Echim Vancea – 70

A rămas cel mai poet dintre noi

 

de Gheorghe PÂRJA

Nu doresc a stârni multe întrebări din partea consacraților autori de dicționare și istorii literare, nu intru pe teritoriul lor cu constatarea din titlu. Ci mă refer la nașterea unei grupări literare la Sighetul Marmației, la care am fost martor, dar și participant. Și care și-a făcut drum în literatura română de se vede și în ziua de astăzi. Eram liceeni în orașul dintre ape, cei mai mulți prunci de țărani veniți la învățătură de prin satele Maramureșului, aici, în urbea de pe graniță. Aduceam cu noi averea de acasă: cuvinte părintești, slova liturgică, dar și miracolul horilor. Ne-am constituit printr-o nevăzută liniuță de unire. Ne-am cunoscut pe nume: Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Simion Șuștic, Ileana Mihai, Andrei Făt, Lucian Perța, Marin Slujeru, Mihai Nebeleac. Și au mai fost buni și cu har.

Cred că la început ne-am jucat cu schimbul de cuvinte de pe sate. Apoi ne-am regăsit cu șirul de strămoși prin hrisoavele vremii, în diplomele maramureșene. Am deslușit faptul că în acest spațiu istoric, poezia cultă nu avea strălucire. Ce ne-a îndemnat spre poezie? în timpul nostru alumn am avut parte de dascăli care au intuit în noi că aveam o aplecare spre acest miracol care adună suflete, împrietenește oameni. Așa ne-am regăsit într-un cenaclu la Casa de Cultură. Cu mentori de nădejde. Cum a fost poetul și pictorul Gheorghe Chivu, care ne era aproape, ori modele literare autohtone cum au fost Alexandru Ivasiuc, Ion luga, ori Leonida Neamțu. Vremea a trecut, și generația de care vorbeam a stăruit în poezie.

Am debutat în volum, au apărut aprecieri critice, ne-am întâlnit cu valori lirice din țară. Dintre noi, cei care am pornit la drum, Echim Vancea este cel mai poet. Afirmație pe proprie răspundere! El este un document liric, o operă literară care a început în Maramureș și a urcat în istoria literaturii române. A fost, și a rămas, sincer cu valorile Nordului, pe care le-a distilat în vers cu amprentă proprie și le-a dat întâlnire cu valorile clasice, dar și cu eminenți reprezentanți ai generației anilor 60, când s-au întrupat simbolurile unei viziuni mai curajoase.

Poetul Echim Vancea a rămas într-o continuă legătură cu pulsul creației contemporane, mai ales în perioada când a profesionalizat celebrul Festival Național de Poezie de la Sighetul Marmației. Apoi, ca director al Bibliotecii municipale, a lustruit prestigiul cărții. Declara într-un interviu: dacă nu ardea Biblioteca din Alexandria, omenirea era cu cel puțin 10 mii de ani mai avansată! Măgulitor crez.

A îmbrăcat și haina de editor. Dar scrisul a rămas ecranul pe care și-a proiectat frământările, bucuriile, întâlnirile cu cerul și pământul, misterul unic al prieteniei. Pe care îl poartă cu onoare ca un blazon lucitor, dobândit prin timp. Despre lucrurile profunde vorbește cu siguranță, categoric și cu argumente. Dar marea lui oratorie este de sorginte lirică. în poezie, Echim aduce lumea la vorbitor pentru a dialoga cu forma lui de viață din cuvânt. Echim a făcut un pas folositor în afara grupării sighetene, spre binele poeziei, urmând destinul generației sale, cu care s-a armonizat în ideal. Echim este un poet român cu un discurs liric original. Prin el, Nordul liric dă literaturii române unul dintre poeții autentici.

I-am apreciat întotdeauna fantezia metaforei și convocarea cotidianului profund în versuri memorabile.

Dacă în armată Echim a apărat fruntariile țării cu arma, că așa era rânduiala stagiului militar, acum, la altă margine de țară, limes a îmbrăcat armura cuvântului. O parte a liricii sale nu se vrea îmblânzită, ci are orgoliul de a se rosti răspicat, sonor în aula unui timp devenit proprietate personală. Și a venit critica literară, cea fără odihnă și sever sfredelitoare, și a pus lupa pe creația sa. Ca într-un miracol optic, nu se întâmpla fenomenul de mărire, deoarece mare era substanța lirică de la nașterea poemului. Ca pe vremea călugărilor de la sfârșitul primului mileniu. Deci critica nu trebuia să-i mărească țesătura ideilor, întrucât se vedea din depărtare. Este deținătorul Marelui Premiu „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești, avându-i ca înaintași pe: Ana Blandiana, Ion Mureșan, Nicolae Dabija, Arcadie Suceveanu, Moshe Itzhaki (Israel), Szentmartony Janos (Ungaria), Adrian Popescu, Adrian Alui Gheorghe și lista este mai lungă.

Mentorul nostru în toate cele, criticul literar Laurențiu Ulici, a constatat în urmă cu un sfert de veac: „Echim Vancea – maramureșean în literă și în spirit, izbutește să-și găsească tonul propriu în interpretarea partiturii opt-zeciste, relevându-se ca un poet al locului și al timpului său, prin apelul la gramatica postmodernismului românesc, în vogă la acest sfârșit de mileniu.” Sau mai recenta apreciere a lui Ștefan Borbely: „Echim Vancea și-a privit cuvintele cu îngrijorarea omului care asistă la epifania fluctuantă, imposibil de prevăzut prin vreme, a marilor secrete ale existenței. Au fost ani și decenii când aceste cuvinte au izbutit să mențină echilibrul fragil dintre întuneric și lumină, făcând ca viața să fie cât de cât suportabilă.” Și multe alte comentarii care nu încap aici.

Și asta mă face să spun că Echim este cel mai poet dintre noi! Mai știu că Echim, într-o limbă imperială, înseamnă octombrie. Așa au decis astrele ca el să vină pe lume în data de 19 octombrie, în urmă cu șapte decenii, în satul Nănești de pe Iza. Și să fie dar liric și prieten vremii mele. Vremii noastre. Să ne trăiești, frate de toate anotimpurile!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: