„Ziua Mondială a Poştei” la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

În fiecare an, pe data de 9 octombrie, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Poştei. Pentru a marca această zi, Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”, Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret, l-a avut, în data de 7 octombrie, ca oaspete pe domnul inginer Alexandru Leonard Pop, care a evidenţiat importanţa poştei şi a timbrelor în comunicarea umană. Un colecţionar împătimit al timbrelor, acesta a dorit să împărtăşească copiilor preocuparea sa pentru filatelie. Astfel, cei mici au aflat că filatelia este pasiunea celor care colecţionează produse filatelice, în special a timbrelor. Timbrul, un adevărat izvor scris al istoriei, are valoare estetică, prin frumuseţea desenului, a culorii şi a tehnicii de tipărire dar şi documentară, deoarece poate dezvălui detalii despre evenimente, persoane şi locuri, dar mai ales drumul parcurs de un plic până la destinaţie. La propunerea domnului director al Bibliotecii Judeţene, filatelistul băimărean va deschide şi un cerc de filatelie, găzduit de Bibliotecă.

„Lumea într-un clasor” a fost titlul expoziţiei de piese filatelice (timbre, plicuri ocazionale, cărţi poştale, întreguri poştale, maxime, FDC-uri etc) din colecţia personală, care poate fi admirată în perioada 7-22 octombrie.

Cu această ocazie, Serviciul Împrumut carte pentru copii şi tineret a pregătit expoziţia de cărţi poştale şi plicuri selectate din arhiva Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” „Cartea poştală de-a lungul vremii” şi expoziţia de carte şi reviste selectate din colecţiile Bibliotecii „Introducere în Filatelie”.

Primii admiratori ai acestor expoziţii au fost elevii clasei a IV–a A de la Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” (dir. prof. Măndiţa Baias), însoţiţi de profesor pentru învăţământ primar Carlota Oşan. După vizitarea expoziţiilor găzduite de Bibliotecă în această perioadă, au vizionat filmul artistic „Pete şi dragonul”.

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: