Mulțumiri domnului director Mircea Petean!

Mulțumim colaboratorului nostru Mircea Petean, directorul Editurii Limes, respectiv directorul onorific al Revistei de cultură și atitudine CRONOGRAF, pentru cuvintele alese adresate Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare și directorului instituției, dr. Teodor Ardelean, așternute în paginile revistei mai sus menționate nr 3(23), an VI, septembrie 2021.

Din carnetul editorului

de Mircea PETEAN
Poet, director Editura Limes, Cluj-Napoca

Fără o bună colaborare cu bibliotecile județene și universitare, municipale, orășenești sau chiar sătești, nici un editor din țara aceasta nu ar avea șanse de succes. Am avut norocul de a cunoaște oameni de carte adevărați, conducători de astfel de instituții – unii dintre ei le-au refăcut din temelii, alții le-au remodelat, astfel încât să corespundă necesităților unei lumi aflată într-un proces de perpetuă înnoire. I-aș numi aici și acum pe câțiva dintre ei, cu care am avut un parteneriat extraordinar: regretații Traian Brad (Cluj-Napoca) și Ioan Popișteanu (Constanța); apoi, Doru Radosav, Valentin Orga (fostul și actualul director al BCU Lucian Blaga din Cluj-Napoca), Zanfir Ilie (Galați), Dumitru Ghiță (Călărași), Gh. Gabriel Cărăbuș (Suceava), Doina Popa, Adrian Grănescu (Cluj-Napoca), Mioara Pop (Alba Iulia), Florica Pop (Zalău), Ligia Mirișan (Oradea), Nicolae Busuioc, Catinca Agache, Camelia Leonte (de la Biblioteca Județeană Gheorghe Asachi din Iași), Teodora Fântânaru (Focșani), Corina Teodor (Târgu-Mureș), Constantin Bostan (Piatra Neamț), Echim Vancea (Sighetu Marmației) ș.a., să mă ierte cei pe care nu i-am pomenit. Între ei, însă, cel mai impozant și mai vrednic a fost și este Teodor Ardelean.

Nu cred în reîncarnare. Şi totuşi! Teodor Ardelean pare a fi reîncarnarea unui senator roman. Ştiu, ştie toată lumea că a fost senator român în forul suprem al Parlamentului României. Însă e limpede pentru mine că s-a manifestat acolo de parcă ar fi oficiat în Senatul Roman. Însă e la fel de limpede că se manifestă, la orice întâlnire importantă, de parc-ar oficia în Senatul Roman. Şi nu am în vedere cele exterioare – ţinută, atitudine, comportament – deşi nici acestea nu ar trebui ignorate, ci discursul său perfect articulat după toate regulile logicii şi retoricii create şi consacrate de antici. L-am auzit, nu o dată, oficiind în acest chip şi mărturisesc acum a fi recunoscut de îndată în el un antic printre (post)moderni.

Un argument în plus în favoarea acestei aserţiuni este maniera în care Teodor Ardelean a ştiut să construiască şi un alt tip de discurs, unul făcut nu din cuvinte, ci din elementele trebuincioase înălţării unei veritabile cetăţi culturale impunătoare, atât ca realizare arhitectonică, dar mai ales din perspectivă funcţională, perfect racordată la fluxul editorial intern şi extern – mă refer, desigur, la edificiul Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” din Baia Mare.

Iar în ceea ce priveşte accesibilitatea, publicul băimărean şi nu numai, este un privilegiat, căci sunt sigur că nu există titlu important apărut după Revoluţia din Decembrie 1989 care să nu se afle pe rafturile Bibliotecii. O spun cu mâna pe inimă, nu există titlu apărut la LIMES, de pildă, care să nu poată fi găsit acolo. Mi s-a întâmplat nu o dată să mi se ceară o carte din care să nu mai existe niciun exemplar în stocul editurii; i-am îndemnat pe cititori să apeleze la serviciile acestei mirabile instituţii.

Extraordinar e şi efortul lui Teodor Ardelean de a întemeia filiale ale bibliotecii sale în lume (Europa, Canada) pentru românii din diaspora, dar şi pentru localnicii interesaţi de limba, literatura şi cultura română. A peregrinat prin lume nu ca turist, ci în calitate de reprezentant al unei culturi care merită a fi cunoscută, apreciată şi iubită. De la Berna cred că m-a sunat, la un moment dat, să-mi spună că a găsit un om şi un spaţiu unde să zăbovească, cu folos, cartea românească. Evident că am acceptat imediat invitaţia de a contribui şi noi la înfăptuirea acestui deziderat printr-o donaţie de carte.

Căci trebuie spus cu tărie acest adevăr incontestabil: Teodor Ardelean este, fără îndoială, unul dintre cei mai inspiraţi şi mai puternici apărători al limbii, literaturii şi culturii române, nu numai din ţinutul Maramureşului, ci de pe întreg cuprinsul ţării. El pare a relua şi a o umple de conţinut, peste secole, deviza A apăra şi a ilustra limba română. „Familia română”, revista pe care a preluat-o din mers şi căreia i-a imprimat ritm, prestanţă şi substanţă, este un corolar al acestui proiect salutar, care, singur, i-ar putea proiecta imaginea ca pe o efigie a unui extraordinar manager, artizan şi cărturar.

LA MULŢI ANI, TEDI ARDELEAN!

Să fii admirat, iubit şi respectat ca până acum şi mai abitir ca până acum!

dr. Teodor Ardelean

* Textul publicat mai sus, Din carnetul editorului, autor Mircea Petean, a fost publicat în Revista de cultură și atitudine CRONOGRAF, nr 3(23), an VI, septembrie 2021, p. 6.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: