când dispare din noi iubirea,
Inevitabil, va dispărea și omenia!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: