Sus inima…

de dr. Teodor ARDELEAN,
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare

Un cântec obsedant revine foarte des în melosul meu interior. Este „Sus inima, români!” (versuri George Coșbuc, muzica Nicolae Oancea). Psihologii ne informează că această „instalare de durată” spune totul despre esența noastră. Dar ei insistă mai mult asupra melosului, care s-ar insinua „perfid” și „parazitar” în structurile noastre de memorie, în principal datorită repetiției și pentru că muzica este o „mișcare a amintirilor”. Or mie îmi pare că această cântare m-a copleșit și pentru mesajul logosului său. Altfel spus, cred că nu e vorba doar de un episod de muzicofilie, ci de ceva mult mai complex, care ține de fibra personală în consonanță cu vibrările etnice. Spun asta, pentru că prima audiție am trăit-o în urmă cu aproape o jumătate de secol la Finteușul Mare, iar acum, de fiecare dată când „episodul” revine, cântarea din interior „se performează” prin vocile bărbaților de atunci!

Mi-am adus aminte acest episod minunat și ciudat în același timp pe filiera gândului „ocrotitor” față de toate ce se aștern acum sub tipar cu privire la acest cor fenomenal de o vârstă cu Marea Unire. Versurile sunt simple, chiar lipsite de impetuozitate și maiestuozitate (calități care ar amplifica persistența în cortexul auditiv), muzica aproape școlărească (calitate ce facilitează deprinderea rapidă!). Experții ne explică, în schimb, că rimele sunt cele mai importante (țară/amară/luptară; românească/trăiască/strămoșească…). În plus, ritmul, care poate constitui exact potrivirea dintre „valorile” acestuia în cântec și propriul … bioritm! Chestiuni delicate și dificile, încă neepuizate nici de oamenii de știință și demne de fațeta lui Homo cognitions din oglinda vieții noastre.

Pe cale de consecință, ținând aproape tot ce se poate din toposul, ethosul și logosul românesc adevărat, mă bucur că sunt confruntat cu o astfel de „provocare”. Ar fi păcat ca mintea să mi se risipească în alte „stereotipuri bolnave”.

Trebuie să recunosc, însă, că și expresia decupată din liturghia creștină „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm!” își face loc prea des între gândurile ce mă frământă. Cu melosul aferent, acest tip de logos creștin își respectă densitatea. Să fie oare două provocări concurente din acea mare bătălie ce se duce prin intimitățile minții mele spre a așeza într-un fel sau altul centrul de greutate al sufletului?

Nu pretind că știu răspunsul, dar sunt convins că expresia „nihil est in intellectu quod non fuerit prius in sensu” are și nuanțe smerit peiorative de genul „nimic nu este prin intelect care să nu aibă sens”! Și sensul ar putea fi găsit chiar în îndemnul „Sus să avem inimile!”, ce apare cu ritmicitate în liturghie. Ceea ce schimbă vectorialitatea de direcție și sens și în cazul patrioticului enunț „Sus inima, români!”. Un adverb de loc ce s-a metamorfozat în substantivele ce denominează înălțarea deasupra grijilor cotidiene!

Sursa: Teodor Ardelean, „Biblioteca de idei. Semper fidelis”, Cluj Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2021, p. 73.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: