Trăinicia poporului român

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Sub presiunea lucrurilor ce inundă realitatea imediată, spațial și temporal, îmi vine foarte des în minte un citat din Eminescu, găsit încă în acea tinerețe care era foarte avidă de adevăruri: „Nenorocirea cea mai mare care ni se poate întâmpla nu este că vom pierde și rămășița unei prețioase provincii pierdute, putem să pierdem chiar mai mult decât atâta, încrederea în trăinicia poporului român”. Când am găsit pasajul, l-am sedimentat în memorie spre a fi de folos cândva, căci Țara era „trainică” și „nivelul de trai” creștea considerabil în statistici! Astăzi, ca dintr-un izvor tainic, vorbele revin și capătă o greutate specifică uriașă. Cuvântul acesta sfânt trăinicie înseamnă, în fapt, întreaga noastră ființă națională, caracterizată de „tărie”, „durată”, „putere”, „statornicie”, „nestrămutare”, „soliditate”, „rezistență”, „durabilitate”, „viabilitate”. Sigur că, potrivit dicționarelor mari ale lumii, „a fi trainic” poate însemna și a fi rezistent la „intemperii”, cum s-ar potrivi calificativul referitor la o carte veche, la un edificiu civil sau militar, la o șosea etc. Statuile se fac, în general, din bronz, căci acest aliaj are cele mai bune caracteristici de durabilitate și expresivitate în timp. Trainic se pot așeza și filele într-o istorie, cum scria un autor proletcultist din anii ’50 ai secolului trecut, dar iată că trăiniciile au și limite finale. În plus, nu doar că ceva trainic ieri nu mai e la fel și azi, ci poate fi, sub semnul entropiei fizice sau axiologice, și o situație în care dezvoltările să fie „durabile”, dar și „indezirabile”, în timp. Zidul Berlinului era trainic, însă a venit și vremea distrugerii lui, pentru că nu erau trainice elementele ce argumentau un atare sentiment și o atare edificare paradoxală în interiorul unui popor ce-și zidise, în două războaie, nu numai milioane de ființe vii, dar și umbrele sale izvorâte din somn de rațiune. Am folosit aceste comparații, deoarece nu numai la poporul nostru, ci și la multe alte comunități se cunosc structuri mitologice care vorbesc despre obiceiul zidarilor de a fura umbra cuiva sau chiar de a zidi o ființă vie pentru a asigura trăinicia!

Cum stăm însă cu „încrederea în trăinicia poporului român”? Poate fi considerat neamul nostru trainic, dacă demografic suntem în fața unor scăderi de milioane, iar economic în 30 de ani am pierdut mai mult decât în toate războaiele la un loc? Suntem pe ultimele locuri la toți indicatorii ce măsoară calitatea și cantitatea elementelor pozitive și pe primul loc la „indicatorii negativi” (mortalitate, morbiditate etc.). Chiar și în fața unei analize sumare, realizăm ce mare dreptate avea Eminescu atunci când compara nenorocirile și trăgea concluzia că e mai grav să-ți pierzi sentimentul trăiniciei chiar și în relație cu pierderea unei „provincii”! Altfel spus, noi n-am avut „pierderi teritoriale”, precum unii vecini, dar am avut și avem „pierderi sufletești”. Asta se vede și lingvistic, unde antonimele la „trăinicie” sunt: șubrezire, precaritate, distructibilitate, lipsă de rezistență, de viabilitate, de durabilitate etc. Și, pe cale de consecință, dacă trăinicie înseamnă și „nestrămutare”, cum vedem lucrurile în situația în care circa patru milioane de români s-au strămutat prin străinătăți mult mai favorabile ca „acasă”?

Sursa: Teodor Ardelean, „Biblioteca de idei. Semper fidelis”, Cluj Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2021, p. 86.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: