Poet maramureșean publicat într-o revistă de literatură din Spania

Poetul maramureșean Vasile Dan Marchiș este publicat cu 7 poezii în recentul nr.5/2021 al prestigioasei reviste de literatură „CUVÂNT ROMÂNESC”, din Spania.

Redăm mai jos textele publicate de Vasile Dan MARCHIȘ:

Vasile Dan Marchiș

COPILAȘUL REGĂSIT

Cade o ninsoare ca un lucru făcut de probă
precum experimentele în laborator
de parcă astfel
Dumnezeu își măsoară puterea
în ritmul cel mai grăbit posibil
în regim de experiment astronomic
Astfel pământul a devenit
un laborator de proporții nemăsurate
în care fiecare om este un Yeti (om al zăpezilor)
mai mult sau mai puțin evoluat.
Ninsoarea căzând prea abundentă și imprecisă
peste omenire
semnifică fără noimă, fără rând
o istorică nereușită migrare,
o imposibilă iubire 
și o pedeapsă fără acoperire…
Și fuga acelui copilaș către nu se știe cine
semnifică drumul îndurărilor plin cu refugiați,
canonul istoriei zăpezilor veșnice…
Copilașul a căzut odată în zăpadă…
Apoi încă o dată și iar a treia oară
sub crucea de zăpezi veșnice,
strigând: „Mamă, nu-s prea multe jucăriile care
mi le-ai lăsat dar sunt toate de zăpadă…!”
Iar zăpada cădea prea abundentă ca o bizară fantezie
vrând a se situa prin asta la rang de paradă
dar e o mascaradă
cum că nu se pot face oameni în toată firea
doar din zăpadă.
Când se credea despre copilaș
că saltă prin zăpadă de bucurie
și că e de cineva supravegheat sau așteptat
cumplit striga după cineva și se căznea
să nu-și dea tribut zăpezilor, inocența…
Atunci prin instinctul matern și antic
al omului modern neîmplinit
care amână ceasul judecății,
copilașul a fost luat în brațe de bunica lui…
„Dragul meu, ești teafăr?”
Copilașul, lăcrimând puțin, a spus:
„Nu-s prea multe jucăriile pe care mi le-a lăsat mama,
dar sunt toate de zăpadă”!

DE RESTUL SENTIMENTELOR

Când mă gândeam ce mai am de făcut
la ceas de seară târzie,
muza m-a interceptat astfel:
„Dacă pentru sentimentele pe care
i le-ai creat lui Dumnezeu
n-ai cerut nimic material
cum ceri cu bani marfă din magazin
ci ai cerut ceva pentru suflet
Domnul a fost de acord cu cererea ta
ca să-ți ofere aceste poezii….
Dar mi-a zis să te întreb
ce să-ți dea de restul sentimentelor?”
Mai neobișnuită ca oricând
precum o foaie de hârtie goală,
muza aștepta de la mine un răspuns
Atunci am grăit:
„Spune-i Tatălui Ceresc să-mi dea
de-a de restul sentimentelor viață!

MEMORIU-PICIOARELOR

Vai cât v-am umilit
mințindu-vă că prin fuga voastră
ce reprezintă canonul istoriei refugiaților
veți deveni ceva special-sistemul prin care
se poate finaliza drumul până în Paradis…
Vai mie că prin voi-picioarele mele
nu mă simt altceva în afară de om…
Dacă aș avea tăria de caracter să vă despart
aș face-o dăruind unul celui fără de picioare
știind că doar acest picior odată dăruit
mă va întâmpina
în adevăratul sens al cuvântului
pe drumul recunoștinței…

FĂRĂ GARANȚIE 2

Moartea nu mă mai atacă,
mă momește
M-a momit și sub pretextul
că ea este regizor
Mi-a arătat Golgota pe care
să urc cu crucea în spate
prefigurând rolul Mântuitorului nostru
Iisus Hristos.
Am refuzat nu pentru că
mi-ar fi fost frică de răstignire
ci deoarece n-am primit garanția
că după ce îmi voi da sufletul pe cruce
pot învia drept actor.
Moartea mult m-a provocat
Astfel am devenit om.
Moarte nu-ți vei putea încadra
imaginea în timp,
eu sunt complementul altui destin.
Moartea m-a momit și unde
nu ajunge lumina pentru toți ochii.
Dau un ochi pe un fascicul de lumină.
Cu ochiul ager ce-mi rămâne
pot lua în vedere exercițiul mântuirii
să-l perfecționez
să devină întregul care
ar fi acceptat în afară de viață
în schimbul acelui drum fără întoarcere.

REGINA MEA

Cum Iisus Hristos strigând către Lazăr care a înviat,
în inima mea-noul cimitir de cuvinte
a intrat muza strigând:
„Poezie, vino afară!”
Acum scriu parcă inima grăbită
cronometrează cu pulsul ei
Înălțarea Domnului nostru Iisus Hristos.
Mă opresc brusc din scris…
Gramatica dă muzei onorul în inima mea…
Scriu iar parcă duc muza cu o ricșă de cuvinte
în castelul ei de inspirații.
Văd gramatica destinului ca pe o festivitate completă
cu verbe postate pe toate planurile
Acum scriu parcă ridic muza prin toate aceste verbe
pe un tron de cuvinte de aur, lângă care
medici, juriști, clerici și economiști
așteaptă un verdict.
Simțindu-mă diferit față de aceștia
încerc să ies din plan
ca un substantiv neobișnuit exclus din gramatică
și pus pe lista de rezervă a acesteia
în așteptarea unei eventuale minuni,
nu înainte de a face în fața muzei
o reverență din creion:
„Regina mea!”
Muza m-a abordat astfel:
„Tu ești mesagerul meu!
Aceștia toți au fost chemați aici pentru
profesia care o au!
Prin faptul că m-ai ridicat unde îmi este locul,
vei avea întotdeauna pentru cine veni aici
și pentru cine ieși în lume!”

CONFESIUNEA POETULUI NEVĂZĂTOR

Vei auzi Dumnezeule glasul națiunii
sechestrându-mi sufletul
plin de o arhivă de rugăciuni nerostite
Cum să mă impacientez la arătarea ta Doamne,
ca cei care văd,
când zi de zi mă mir de Tine
nu cu ochii, ci cu gândurile
În vreme ce îmi controlam cu un pix imaginar
poziția și fizionomia
adică îmi închipuiam că scriu
convins că doar acest fel de scriere continuă
este virgula credibilă între felul cum ești
și cum mi te imaginez,
atunci mai neobișnuită ca oricând
credeam că muza mă ia peste picior spunându-mi:
Trebuie să te fac să vezi cu ochii lucrurile.
I-am răspuns:
„Cum le-aș putea vedea altfel de cum mi le imaginez?
Muza a rostit mai fermă ca oricând:
„Trebuie să-mi achit datoria față de soare pentru lumină
deschizându-ți ție ochii.
Astfel va trebui să stai câteva momente
în locul lui Dumnezeu!”
Am tresărit astfel:
„Cum aș fi vrednic să stau în locul Tatălui Ceresc
doar prin simplul fapt
că îmi voi căpăta vederea?”
Muza a adăugat:
„Poți sta în locul lui Dumnezeu atâta timp
cât nu ți se cere să faci altceva decât să scrii…
Acum ai motiv pentru asta
să crezi mai mult în Dumnezeu!”
Am răspuns muzei:
„Am crezut și la fel cred și acum în Tatăl Ceresc,
nu pentru că văd
ci pentru că mi l-am închipuit
pe Domnul
și mi-l închipui și acum
că a fost și este mai presus de toate: nepipăibil!

NEPOTUL

Toți care te-au urmat pe tine Doamne
l-au abandonat din fragedă pruncie.
Ca răsplată pentru ei
și ca să nu plângă niciodată
te-ai dăruit Dumnezeule prin diferite lucruri
acestui copilaș ca jucărie.
Bunica văzându-și nepotul
că se joacă cu cărțile de religie
rosti doar atâta:
„E bine ce faci?”
Copilașul a răspuns:
„Ce fac eu nu-i un simplu joc,
ci e febra tinereții tuturora
adunată la un loc.
Prin inocența mea
ce să pun mai presus de Biblie
între mine și dumneata
dacă n-o am pe mama,
dacă nu-l am pe tata?
Prin asta se joacă Dumnezeu cu mine
omenește,
totodată învățându-mă cum să mă joc cu El
dumnezeiește!”

Cuvânt românesc – Revistă de literatură pentru românii din toată lumea
Uniunea Lucian Blaga a Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania,
Editura Ego liberum
Director: Prof. Drd. Ovidiu Constantin Cornilă
Consiliu editorial: Eugeniu Nistor, Costinel Lungu, Cezar C.Viziniuck
Telefon: 0034.686.851.916/ 0034.657.362.452
E-mail: cuvantulromanesc.lb@yahoo.com

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: