FUSUL CU ŢURGALĂI AL VĂLENIULUI, SUBIECT DE CARTE!

de Alexandru RUJA

Asociaţia culturală Tiberiu Utan a strâns rândurile, a activat amiciţii şi prietenii şi a scos o carte dedicată Fusului cu ţurgalăi, în general, ca simbol, dar şi celui imens, de pe Dealul Babelor din Vălenii Maramureşului.

Cartea spune cam tot ce e de spus despre acest simbol al Maramureşului istoric, în ea semnează texte: de la localnici şi primar, la nume consacrate, gen dr. Teodor Ardelean, dr. Ilie Gherheş, dr. Ioan Boroica.

Cartea conţine de la analize pertinente la poezie, de la istoricul Dealului Babelor la cea a invaziei tătărăşti rămasă legendară, ultima, cea din 1717. Deşi cu un fir creştin evident, cartea aminteşte, desigur, foarte discret, mici detalii spumoase despre fus, folosit odinioară drept instrument de chiuretaj, dar şi despre invazia tătarilor, confirmând densitatea de tâlhari din Maramureşul de odinioară. Ca un document al unui loc drag pentru cei din comuna Călineşti, ce se vrea atât obiectiv turistic, cât şi un record scris în Guiness Book, cartea merită parcursă. E oarecum nefiresc să nu ştii nimic, maramureşean fiind, despre fusul cu ţurgalăi. Apoi, trebuie să mergi să vezi Dealul Babelor. Şi fusul, evident. Cartea „Fusul cu ţurgălăi de pe Dealul Babelor – Simbol etnocultural al satului Văleni” a apărut la Editura Aska din Sighetu Marmaţiei în 2021.

Sursa:
https://www.bibliotecamm.ro/stiri/
Graiul.ro | Publicat la 23 octombrie, 2021

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: