de Ioan MICLĂU
„privesc în gol – şi golu-i singur plin:
căci năvălesc într-însul vechi icoane
mustrări şi amintiri – chip de suspin
şi-atâtea remuşcări – acuma vane…
trăiesc în tăvălăcul de imagini
şi muşc din pâinea unor vremi trecute
dar totu-i doar s-umbresc aceste pagini
ce pasc „cândva”-n ieslea zilelor pierdute…
degeaba tot frămânţi – în gol – văzduhuri:
nu se întorc la maluri triste duhuri
…ocean necumpătării e-ntre min’ şi ele
atâtea hoinăreli şi vise grele…
…nu mai veniţi – strigoi – la casa asta:
pe rând – pierdu pereţi şi uşi – fereastra…”