Iar am adormit

de Irina Vera TEREBEȘI

Iar am adormit cu toamna-n suflet
și în vise cu al ei dor.
A venit să mă-ntristeze
cu veșnicele ei cântece-n odor.

Drumu-i lung și vântul rece,
crengile uscate dor,
se trântesc de colo-colo,
parcă se smulg… din trunchiul lor.

Vântul furios vuiește,
frunzele-n tăcere mor,
își scurg lacrimi de durere
căutând liniștea lor.

 

Frunzele-s de mult căzute,
se aștern peste grădini și dealuri,
ne-ncălzesc și ne ascultă
domolind ploile din recitaluri.

Ele-mi lasă-n gând, în suflet,
urme de iubiri trecute,
amintiri și dor de mine,
și de-al fericirii zâmbet.

Mă întreb, când m-am pierdut
în brațele toamnei iluziilor mele?
Când m-am cufundat în acest vuiet
de nostalgie al eternelor iubiri?

Mi-e dor… de frunze, mi-e dor de flori,
de toamna înflorită în mii de culori,
de frunzele iubite de copacii lor
ce zbor, credule, pe acorduri de viori.

Ele pleacă, eu mai stau
așteptând a mea toamnă.
Poate vine… sau m-așteaptă
printre frunze ruginii… cu dor.

pictură realizată de Vera Terebeși

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: