Periplu prin „ANOTIMPUL MARAMUREȘ”

de Mioara BACIU

Miroase-a toamnă prin pridvorul sufletului… Parfum de crizantemă-mi doruiește dor de „ANOTIMPUL MARAMUREȘ”, care, deși a trecut cu viteza luminii prin clepsidra veșniciei, s-a întrupat în fiecare potecă ce duce spre inima mea. Zilele petrecute în Tabăra de creație literară „OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!”, au reprezentat o veritabilă hrană spirituală, „vinovați” fiind organizatorii și truditorii evenimentului: prietenul-fenomen Vasile Bele, cunoscutul și apreciatul învățător Gelu Dragoș și îndrăgitul poet popular Nelu Danci.

De departe cea mai așteptată tabăra literară, datorită frumuseții răpitoare a Maramureșului, a dăruirii organizatorilor sus-menționați, precum și datorită calității invitaților veniți din toate colțurile țării, a marcat începuturile „anotimpului Maramureș”, care și-a încremenit frumusețea în sufletele noastre avide de frumos.

După un anevoios drum de aproximativ 15 ore (de la locul plecării: Galați), care părea că nu se mai termină, am ajuns pe meleagurile binecuvântate ale Maramureșului și ne-am cazat la Baia Mare, în imediata apropiere a locației din Baia Sprie, în care urma să se deruleze evenimentul, pentru a ne prezenta fresh la locul cu pricina. Dorința arzătoare și bucuria sfântă a revederii, au șters cu foșnetul clipei, urmele de oboseală, proiectându-ne în data de 9 septembrie 2021, în mijlocul unui peisaj mirific, la Pensiunea Rustic din Baia Sprie, unde primii veniți în tabăra și maramureșenii noștri dragi ne-au îndemnat să savurăm ospitalitatea de netăgăduit a acestora. Socializarea, bucuria revederii ne-au schimbat starea de spirit, uitând parcă de noi, cei care veniserăm încărcați cu nesfârșitele probleme cotidiene.

Localitatea atestată documentar relativ târziu într-o diplomă din 1329, în timpul regelui maghiar Carol Robert, Baia Sprie, așezată pe valea râului Săsar, la poalele munților Gutâi, ni s-a dezvăluit în toată splendoarea ei. Cât despre pensiunea Rustic care ne-a găzduit pe parcursul celor trei zile și trei nopți ca în poveștile spuse de către bunica la gură sobei, cuvintele mi se dovedesc a fi sărace…

O îmbinare perfectă a frumuseții oferite de către natură, în armonie deplină cu ospitalitatea desăvârșită a gazdelor. După ce am intrat în atmosfera magică a revederii cu persoane dragi, privirea a rămas să-mi locuiască o vreme în odaia gătită de sărbătoare în stil maramureșean cu celebrii colaci tradiționali, împletiți cu dragoste și pricepere de către gospodinele locului, cu prosoape, fețe de masă artizanale și batice maramureșene, asezonate cu licoarea cu multe grade care s-a lăsat tăinuită în sticle, îmbrăcate și ele în straie tradiționale, în care se dezvăluia toată splendoarea sufletelor fraților maramureșeni.

Aranjarea impecabilă a sălii în care urmau să se desfășoare evenimentele celor trei zile de poveste, programul riguros și captivant realizat de către cei trei crai coordonatori ai taberei (Vasile Bele, Dragoș Gelu, Nelu Danci), invitații de soi (profesor dr. în filologie Valeria Bilț, profesor Terezia Filip, preotul Radu Botiş, redactor al revistei „Mărturii maramureșene” și Andrei Mihail Bud, preotul bisericii din Chiuzbaia), care au făcut cinste prin participarea și implicarea în desfășurarea evenimentului, au făcut ca zilele petrecute în acest colț de rai, să ființeze drept valoroase stampe ale sufletelor noastre, peste arcul vremii.

O prezență aparte a zilelor fierbinți petrecute în Baia Sprie a fost Marița Grigor, simbolul femeii maramureșene, frumoasă, destoinică, dârză, pe care viața a încercat-o deseori, însă ea a răzbit, ridicându-se, de fiecare dată, mai puternică și mai demnă! Însoțită de fiul sau Grigor Firicel-Gavril (unul dintre finii lui Vasile Bele) și de către Teodora Maria Grigor, nepoata de fiu, pentru Marița Grigor nu a contat că viața i-a „smuls” un picior, pentru că i-a dăruit atâtea binefaceri, iar ea știe să fie recunoscătoare sorții!

Tabloul de familie nu ar fi putut fi complet fără prezența plină de devotament a prețioasei soții a lui Vasile Bele, Cristina Erica Bele și a celor doi copii ai lui Vasile Bele, Bogdan și Bianca, care i-au fost sprijin necondiționat în impecabila desfășurare a Taberei.

Surprizele, semn că viitorul poeziei, graficii și al folclorului este pe mâini sigure, le-au constituit, prezența lui Raul Alexandru Mitruți, un copil talentat, care la vârsta de 13 ani se-ntrece în calități scriitoricești și a Laurei Alexandra Mogoș, elevă în clasa a VIII-a a Școlii Gimnaziale din Mireșu Mare, care ne-a uimit prin frumusețea și mesajul lucrărilor grafice expuse.

Am savurat, cu inima, tradiții maramureșene precum: „Obiceiul Fârtăției” pe care-l regăsim în volumul Fârtăția de la Chiuzbaia, semnat de autorii Vasile Bele, Bianca Georgiana Bele, Nelu Danci, Marița Grigor; „Ritualul de nuntă maramureșean”, cu care ne-am familiarizat în cea de a două seară a taberei, mire și mireasă fiind Limona și Narcis Rusu, starostit de însăși starostele-simbol al Maramureșului, Vasile Bele și Viorel Ungur.

În toate zilele petrecute în Baia Sprie, Ansamblul folcloric „Florile Chioarului din Săcălășeni”, sub îndrumarea lui Viorel Ungur și Ansamblul folcloric „Dănțăușii”, coordonat de profesorul coregraf Maria Seraz, al Asociației Teodora Dănțăușa, ne-au purtat sufletele spre și prin lumină sacră a omului care prețuiește, dăruiește, conservă tot ceea ce are mai valoros neamul românesc, asigurându-ne că trecutul, tradiția poporului român este pe mâini bune și sigure.

Apoi, obiectivele turistice pe care ne-a fost dat să le descoperim (cutremurătorul „Memorial al durerii” sau al victimelor comunismului de la Sighet; Mănăstirea Săpânța Peri, în foișorul căreia s-au recitat, poeme dedicate divinității, inimile noastre atingând cerul; Cimitirul Vesel de la Săpânța, pe care nu l-am părăsit fără a citi mesajul de pe crucea întemeietorului acestuia, Stan Ioan Pătraș și fără a savura „hazul de necaz” al neamului, oglindit în seninul crucilor; Mănăstirea Petrova, colț de rai al Maramureșului, în care cerul se-nfrățește cu creștetul semeț al munților, unde ne-am bucurat de binecuvântarea unei mese calde, aducând mulțumire cu gânduri, slove alese, divinului) – au fost ingredientele unor zile perfecte.

La întoarcerea în pensiune, ne-am mobilizat pentru a continua seria prezentărilor de carte, a decernărilor de diplome/recunoașteri ale contribuției la dezvoltarea și progresul culturii românești, ale fiecăruia dintre participanții. Energia noastră devenea inepuizabilă. Sursa era, indiscutabil, bucuria de a ne avea unii pe alții, bucuria de a ne îmbrățișa sufletele, care au avut parte de prea multe interdicții pandemice.

În ziua ce a urmat am atins pământul sfânt al localității Chiuzbaia, care ni l-a dat pe prietenul–fenomen Vasile Bele, spre a ne aduce bucurie sufletelor. „Mănăstirea Chiuzbaia” s-a dovedit a fi (cel puțin pentru mine), cel mai binecuvântat popas dintre toate, pentru că, acolo, în mijlocul altarului de vară, Dumnezeu a îngăduit să mă aflu printre cei care pot să intre în comuniune cu EL, a îngăduit să pot să-I vorbesc despre mine, despre cum e la mine prin gând, prin viață, prin suflet, iar El să mă asculte și să-mi potolească furtunile sufletului! Am mulțumit atunci și voi aduce mereu mulțumire Domnului, pentru sublimul acelei clipe înveșnicite în sufletul meu! Este momentul în care am simțit că aparțin acelor locuri și că inima mea va zburda veșnic prin foșnetul toamnei.

Tot în acest colț de rai, Breban Romică, fost ofițer al Poliției Române a găsit motivația și înaltă simțire, alături de familia sa, de a realiza „Muzeul satului din Chiuzbaia”, pentru a păstra cu sfințenie și a transmite intacte urmașilor, tradițiile și obiceiurile maramureșenilor. Fiica sa, s-a dovedit a fi un virtuos al muzicii clasice, care ne-a fascinat atunci când degetele ei delicate au atins corzile viorii sale, aflate mereu în expectativă, pentru a-și spune povestea de iubire pentru semeni.

În aceeași zi, biserica satului Chiuzbaia ne aștepta, păstorită fiind de părintele Andrei Mihail Bud, gătită de sărbătoare, spre a ne îmbrățișa sufletele în lumina sa și pentru a depune mărturie că pașii și sufletul lui Vasile Bele se regăsesc în fiecare por al său. Un alt moment de regăsire interioară, de cunoaștere și conștientizare a istoriei și a menirii bisericii în viața satului.

Fotografia de grup de la ieșirea din sfântul lăcaș va rămâne mărturie a trecerii noastre prin file  ale istoriei ecleziastice. Evenimentul din Maramureș a fost mediatizat de postul de televiziune locală „Maramedia”, prin reporterul Oșan Cătălin și fotograful Lucian Petric, care vor face să rămână mereu vii în amintirea noastră frumusețea clipelor trăite în „Anotimpul Maramureș”, ce ne-au invadat gândul, mintea și sufletul întru veșnicie!

Ziua despărțirii noastre fizice a sosit pe negândite și pe nedorite, fiind un rapid bilanț al ceea ce-am trăit și cum am trăit în zilele acestea sfinte ale lui „Răpciune”, sau „Vinițel”. Se spune că, dacă în „Răpciune” e cald, atunci luna următoare timpul va fi rece și cu multă umezeală, dacă înfloresc scaieții, toamna va fi lungă și frumoasă, iar dacă rândunelele se duc repede, atunci e semn că și iarna e aproape.

„Răpciune” al nostru, în Maramureș, a fost cald, scurt, uluitor de frumos și, chiar dacă iarna e aproape, îl vom duce cu noi în toate anotimpurile ce vor urma! Fotografiile ne rămân mărturie a faptului că am trecut și am rămas în „Anotimpul Maramureș”.

Mulțumim, Providenței pentru încă o binefacere!

Mulțumim, Vasile Bele, Gelu Dragoș, Nelu Danci, că ați îngăduit că toate acestea să se întâmple și să ne rămână în suflete!

* * * * *

Vasilica Mitrea: Momente de excepție, de neuitat, oameni destoinici, gospodari, locuri frumoase – toate cuprinse în descrierea acestui articol de poeta Mioara Baciu, redactor șef la revista „Dobrogea Culturală”, remarcabil, aduse în memoria noastră, a celor care am fost acolo!

Zenovia Zamfir: Felicitări!

Vasile Bele: Mulțumesc, iubită Mioara! Am rămas copleșit! Am rămas uimit! Eu… am rămas în Maramureș! Și voi, ați rămas în sufletele multor maramureșeni! Mulțumim, pentru efortul depus, pentru a fi părtași în această Tabără. Nopțile nedormite, planificările peste planificări, sucite și răsucite, întoarse când pe față, când pe dos, pentru ca totul să fie bine, zic și eu, chiar ne-au fost răsplătite.

Am mulțumit, și am să mai fac acest lucru, de fiecare dată, atunci când voi avea ocazia, celor doi prieteni frați-fârtați întru literatură – prof. Gelu Dragoș și poetului popular Nelu Danci – oameni de o modestie aparte, sensibili și profunzi. Dacă nu erau ei, zic…, (cei care să îmi dea curaj și putere!), nu cred că aveam curajul unui asemenea eveniment.

Pentru prima dată, în calitate de organizator al unei tabere literare, am dorit să vedeți de unde vine, de unde se trage, prietenul Dumneavoastră fenomen – Vasile Bele. Eu, mă mândresc și-mi iubesc apartenența la acest neam, al chiuzbăienilor. După reacțiile taberei cred, și sunt mândru, că am făcut cea mai potrivită alegere.

Desigur, dacă Bunul și Dreptul Dumnezeu (și situația pandemiologică, ferească sfântul!) ne va permite să mai organizăm reperele vor fi altele. Dar, repet, am vrut pentru prima dată ajunși în acest rai pământesc, să vă dăruiesc bucurie din bucuriile mele, fericire din fericirile mele, iubire necondiționată, sinceră și curată.

Am văzut reacția părintelui stareț Varlaam, cu câtă prietenie ne-a primit, cu câtă căldură, cu câtă pioșenie, mândru și Domnia Sa, cuvioasă și fericită față bisericească a ortodoxiei  noastre.

Chiar și cerul ne-a iubit. Chiar și astrele. Soarele ne-a dăruit atâta căldură! Muzele s-au bucurat de noi. Și mă bucur cel mai mult, că aici în sfântul lăcaș mănăstiresc de la Chiuzbaia, Dumnezeu mi-a dat înțelepciunea, mulțumescu-Ți, Doamne, și am rostit, fie în gând, fie cu voce tare, un nume sau chiar mai multe, ale celor plecați în lumea fără dor, pe cărările stelelor, urmărindu-ne, zic, ce facem noi, aici  – fie ei din neam, prieteni sau chiar poeți. S-au bucurat și ei, de-acolo din înaltul și dumnezeiescul cer, văzând că nu sunt uitați.

Este, de fapt, o datorie morală, a celor rămași încă pământeni să nu îi uităm, să le dăruim nemurire și neuitare, veșnică pomenire. Acest lucru mi-a „venit”, acolo, în altarul de vară, unde am fost așezați, pe moment. Dar mi-a plăcut! Sincer.

Mulțumesc, Mioara Baciu! Ești un om de o sensibilitate aparte. Ești un om minunat! Ești un adevărat prieten!

Oricât aș încerca să mai scriu, în fața gândurilor tale, extraordinare, nu mai îmi găsesc cuvinte!

Poate, în toată fuga noastră zilnică, de ici, colo, dintr-un loc într-altul, de la un serviciu la altul, prin ceea ce facem, facem bine, frumos, lucruri mult-plăcute lui Dumnezeu. De asta suntem iubiți, apreciați, plăcuți …

Dor de voi! Dor de voi! Și… iar, Dor de voi!