Castelul Artelor Drobeta. Muzeu-hub pentru inovații muzeale și artistice

Turnul de Apă Drobeta Turnu-Severin / Castelul Artelor Drobeta

Sunt multe turnuri de apă în orașele din România! Multe dintre ele, clădiri abandonate. Însă cel de la Drobeta Turnu-Severin are o viață nouă. A fost transformat în muzeu-hub. Un concept destul de nou pentru România, foarte întâlnit în Vest. Adică un loc unde poți vizita expoziții de artă, dar poți și să te așezi, să lucrezi, să faci schimb de idei.

În „laboratorul” Direcției de Patrimoniu Istoric și Turism Cultural au început, încă de la sfârșitul anului 2018, să se proiecteze o serie de linii de acțiuni strategice pe termen mediu și lung concentrate în jurul proiectului de planificare și de conceptualizare a unui muzeu construit secvențial, pe inele, prin accesarea de finanțări diverse.

Turnul de Apă Drobeta Turnu-Severin / Castelul Artelor

Așadar, Castelul Artelor Drobeta Turnu-Severin este primul obiectiv cultural din România administrat de o instituție publică, care a fost transformat într-un spațiu expozițional participativ, un model contemporan unic de muzeu-hub, specific industriilor culturale și creative, realizat exclusiv din finanțări succesive oferite de către Administrația Fondului Cultural Național.

Începând cu 19 noiembrie 2021, Castelul Artelor Drobeta Turnu-Severin oferă publicului local un nou serviciu dezvoltat în cadrul proiectului HUB-atitudine. Este vorba despre un spațiu colaborativ dedicat comunității locale de creatori, artiști și manageri culturali, gândit sub forma unui incubator pentru proiecte culturale și pentru relaționare între actorii culturali locali.

Spațiul colaborativ intrat în circuitul public ocupă al patrulea inel al Castelului, acolo unde beneficiarii se pot întâlni și au la dispoziție o serie de resurse necesare documentării, interpretării, prezentării și incubării de proiecte culturale și curatoriale de valorificare a patrimoniului local și regional. Accesul se face gratuit pentru persoanele vizate de acest spațiu.

HUB-atitudine este proiectul care încheie prima etapă din procesul de refuncționalizare completă a spațiilor fostului Turn de Apă din localitate, un monument istoric emblematic, restaurat din fonduri transfrontaliere.

O parte a echipei, care au lucrat la transformarea acestui spațiu, oameni deschiși la inovație, adaptați, citesc bine contextul, sunt curatorul Dragoș Neamu, arhitectul Constantin Goagea, Cosmina Goagea, Isabel Bobia, Ion Olaru, Ioan Tătucu și Sorin Vidan, managerul Palatului Culturii din Drobeta Turnu-Severin.

Proiectul HUB-atitudine va face translatarea către a 2-a serie de procese deschise clasei creative, prin care vizăm crearea identității vizuale a acestui spațiu, serie care va debuta în curând cu o expoziție online de soluții creative inspirate de elementele pe care le regăsim în cele 3 expoziții din castel – au declarat membrii echipei proiectului.

Cele trei proiecte anterioare implementate în Castelul Artelor – „Fotokaleh”, „Orașul și Apa” și „3 inele” – au propus în ultimii 3 ani o serie de experimente curatoriale, senzoriale și colaborative, în care „apa” este elementul comun. „Apa” leagă 3 din cele 5 inele ale turnului, sub forma unor expoziții de bază, văzute ca niște spații de angajare totală și de expunere creativă a patrimoniului hidraulic (imaterial și material), cu reconstituiri imersive, instalații mecanice și machete interactive.

E dotat cu de toate, acces gratuit la resurse (expoziții istețe, imersive, interactive, cu instalații și alte tehnologii, wifi, tehnologie de prezentare, infrastructură de lucru etc.). E un spațiu unde tot acest ecosistem creativ și cultural local poate lucra ca în propriul birou pe care, poate, nu l-a avut niciodată. Aici oamenii se pot întâlni, pot face prezentări, se pot documenta, pot incuba proiecte și pot dezvolta soluții mature de afaceri creative.

Pe 19 noiembrie, când se deschide spațiul colaborativ, se închide de fapt o etapă, cea de refuncționalizare completă a celor 4 inele ale Turnului. Inelul de recepție rămâne momentan așa cum este.

Proiectul „Castelul Artelor Drobeta. Muzeu-hub pentru inovații muzeale și artistice” este implementat de către Palatul Culturii „Teodor Costescu”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Drobeta Turnu Severin și Rețeaua Națională a Muzeelor din România.

Palatul Culturii Teodor Costescu – Drobeta Turnu Severin

Proiect co-finanțat cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN).

Următorul proiect al echipei este în Neamț, unde se continuă tematizarea, sală cu sală, la spațiile Muzeului Colectivizării. Aceeași echipă, aceleași ambiții, aceeași viziune, pregătiți să schimbe paradigme și prejudecăți în domeniul cultural.

Castelul Artelor Drobeta

Sursa:
Palatul Culturii Teodor Costescu – Drobeta Turnu Severin
Castelul Artelor Drobeta / Facebook

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: