Influenţa contelui Széchenyi István asupra coloniei macedoromâne din Pesta

de Mária BERÉNYI

În 21 septembrie 1791 s-a născut contele Széchenyi István.

Despre ideile şi faptele filantropice a contelui Széchenyi de la bun început se scrie în „Biblioteca românească” (1829-1830 şi 1834), apărută la Tipografia din Buda. Editorul acestei publicaţii era macedoromânul Zaharie Carcalechi. În unul dintre primele numere, Széchenyi era prezentat ca întemeietor al Academiei Maghiare, fiind descrisă scena în care acesta oferă veniturile sale pe un an.

Exemplul lui Széchenyi nu a stârnit interes numai în rândul maghiarilor, ci l-a mişcat şi pe tânărul avocat din Pesta Emanuil Gojdu (de origine macedoromână), care în volumul al III-lea al revistei amintite (1829) publică un călduros apel „Către străluciţii boieri ai Ţării Româneşti şi ai Moldovei”, să ajute scrierea şi tipărirea cărţilor „în limba patrioticească”. În continuare, Gojdu stăruie prin cuvintele: „Aceasta e cea mai învăpăiată a mea naţională dorire… să pot în unii patrioţi mai vîrtos în aceea, de la care nu puţin atîrnă viaţa şi înflorirea limbii naţionale, cît de mică îmboldire şi învăpăiare aţîţa şi a le deştepta inima spre pornire către fericirea de obşte, norocos mă voi ţinea, iară mîngîierea mea în lume pereche nu va avea. Pentru că nu este mai mare mîngîiere, mai adevărată îndestulare decît simţirea fericirii şi a mărirei neamului.” Dar Gojdu (poate influenţat de exemplele lui Széchenyi, pe care-l stima nespus de mult) nu se mulţumea să adreseze apeluri şi îndemnuri. Cu toate că se găsea la începutul carierei sale avocăţeşti, nu a întârziat să ofere sprijinul bănesc atât pentru revista „Biblioteca românească” cât şi pentru „Calendarul românesc”, pe care începuse a-l tipări (1832) învăţătorul român din Pesta Ştefan P. Neagoie.

Széchenyi devine un model şi pentru colonia română din Pesta. Importanţa acestei personalităţi se poate vedea şi din faptul că îi este dedicat un număr al „Bibliotecii românești” (1834, nr. 9), unde i se reproduce un articol din periodicul maghiar „Társalkodó” (13 octombrie 1834), despre călătoria sa pe Dunăre şi despre felul cordial în care a fost primit la Bucureşti. Acest articol a fost tradus de colaboratorul revistei româneşti Petru Moaler-Câmpianu (născut în Otlaca).

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: