„Nu-mi cereți să vă țin discursuri…”

selecție text de Valentin-Nicolae BERCĂ

10 octombrie 2021 – 90 de ani de la moartea lui Elie Radu (n. 20 aprilie 1853, Botoşani – d. 10 octombrie 1931, Bucureşti), inginer constructor de poduri şi şosele, pedagog şi academician român.

S-a dovedit un luptător pentru drepturile profesionale ale inginerilor, a stimulat şi a îndrumat creaţia inginerească. A deţinut funcţia de preşedinte al Societăţii Politehnice în anii 1898, 1903 şi 1904.

„Sub conducerea lui Elie Radu şi cu contribuţia sa nemijlocită au fost executate de către inginerii români lucrări de căi ferate, de drumuri şi şosele, construcţii de poduri definitive din beton armat şi metalice (până la dânsul majoritatea podurilor de cale ferată şi de şosea erau provizorii, din lemn), lucrări edilitare şi numeroase clădiri publice. Este dificil să le enumerăm pe toate. Mă voi limita să dau doar câteva exemple.

Căile ferate: Ploieşti-Predeal (activitate de control împreună cu Anghel Saligny, lucrarea fiind concesionată), Câmpina-Doftana, dată în exploatare în 1883, Bacău-Piatra, cale ferată îngustă, Craiova-Calafat, cu un pod de cale ferată şi şosea suprapuse (1890), Cucuteni-Todireni-Dorohoi, Focşani-Odobeşti, Târgovişte-Pucioasa, Târgu Ocna-Comăneşti-Palanca, Comăneşti-Moineşti, Galaţi-Bârlad, Piteşti-Curtea de Argeş, Podul Ilioaiei-Hârlău, Pucioasa-Pietroşiţa, Buda-Slănic (Prahova). Au fost studiaţi 650 km de căi ferate şi executaţi 475 km.

Rolul lui Elie Radu în domeniul căilor ferate a fost acela de alegere a traseelor ţinând seama de posibilităţile de dezvoltare în viitor, realizarea construcţiilor de căi ferate cu costuri minime, utilizarea de materiale indigene la lucrările de artă (zidăria de piatră, betonul simplu, betonul armat) şi utilizarea unei şine cu profil mare de 40 kg/m, care asigura viteze mari, economie, întreţinere uşoară, durată de funcţionare mare şi reducerea la minimum a posibilităţii de accidente.

În 1923, când a fost sărbătorit la împlinirea vârstei de 70 de ani şi 45 de ani de activitate, când i s-a cerut să vorbească, a spus: „Nu-mi cereţi să vă ţin discursuri, ca să vă arăt cum ştiu să vorbesc; daţi-mi mai bine o planşetă, o riglă şi un echer pentru a vă face un proiect.”

În şedinţa din 5 iunie 1926 inginerul Elie Radu a fost ales membru de onoare al Academiei Române.”

Acad. Radu P. Voinea
AGIR / Univers Ingineresc nr. 20/2003 (307) / 15-31 octombrie 2003

https://www.romaniamagnifica.ro/?do=%C5%9Ecoala&optiune=ACADEMIA&optiune2=1853.04.20+-+1931.10.10+-+Elie+Radu
„România Magnifică” – http://www.romaniamagnifica.ro – un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: