Ecou din Țara Maramureșului

de Ionica BANDRABUR
(Slănic-Moldova, Bacău)

File de jurnal.
Prima ediție a taberei de creație literară „Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!” – 2021

Și iarăși a venit toamna și iarăși „se numără bobocii”, dar nu înainte de a săruta ultima rouă a florilor de pe dealuri, rămase aproape nude sub dezmierdul luminii stelelor cărora nu cred că le-ar păsa dacă s-ar ofili și ar muri.

Of! Nostalgia asta de anumite meleaguri vizitate de curând, mă face să îmi prind dorurile în năvoade precum pescarii, să mă afund în abisuri, unde clepsidrele timpului lucrează la numărătoarea inversă a firelor de viață ce își doresc libertatea sau, să merg, să merg prin pădurile cântate în poezie să le privesc continuu, să fiu iarăși martoră la schimbarea straielor cu cele ale iernii.

Eh! Dorul de natură se răsfață răscolind puterea gândului, înlănțuindu-mi tot trupul cu emoțiile acumulate, ferecându-le cu zeci de lacăte și mă zidește odată cu ele în mănăstirile unde piciorul a călcat, mâna a făcut cruce, gura a rostit rugăciune și inima păcătoasă a cerut iertare.

Acum, rămân des în pragul ușii, cu mâinile în buzunare căutând clipele și oamenii care m-au făcut părtașă la aprinderea candelei și binecuvântarea cu mirul sfânt, la oglindirea chipului în albastrul cerului, la răcoarea sau vântul scăpat din hamuri, făcându-mă să împărtășesc și să împrăștii astăzi ecoul din agonisirea frumosului, binelui și sincerității, să răsune prelung și lin în toate punctele cardinale, să se afle că în cetatea Maramureșului, trei zile soarele nu a apus, că totul s-a convertit în muzică, în vraja cuvântului scris și rostit, în straiele scumpe de sărbătoare, în licori ademenitoare ducând dorințele aproape de împlinire, de a rămâne veșnic pe acele meleaguri, să înflorească și înmulțească.

Voi scrie cu cerneala albastrului ce mă învelește zilnic și-mi voi lăsa amprenta cuvântului, bine intarsiată în pergamentul vieții, ca moștenire tuturor celor ce vor ști să aprecieze darul Creatorului: PĂMÂNTUL și OMUL.

Voi scrie în ritmul cântului doinei și al clopotului ce vestea atunci marea sărbătoare, sărbătoarea iubitorului de neam, de istorie și de scris, prima de acest gen pe meleagurile maramureșene.

Plecând de la poalele Nemirei unde încă floarea de „nu mă uita” mai cere îndurare vântului să nu îi ducă prea departe petalele și sămânța, odată ajunși în Bucovina, nu ai cum să te abați din drum fără a vedea Cetatea de Scaun a lui Ștefan, nu ai cum să treci pe lângă cimitir și să nu lași un gând de cinstire la mormântul eroului, marelui scriitor Ion Grămadă, fratele bunicului matern al poetei Limona Rusu, căzut la datorie pe dealul Cireșoaia la numai 33 de ani, tot la poala Nemirei. Nu ai cum să treci nepăsător prin fața mânăstirilor, Sfântul Ioan, Dragomirna, Sucevița, Voroneț, Putna și multe alte, fără să ți se facă pielea ca cea de găină, gândind la truda celor care au construit aceste bijuterii, unele incluse în patrimoniu UNESCO. Nu ai cum să treci prin Bucovina și să nu vizitezi muzeul Oului de la Vama. Nu ai cum să treci și să nu vizitezi măcar unul din atelierele de la Marginea, unde lutul ia forma diferitelor obiecte, dar ce este mai interesant este faptul că nu e un lut oarecare. Ceramica de la Marginea, de culoare neagră, este recunoscută ca unică în Europa.

Și, cum să ajungi la Baia Sprie fără să treci prin depresiunea Transilvaniei, prin Țara Lăpușului, delimitată: la nord, de depresiunea Maramureșului, de munții vulcanici ai Tibleșului, Lăpușului și Gutâiului, la est de județul Bistrița-Năsăud iar la vest de Țara Chioarului, fără să îți amintești măcar de maestrul Grigore Leșe și de vestitul ansamblu Cununa Libotinului!?

Odată pășind pe meleagurile Chioarului spun cu mâna pe inimă, că nu mai vrei să pleci de aici. Păi, nu degeaba a botezat Vasile Bele și confrații săi de condei, Gelu Dragoș și Nelu Danci, antologia și tabăra de creație literară și tradiții „Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”.

Și ne-a oprit! Ne-a oprit mai bine de trei zile, oferindu-ne ca loc de „odihnă” și desfășurare a evenimentelor, pensiunea Rustic, patronată și condusă de doamna Cristina …

Dar ce primire călduroasă am avut!

Împreună cu stimabila familie Rusu și poeta Maria Tomița Corini, am ajuns, cred, ultimii. Am spus: ducă-se pe pustie pandemia! Chiar dacă nu am fi fost vaccinați, tot nu am fi putut să nu ne îmbrățișăm și simți bucuria revederii cu o parte din cei prezenți la eveniment.

Găzdoiul Vasile Bele împreună cu frumoasa lui soție, Cristina, și cei doi copii, Bianca și Bogdan, care pe tot parcursul șederii celor prezenți au fost mâna dreaptă a tatălui lor, ne-au ieșit în întâmpinare cu vestita horincă maramureșeană. De mare ajutor a fost și Firicel Gavril Grigor, fiul mătușii Marița, despre care voi scrie mai jos.

Am servit masa, ciorbă de vițel, friptură la grătar cu garnitură de cartofi prăjiți și după ce am băut și câte un gât-două de horincă, am început a hori, dar totuși ochi și urechi la cuvântul de deschidere al taberei, activitate condusă de Vasile Bele, unul din cei trei mușchetari care ne-au făcut șederea pe aceste meleaguri cât mai plăcută.

Prezentarea „à la Bele” și spun așa pentru că nu am întâlnit un OM mai plin de viață și cu har să facă acest lucru, un OM cu „limbarnița” la el acasă, așa se spune prin părțile mele. Veșmintele sale specifice zonei din Țara Chioarului îl făceau deosebit. Păi cum să nu fie când mândria și noblețea straielor îmbrăcate i se citea pe chip, cămașă albă cu mâneci largi, curea lată din piele cu trei catarame pentru încins în jurul taliei și laibărul sau ilicul din postav negru cu broderie manuală de culoare roșie și verde, îi veneau mănușă. Îi lipsea pălăria de paie înaltă și cu borul lat, dar se pare că aceste accesorii se poartă în funcție de vârstă.

La masa „celor 8” am avut bucuria să aflu că aceasta a fost onorată, de preoții: Andrei Mihail Bud și Radu Botiș – scriitor și redactor al revistei „Mărturii maramureșene”, scriitoarea prof. dr. Valeria Bilț, membră U.S.R., Nelu Danci, poet popular, prof. Gelu Dragoș, scriitor, membru L.S.R., doamna profesor dr. Terezia Filip, Bianca Georgiana Bele și, nu în ultimul rând, scriitorul, prezentatorul dar și coordonatorul acestui eveniment, Vasile Bele, vinovatul întâmplărilor din decursul celor trei zile pline de surprize.

Deschiderea oficială a primei părți a evenimentului a început de la ora 17.00 și s-a încheiat la ora 20.00, odată cu scurta prezentare a ultimului invitat. Printre norocoșii scriitori din sală care au spus prezent la apelul acestei sărbători au fost: Olga Văduva (Grigorov) din Tulcea, Vasilica Mitrea (Constanța), Petcu Marcel Mircea (Tulcea), Zenovia Zamfir (Vâlcea), Liliana Cârstea-Badea (Târgoviște), Octavian Badea (Târgoviște), Limona Rusu (Suceava), Ștefan Popa din Cluj, Florentina Danu (Brașov), Daniela Vâlceanu (Mehedinți), Elvira Răceală (Constanța), Petru Grădinaru (Vaslui), Mioara Baciu (Galați), Silvia Giurgiu (Argeș), Arpád Toth (Covasna), Leliana Rădulescu (Craiova), Mirela Penu (București), Paulina Georgescu (Buzău), Sandu Dumitru (Buzău), subsemnata Bandrabur Ionica din Slănic Moldova, județul Bacău și nu în ultimul rând, OMUL care a făcut mare onoare întâlnirii de suflet, scriitoarea Maria Tomița Corini sosită din Basarabia, aducând cu ea un dar de mare valoare, un colac, pâine plămădită cu mâinile ei, cu făină din grâul crescut în brazda gliei unde s-a născut și copilărit. Nu în ultimul rând, dar la loc de cinste, mătușa Marița Grigor, acompaniată de nepoțica sa, Teodora Maria Grigor, fiica lui Firicel Gavril Grigor, o femeie de pus la rană, un om ce a trecut prin timp lăsând urme importante în satul unde locuiește (Chiuzbaia). Nu știe doar să compună poezie sau să cânte, dar alături de alte câteva femei din sat încearcă, pe cât este posibil, să ducă mai departe tradiția torsului, țesutului lânii, a frământatului și coptului pâinii pe vatră și a altor îndeletniciri specifice zonei. Biata femeie a fost încercată de soartă în diferite moduri dar mereu a învins și a mers mai departe, chiar dacă numai într-un picior, cu fruntea sus și zâmbetul pe buze.

Surpriza acestei tabere a fost copilul minune, Raul Alexandru Mitruți. La numai 13 ani, sensibilitatea și modestia îi scot la iveală calitățile unui viitor talentat scriitor și aș mai putea adăuga că da, cu așa copii ne mândrim, iar literatura va dăinui peste veacuri.

Nu pot trece ușor peste prezentare întrucât privirea mi-a căzut pe lucrările de grafică ale tinerei Laura Alexandra Mogoș, 14 ani, elevă în clasa a opta la Școala Gimnazială din Mireșu Mare, unde a fost dascăl până nu demult, scriitorul Gelu Dragoș.

Talentul ce răzbătea din desenele expuse a ridicat-o în ochii celor prezenți la rangul de profesionist, fapt pentru care a primit diplomă de excelență și medalie din partea organizatorilor, dar și multe sfaturi de încurajare, să nu abandoneze această artă, acest har dăruit de bunul nostru Creator, să prindă mai mult curaj, să creadă în ceea ce face, să participe la vernisajele organizate pe aceste meleaguri și nu numai.

Alături de cei prezentați mai sus, s-au mai bucurat cititori, precum: familia Muși din București, Ionel Dumitru (Galați), Virginia Borșan Blagovici (Galați), Dumitru Baciu (Galați), Pușa Tudorache (Constanța), Constantin Bandrabur (Slănic-Moldova), Narcis Rusu (Suceava), doamna Arpàd Roza din Covasna, familia Petre și Măriuca Bilț din Chiuzbaia și mulți alții.

În cadrul acestei prime întâlniri s-a făcut și prezentarea pe scurt a celor 4 volume cu recenzii de cărți și nu numai „Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”, despre care a vorbit omul de cultură Valeria Bilț, prefațatoarea unuia dintre acestea. Nelu Danci, poet popular, a făcut la rândul său o scurtă prezentare a ultimului volum de versuri editat. S-au oferit diplome de excelență tuturor scriitorilor, în semn de respect pentru arta cuvântului scris și promovarea sa pe cele mai înalte trepte ale literaturii. Evenimentul a fost mediatizat pe postul de televiziune local „Maramedia” de reporterul Oșan Cătălin. Sonorizarea și momentele importante de-a lungul celor trei zile au fost imortalizate de fotograful Lucian Petric din Baia Mare.

În jurul orelor 20,30, se simțea un plăcut miros de afumătură. Cina era pregătită și aștepta să fie savurată. Tochitura cu brânză și mămăliguță a dispărut repede din farfurii cu ajutorul unei horinci, care a făcut ca pofta de mâncare să fie și mai mare.

Imediat după cină, surprizele așteptau în spatele ușilor sălii unde aveau să se desfășoare evenimentele. De această dată, am onorat la rândul nostru întâlnirea, îmbrăcați în costume populare specifice zonei de unde veneam sau purtând cel puțin un accesoriu legat de tradiție și folclorul zonei de obârșie.

Ansamblul folcloric „Florile Chioarului” din Săcălășeni, condus de Viorel Ungur, a deschis cea de a doua întâlnire a serii. Au dănțuit copiii aceștia fără oprire, de parcă ar fi avut „splina scoasă”. Ne-au bucurat și scăldat ochii cu jocuri din toate zonele Maramureșului: Țara Chioarului, a Oașului, a Codrului și Lăpușului, îmbrăcând mereu costumul național specific zonei respective.

Masa unde se aflau invitații de seamă și organizatorii, era gătită și ea de sărbătoare. Nu știu ce lungime avea, dar era împodobită cu o față de masă cu motive naționale roșii și negre, peste care, la colțuri și mijloc, erau așezate trei prosoape de artizanat, la capete cu dantelă croșetată manual, trei basmale roșii, superbe, cu franjuri lungi de mătase, după care jinduiam de când le-am văzut, că mult mi-ar fi plăcut să am una, neștiind că ceea ce îmi doream avea să se împlinească mai târziu. Trei colaci, mari, împletiți și trei sticle cu horincă, îmbrăcate și ele în costume reprezentative ținutului, așezate în dreptul fiecărui batic și prosop, băteau la ochi invitaților dar și participanților.

După dănțuiala copiilor și vrăjiți de melodiile cântate de câteva fetițe pe nume: Carla Dumitru, Daria Pop, Andrada Ardelean, Ioana Vlasin, Maria Ungur (fiica lui Viorel Ungur), Eliza Lazăr (nevăzătoare) și Lăcrămioara Petruș, toate privighetori ale ansamblului folcloric „Florile Chioarului” a urmat marea surpriză, „Fârtăția”, moment explicat pe larg de doamna profesor etnolog, Tereza Filip.

„Fârtăția” este o formă de înfrățire a două persoane sau două familii, fără vreo legătură de rudenie între ele. Ceremoniile care ocazionau cuprinderea de frați erau nunțile, botezurile, zilele de Paște, Crăciun sau diferite clăci care se organizau în decursul unui an. Obiceiul s-a păstrat în satele din Lăpuș si Chioar. Prin tragere la sorți, norocoșii care urmau a se înfrăți cu gazda evenimentului au fost: Petru Grădinaru, Octavian Badea și Constantin Bandrabur. Noi, soțiile acestora, am primit daruri, așezându-ni-se pe umeri basmaua, iar pe brațe prosopul și colacul, care a sfârșit devorat a doua zi la micul dejun. Bărbaților li s-a oferit câte o sticlă plină cu horincă. Acest moment atât de important pentru noi a legat și mai strâns prietenia dintre familiile noastre și da, Vasile Bele, atunci când vei avea nevoie de ajutorul fratelui tău, sună din corn că va fi prezent.

Mătușa Marița, „Femeia Poveste”, așa am numit-o după ce am aflat câteva din secretele sale, ne-a recitat o poezie scrisă de dumneaei referitoare la tradițiile acestor plaiuri de vis, timp în care, în pragul ușii stătea un om bătrân, îmbrăcat în costum popular moroșenesc, purtând pe cap o pălărie din paie, foarte înaltă și cu bor mic. Acesta privea cu încântare la desfășurarea momentului de cuprindere a fârtăției. Era badea Nicolaie din Coruia. Se vedea după mâini, chip și mers, că viața nu i-a fost întocmai favorabilă, dar nici nu s-a lăsat doborât de greutățile pe care le-a purtat pe umeri de-a lungul anilor. Invitat să ne spună câteva cuvinte, am aflat că acest om a zguduit cu vocea sa, cândva, meleagurile Maramureșului, voce acum mai stinsă, din cauza hainei grele a bătrâneții. Și totuși, așa cum a putut, ne-a cântat două strofe dintr-un vechi cântec popular.

Seara s-a încheiat cu interpretarea mai multor melodii maramureșene de către talentatul copil Daniel Firizan, dar nu înainte ca dansatorii ansamblului să încingă o horă, așa ca la Maramu’ și să ne invite la dans. Nu am spus nimănui de rușinea pe care am strâns-o atunci când l-am invitat pe badea Nicolae să facem o poză. Probabil puțin surd sau neînțelegând ce tip de invitație îi făcusem, m-a luat de mână și m-a dus pe ringul de dans. Am încercat eu să-mi mișc picioarele, când în stânga, când în dreapta, dar nu ieșeau pașii, nu eram pe aceeași lungime de undă cu bătrânul. I-am spus că nu știu să dansez. Parcă l-am ars la inimă. M-a privit în ochi și mi-a spus: „Ce rușine! La noi este mare rușine să nu știi a juca!” și, în secunda următoare, m-a prins de mâna nu știu cui în horă și a plecat spre ieșire, că nu l-am mai văzut pe acolo. Nu am vrut decât o poză!

Am rămas apoi, până aproape de ivitul zorilor, împreună cu alți iubitori de poezie și nopți înstelate, depănând amintiri și punând la cale întâlniri de suflet.

Două ore de somn au fost binevenite pentru că ziua de vineri se anunța foarte încărcată.

După copiosul mic dejun, în fața pensiunii ne aștepta autocarul firmei „Tabitatour” din Baia Mare, șoferul acestuia fiind… doamna Rodica Achim. Apreciez mult curajul acestor femei care își dedică viața conducând bolizi pe străzile lumii.

Iată-ne pe drumul codrului. Pe drumul lui Pintea Haiducul, omul care fura de la bogați și dăruia săracilor. Dar cine nu știe de Pintea sau de filmul turnat de regizorul Mircea Moldovan în anul 1976, avându-l în rolul principal pe marele actor Florin Piersic? Da, am văzut filmul, informația a existat, dar nu am avut ocazia, până mai ieri, să văd acele locuri. Am fost norocoși, pentru că alături de noi s-a aflat scriitoarea Carmena Băințan.

În calitate de invitat, aceasta ne-a fost ghid pe tot parcursul traseului, astfel încât, i-am aflat importanța și numele fiecărui colțișor de stâncă ori vârf de munte. În această zi de vineri, era ziua de serviciu a domnului Gelu Dragoș, care trebuia să ne vorbească despre următoarele activități propuse spre desfășurare, dar cum să îl poți opri din vorbă pe Vasile Bele?! Omul acesta, cred că s-a născut lângă o moară încă în bună funcțiune. Vorbește mult, dar culmea culmii, te uimește, prinzi drag de el și rămâi cu gura căscată de câtă informație împărtășește celorlalți.

De-a lungul călătoriei noastre, peisajul Tării Maramureșului a fost magnific și greu de exprimat în cuvinte. Natura creată de bunul Dumnezeu este VIAȚĂ fără de moarte pentru cei ce știu să o aprecieze și totodată, să o respecte. Prima oprire a fost la Păstrăvăria Cascada „Alex”, un colț rupt din Rai, situat la trecerea prin Pasul Gutâiului.

Privirea mi-a rămas fixată pe vâltoarea apei ce țâșnea de pe versant înspre exterior și se spărgea de pietrele parcă anume amplasate să producă un efect spectaculos, împrăștiind miliarde de stropi de apă care formau o perdea fină, risipită mai apoi de adierile vântului.

Trăirile sunt unice. L-aș putea numi desfrâu total pentru creație, poezie, pictură și muzică dar visul cu ochii deschiși s-a încheiat odată cu vizita la Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței, muzeu situat în fosta închisoare politică din orașul Sighetul Marmației, astăzi declarat monument istoric, situat pe strada ce îi poartă numele unuia din deținuții politici surghiuniți aici și anume, Corneliu Coposu. Muzeul a fost fondat în anul 1993 de Ana Blandiana și Romulus Rusan.

„Este și va rămâne o formă de contracarare a victoriei, mijloc de resuscitare a memoriei colective”.

Fosta închisoare, este o mărturie vie a ceea ce s-a întâmplat în timpul comunismului. Toate cele 60 de celule au fost transformate în săli de muzeu, tematica fiind suferința și moartea în cei 45 de ani de dictatură comunistă din România și străinătate. Ca dovadă sunt miile de fotografii expuse în holul de la intrare, precum și multe obiecte de tortură și surghiun. Odată intrat în acest spațiu, văzând cele descrise mai sus, ori îți curg lacrimile fără încetare, ori corpul devine stană de piatră, pentru că materia cenușie nu poate accepta atâta informație ce reflectă chinul la care omul l-a putut supune pe seamănul său. În urma surghiunului și-au pierdut viața multe personalități politice marcante, printre care Iuliu Maniu și Gheorghe I. Brătianu, care se presupune că s-ar fi spânzurat.

Odată ieșiți din clădire, ne uitam unii la alții de parcă fiecare dintre noi ar fi trăit cel puțin un moment de groază, simțind teama cu miros de moarte. După cele văzute și trăite între pereții goi și reci, oprirea la mânăstirea Săpânța Peri m-a făcut să cred că am călcat pe alte tărâmuri. Câtă frumusețe și liniște emana acest loc, liniște întreruptă prea devreme de maica stareță, stavrofora Agonia Cioban. Nu știa de ce ne-am oprit acolo și ce făceam în altarul de vară al mânăstirii. Ne-a luat la întrebări într-un mod mai puțin obișnuit lăcașului în care ne aflam. Nu a fost ușor de convins că suntem oameni de cultură, scriitori și cititori care aducem bunului Dumnezeu ca ofrandă, cuvântul scris.

S-a lăsat convinsă numai după ce a asistat la această întrunire a spiritelor creștine și a ascultat poeziile religioase, recitate în acest loc divin. Mulțumiri alese Zenoviei Zamfir pentru răbdarea de care a dat dovadă, aceasta reușind să o convingă pe maica stareță, că unicul nostru scop este să slăvim numele Domnului. S-au prezentat cărți, s-au citit poezii religioase din creațiile noastre, ne-am închinat și am părăsit acest loc deosebit, zidit pentru moroșeni în 1389. Acest așezământ a fost prima ctitorie a dinastiei voievodale a Drăgoșeștilor, celelalte aflându-se pe cealaltă parte a Tisei, râu devenit, mai apoi, graniță între două state.

Veselia din autocar alunga foamea care începuse a zgâria stomacul rămas aproape gol. Olga Văduva Grigorov, Florentina Danu și șeful de grup, Vasile Bele, au întreținut atmosfera de voie bună, cântând orice gen de muzică, numai să nu întrebăm când și unde mâncăm.

Cimitirul din Săpânța a fost următoarea oprire. Ei, dar ce mulți meșteșugari erau aici, dar puțini dintre cei adevărați. Gama produselor locale era foarte variată, bine expusă și prezentată. Am vizitat cimitirul care a devenit o afacere a locului și am zâmbit la citirea versurilor de pe cruci. Acești oameni au avut caracter dacă au lăsat cu limbă de moarte „hazul” ce urma a fi scris pe cruce după trecerea lor în neființă.

Înainte de plecare am cumpărat ca amintire o ie, reprezentativă țării Oașului.

Drumul către Mănăstirea Petrova cu Hramul Izvorul Tămăduirii și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, în apropiere de localitatea Petrova, ni se părea a fi foarte lung, foamea devenea din ce în ce mai insistentă. Drum la stânga prin pădure și iată-ne după vreo doi kilometri de mers pe dealul Hera, în fața mânăstirii de călugări, foarte bine poziționată, de parcă ar fi făcut parte din cărțile cu basme.

Priveliștea de neimaginat, mai că făcu să ne treacă foamea. Această mănăstire se încadrează în arhitectura zonelor de munte și este din ce în ce mai căutată de credincioșii din împrejurimi și mulți pelerini, care vin de la mare distanță pentru a petrece câteva ore sau câteva zile în acest sfânt așezământ monahal.

Am fost întâmpinați de preotul călugăr Agaton, care ne-a invitat în sala de mese. Vai, dar ce bucate bune ni s-au așezat pe masă! Ciorbă de fasole, sarmale de post în foi de varză cu orez amestecat cu bulgur (grâu din care se face coliva) și ghebe, salată de vinete super-gustoasă, pâine și apă proaspătă de izvor. Am spus rugăciunea și am înfulecat bucatele în acompaniamentul lingurilor lovite de farfuriile din tablă. Mulțumiți peste măsură, drept plată a ospățului oferit și aici poezia religioasă și-a spus cuvântul. Fotografia de grup pe pajiștea însorită a locului, nu a lipsit. Ne-am luat rămas bun, renunțând apoi la vizitarea mănăstirii Bârsana deoarece se făcuse târziu.

Totuși, cred că așa a vrut Creatorul nostru. Nimic nu este întâmplător. La numai 40 de kilometri de bază, s-a defectat autocarul. Ghinion. Un tub de aer s-a spart. Ce ar fi putut face o femeie singură (vorbesc de șoferiță), dacă nu s-ar fi găsit printre noi vreo doi bărbați pricepuți să ajusteze câtuși de cât tubul cu pricina? Chiar nu știu! Am pornit mai departe și ghinionul a bătut iarăși la ușă. Ieșea fum din roata dreaptă-spate. Eram doar la 10 km de locație. Dacă ar fi fost lumină încă, am fi putut face o excursie pe jos (la picior), dar era târzior, se înnoptase de-a binelea. Sugestia unui cetățean care a trecut pe acolo, a dat roade. Ferodoul era de vină. Trebuia să plecăm înainte ca acesta să se răcească și blocheze. Vivat! Am ajuns la bază. Un grup de copilași așteptau nerăbdători să ne arate ce i-a mai învățat maestrul de dansuri populare, Viorel Ungur. Nelăsându-i să aștepte prea mult, am mâncat în fugă, ne-am gătit iarăși în straie populare și ne-am prezentat în sala de evenimente. De data aceasta, copiii erau, ca vârstă, mai mici decât cei din seara precedentă, dar la fel de plini de energie.

Surpriza serii, la care am fost puțin părtașă și eu, nu s-a lăsat prea mult așteptată. Ce putea fi mai frumos decât să trăim și să simțim pe viu, obiceiul nunții tradiționale din zonă. Starostele nunții, același Vasile Bele, era mai mult ca oricând pregătit să pocnească din bici, ca nunta cu alaiul său să înceapă. Muzica și cântăreții erau prezenți, ochi și urechi la semnalul starostelui. Mirele a fost ales, dar nu la întâmplare, el habar nu avea că în acea seară urma să își ceară aleasa inimii din nou, de nevastă. Emoțiile au fost vizibile, obrajii îi ardeau ca focul, inima îi bătea ca unui leu și mâinile îi tremurau tare, că buchetul miresei mai că începuse a se ofili de atâta zdruncinătură.

Au fost aleși în calitate de socri mari, familia Octavian și Liliana Badea. Nașii am fost aleși noi, familia Bandrabur. Mireasa, în persoana Limonei Rusu, a fost așezată la loc de cinste, alături de părinții spirituali, Elvira Răceală și Arpád Toth. Gătitul miresei a fost un moment special deoarece în viața de toate zilele, soții Rusu nu s-au bucurat de acest important ritual al nunții, trăit potrivit obiceiurilor și tradițiilor populare. Tot ritualul a fost numai o strigătură în vers clasic. Rima și ritmul erau râuri de binecuvântare ce curgeau din gura vornicului.

Nu a lipsit nici dansul găinii, oferită de miri și plătită de naș cu bani grei, dacă voia ca găina să rămână a lui. Găina frumos împodobită și jucată de tușa Marița Grigor era din curtea dumneaei. A fost plătită de naș cu 100 de lei, bani pe care tușa Marița îi tot refuza. Împreună cu nașul i-a pus în cutia milei, unde se adunau bănuți pentru ajutorarea unor copii nevoiași din zonă. Nu a lipsit nici furatul miresei, nici răscumpărarea pantofului de către mire, nici ritualul de intrare a miresei în rândul femeilor măritate și nici alegerea următoarei mirese, aceasta acceptând cu bucurie coronița miresei. Spre surprinderea tuturor, la un moment dat, s-a dansat de către Viorel Ungur și Vasile Bele, un costum popular femeiesc din Țara Chioarului, care, prin tragerea la sorți a fost câștigat de cea mai potrivită persoană din sală – Olga Văduva (Grigorov), poetă și organizatoare de evenimente culturale, pentru ducerea cât mai departe a tradițiilor populare lipovenești. Mă înclin!

Apoi s-a dansat și s-a chefuit, dar nu trei zile și trei nopți, doar până când moș Ene, pe rând, a început închiderea obloanelor ochilor obosiți de vraja frumosului.

Ziua de sâmbătă, ziua în care urma a fi declarată închiderea taberei, a început cu vizita la Mănăstirea Chiuzbaia din satul prietenului nostru, „vinovat” de tot ceea ce s-a petrecut de-a lungul șederii în Țara Chioarului. Ne-a întâmpinat un om blând, îmbrăcat în straie duhovnicești, cu chipul zâmbitor și luminat, prezentat de Vasile Bele ca fiind stareț al locului sfânt pe care călcam. Varlaam Coroian, stareț de peste 20 de ani, ne spune că acest loc s-a ridicat prin multă muncă, rugăciune și nevoință, un loc sfânt care vindecă mintea de stresul cotidian, printr-un peisaj mirific și, mai ales, schimbă sufletul omului prin harul locului.

Cei care calcă pragul acestei mânăstiri se schimbă, devin alți oameni, mai buni, mai credincioși, mai întăriți prin credință. Am lăsat în acest loc, dar din harul cu care am fost înzestrați, arta scrisului, prin prezentarea cărților autorilor: Mioara Baciu, Zenovia Zamfir, Elvira Răceală și Ștefan Popa. Au citit și vorbit din și despre creațiile lor, Vasile Bele, Vasilica Mitrea, Olga Grigorov și subsemnata, Ionica Bandrabur.

Ne-am făcut cu siguranță auziți, lăsând glasul ecoului să plutească spre alte zări, chiar dincolo de nori, unde în haine de îngeri, poeți dragi nouă, poate ne-ar fi ascultat și simțit durerea pierderii lor. Fiecare dintre noi a rostit cu tremur în glas un nume de scriitor plecat dintre noi, cum ar fi: Valer Popean, Anca Maria David, Samson Solomon, Jack Simon, Constantin Triță, Constantin Enescu, Ionel Sima, Ioan Voicu, Ion Bogdan, Terezia Bolchiș Tătar, Nicolae Petricec, Ligia Diaconescu, Tănase Carașca, Alexandru Fulga și mulți alții, cărora, în semn de profund respect că am fost contemporani cu ei, le-am aprins o lumânare și am ținut un moment de reculegere.

Coborând spre sat, am vizitat muzeul destoinicului cetățean de onoare al Chiuzbaiei, care a agonisit și a colecționat de-a lungul anilor diverse obiecte vechi, scoase din uz cu foarte mulți ani în urmă. Oale, coveți din lemn pentru pâine, război de țesut, lămpi, mașini de tocat carne, ștergare și cuverturi din lână, flori de mină, lămpi pe bază de carbid și alte obiecte folosite la meșteșuguri. Sunt expuse în această casă de Romică Breban, fost miner, apoi polițist, acum colonel în rezervă, care și-a dorit, spune dumnealui, să păstreze cât mai intactă o parte a copilăriei sale, să dea posibilitatea viitorilor nepoți și nu numai, să afle câte ceva din tainele trecutului.

Larg la suflet și la mână, gospodarul casei ne-a servit cu țuică din producția proprie. Am cumpărat sticle pline cu țuică de pere, în a cărui interior se afla în miniatură, vestita poartă maramureșeană. Înainte de plecare am asistat la un concert de vioară, oferit de fiica domnului Breban, Maria Breban. A fost emoționant acest moment deoarece în timpul concertului se rosteau strigături, fragmente din timpul haiduciei lui Pintea.

Și tocmai spre buricul satului de la poala muntelui Igniș, în drumul nostru se arată maiestuoasa biserică, unde tot neamul lui Bele a fost botezat și cununat. Biserica Pogorârea Sfântului Duh a fost încredințată Preotului Paroh Bud Mihai Andrei, cel care, de altfel, ne-a întâmpinat cu zâmbetul pe buze în pragul acesteia.

În istoricul bisericii am găsit scris de către preotul Mada Viorel Vasile câteva cuvinte de mare însemnătate pentru locuitorii acestui lăcaș:

„Oamenii din Chiuzbaia sunt buni și așezați în matca credinței. Ei și-au durat de-a lungul vremii biserici spre închinare, școli spre înțelepțire, cămin spre culturalizare și socializare cu prilejul evenimentelor din viața lor, botez, cununii, înmormântări, iar în hărnicia lor poartă grijă de casă și gospodăria lor și în aceeași măsură de Casa lui Dumnezeu. Ei știu cel mai bine că oglinda unui sat este pe lângă casa ta și așezămintele care slujesc credinței și culturii deopotrivă”.

Cuvinte emoționante precum cuvintele din poezia citită cu ochii în lacrimi de Vasile Bele, în care vorbește despre tatăl său și importanța nucului. Despre semnul rău, ce se credea a fi „ghinion”, odată cu ruperea unei crengi mai groase din nucul bătrân aflat în curte, despre preziceri referitoare la nenorocirile ce urmau a se întâmpla. Un poem răvășitor, plin de sensibilitate și adevăr, care ne-a răscolit amintiri. Amintirea pierderii părinților sau celor mai dragi ființe.

Maria Penu, o foarte talentată scriitoare, ne-a citit un fragment din creațiile sale.

Un emoționant moment a creat și Maria Tomița Corini, prin sensibilitatea interpretării unei creații proprii.

Ne-am luat rămas bun de la părintele Bud, nu înainte de a face o fotografie de grup.

Și cum, nu că ar fi fost diferită ziua aceasta de celelalte, și astăzi am întârziat la masă, dar ce mai conta o oră, două în plus, oricum personalul restaurantului se obișnuiseră cu ideea și noi cu graba de a mânca, pentru că alte evenimente sunau goarna începerii. Ansamblul „Dănțăușii”, așteptau nerăbdători să ne arate ce au învățat de la instructoarea prof. coregraf Maria Seraz.

Sunau goarna pentru cei prezenți în sală dar și pentru cei blocați în lift din cauza suprasolicitării acestuia. Dar ce chicoteală era în lift, că nu se înțelegea dacă doresc să fie eliberați din strâmtoarea acestuia sau nu. Culmea culmilor, acolo era și soțul meu. Îmi trebuia cheia să intru în cameră să mă pregătesc pentru activitate.

Nu după mult timp veselia a încetat pentru că în lift s-a creat efectul de seră și, din lipsă de oxigen, a început panica. Spre mirarea celor prezenți afară, a venit bucătăreasa să deblocheze liftul de la tabloul de comandă, dar fără rezultat. A venit și conu’ mire, spunând nașului că liftul s-a blocat din cauza lui, că darul de nuntă nu a fost dat. Zenovia Zamfir făcea apel la calm, iar Vasile Bele urca și cobora scările, fără să știe măcar el ce avea de făcut.

Intervenția prin telefon a unui tehnician nu știu dacă a dat roade, dar știu că una din persoane aproape că a leșinat. Ușa a fost deschisă la timp, iar vinovații au fugit care încotro, să nu cumva să fie puși pe cântar, să se descopere că ei, cele cinci persoane din lift, au depășit greutatea afișată la intrarea în el. Acum, după cele întâmplate, povestea liftului blocat pare una hazlie și râdem cu gura până la urechi, când aceasta este istorisită de cel pățit, de soțul meu.

În ciuda celor întâmplate, trăirile și emoțiile și-au găsit loc din nou în inimile noastre. Ce a fost surplus, le-am băgat în genți, dar și în buzunarele de la haine. Ne-au dănțuit și cântat în sfârșit, copiii ansamblului „Dănțăușii”, dar și un foarte, foarte talentat și viitor cântăreț de seamă, pe nume Paul Marincaș, căruia i s-a oferit posibilitatea de a participa la festivalurile de folclor din țară și străinătate, pe cheltuiala anumitor sponsori.

Prezentarea cărții poetei Olga Văduva Grigorov a reanimat atmosfera în sală. Poezia acesteia este plină de culoarea albastru și verde. Cer, pământ și apă. O descriere plăcută a deltei în vers clasic, o amintire a bunicului pescar, înflorirea unui nufăr grăbit la viață și o mângâiere a frunzei căzute în pragul toamnei, ne-au prilejuit conectarea cu paradisul unde poeta s-a născut, a crescut și a iubit.

În schimb, poezia Lelianei Rădulescu ne-a purtat doar pe meleaguri de iubire. Meleaguri dorite de poetă a fi atinse cu bătaia inimii, în momentele dificile trăite. Iubire împărtășită dar pierdută în timp pe cărări acoperite cu neîmplinire și tristețe. Poezia domnului Ștefan Popa nu o cunosc și, din păcate, nu pot spune nimic despre scrierile sale, în schimb am ascultat poemele cu atenție și apreciez.

Maria Tomița Corini a dat viață monotoniei ce urma a se așterne printre noi, cauza fiind oboseala acumulată de-a lungul celor trei zile. Prezentarea deosebită a celor cinci cărți a atras atenția tuturor. Un om simplu și sincer, un om cu har în ale scrisului și desenului, un om inimos și mereu săritor în ajutorul celor nevoiași, un om modest, care a știut să câștige respectul celor prezenți și nu numai.

Despre autorii mai sus menționați au vorbit, Vasile Bele, Limona Rusu, Zenovia Zamfir, Liliana Badea, Octavian Badea, Vasilica Mitrea, Maria Penu, Paulina Georgescu și subsemnata, Ionica Bandrabur. Momentul unic și mult așteptat a fost decernarea medaliilor de merit și participare la prima ediție a taberei de creație literară, tradiții și folclor maramureșean.

O altă surpriză plăcută a fost oferirea prin tragerea la sorți a invitației gratuite la a doua ediție a taberei maramureșene, care va avea loc anul următor, 2022. Norocosul a fost Maria Tomița Corini, care a rămas plăcut impresionată de tot ceea ce a văzut și a trăit pe aceste plaiuri.

Fiind o seară specială, și cina a fost specială. Bucate tradiționale au fost așezate pe o masă imensă în mijlocul restaurantului. Răsfățul a început prin degustarea acestora, continuat cu intrarea spectaculoasă a fraților Bele, Bianca și Bogdan, care purtau pe brațe două torturi ornate cu numele antologiei și taberei „Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp!”. Creația celor două torturi „Doboș” aparține frumoasei domnișoare Bianca Georgiana Bele. Felicitări!

Seara a continuat cu interpretarea mai multor cântece de către Vasile Boiciuc Rogneanu, de origine ucrainean, locuitor al Ronei de Sus.

În ritm de dans, glume și voie bună, mult după miezul nopții am plecat să ne odihnim mădularele. Dar cine avea somn? Erau ultimele ore de stat la taifas cu cei care sufereau de insomnie.

Nu îmi amintesc ora când am mers la culcare, dar îmi amintesc trezirea.

Tristețea își făcuse apariția pe chipurile tuturor. Despărțirea este mereu grea atunci când ai trăit momente unice alături de prieteni dragi. Soarele cald era și el ciudat, incendia fețele albe și puțin zâmbitoare, făcând pătrunderea în corp a unei emoții tainice. Nu ne puteam despărți de oameni și locuri, de aceea am hotărât să acceptăm invitația scriitorului Vasile Bele, de a petrece încă o zi la moșia părinților lui, unde avea și el construită o frumoasă căsuță în stil maramureșean.

Ce a urmat după, rămâne poveste în inimile fiecăruia dintre cei prezenți acolo. Rămâne povestea din care face parte și doamna Ana, frumoasa mamă a lui Vasile Bele și vecinul care ne-a adus hribi și toate animalele dimprejurul gospodăriei. Zorii următoarei zile ne-au deșteptat, ca de obicei, la aceeași oră. Ne-am luat rămas bun de la gazda care ne-a „omenit” la masa sa, făcându-ne reciproc invitații și promisiuni de întâlnire în curând.

Drumul spre casă ne-a purtat prin Valea Izei, valea ținutului de legendă a sufletului românesc, valea unde împlinirile, dragostea și sentimentele înseamnă credință, locul unde Dumnezeu se apropie cel mai mult de pământ, datorită grandiosului așezământ sfânt, Mănăstirea Bârsana. Atâta frumusețe nu am avut ocazia să văd la o altă mănăstire.

Arhitectura construcțiilor din imensa curte sunt aparte, iar rânduiala monahală este desăvârșită. Ne-am despărțit greu de acest imperiu pentru că drumul spre casă era lung și trebuia musai să oprim și la Mănăstirea Prislop, construită la Pasul Prislop, 1413 m altitudine, locul din munții Rodnei unde se unește Maramureșul cu Bucovina. Locul unde am dus o mână deasupra frunții și privit în zare, iar cealaltă căuș și dus la gură și am strigat cât ne-au ținut plămânii: – Vasile, Cristina, Gelu, Bianca, Bogdan, Nelu, Firicel, tușă Mariță, mămucă Ană…!

Nume dragi de prieteni, fârtați și colegi de condei.

Să ne trăiți! Prețuire!

Sursa foto: Gelu Dragoș

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: