CARMENA FELICIA BĂINȚAN – UMBRELE DE MÂINE

(semnnal editorial)

de Vasile BELE

„Poezia ca parte a sensibilului este o forță a emoției. Imaginea poetică este independentă de creator. Are propria poveste care se naște din combustia lirică a autorului în relația cu preajma și universul. Corespondențele tensionate dintre emoție și imagine creează opera poetică. Nu întotdeauna relația este una de armonie. Forța sensibilului precede imaginea poetică, dar nu întotdeauna o cauționează. Există o autonomie a imaginii poetice cvasi independentă de creator, cum și forța sensibilului poate să nu producă neapărat imaginea dorită în receptorul de poezie. Autonomia sensibilității față de rațiune este cauza imaginației poetice în opera lirică, dar paradoxul imaginarului este de a fi o încercare de independență față de orice conexiune a forței emoției. Rolul fatalității poetului este de a reduce contradicția, prin sinergie, în sensibilitatea percepției. Controversa contradicției dintre imagine și forța emoției poetice intră în reducție sau dispare atunci când se coboară rațiunea în inimă. Poezia devine astfel un factor de unificare dintre sensibilitate și imaginea poetică”.

Ionuț Țene

Te vor cânta cometele în cor
Și-ți vor aduce osanale stele,
Cetăți de-argint te-or ține în pridvor
Și fluviile vor plânge fără vrere.

 

Din mituri îți vor face melodii străine,
iar din tăcere armonii de seară,
Pe trupul umbrei mele să te sui,
Din unghiuri de gânduri să-ți faci atunci o scară.

 

Înduioșată negura te țină
În sfatul necuprinderii funebre,
Iar coarda vieții să cânte prin păduri
Și stalagmite să te poarte prin tenebre,

poezia Veșnicie, din volumul foarte proaspăt apărut, și dăruit nouă, iubitorilor de frumos, de către președinta L.S.R. filiala Maramureș, poeta Carmena Felicia Băințan.

Este vorba despre volumul Umbrele de mâine, apărut la Editura Castrum de Thymes, Giroc, 2020, ISBN 978-606-95140-2-3, 152 p., cu o prefață extrem de frumos întocmită, de către prof. Petronela Apopei, numită Taina unui aprilie. Volumul mai beneficiază și de o postfață semnată de către Daniel Luca, intitulată: Trenul viselor.

Dragi prieteni, consider că fiecare carte își are destinul său. Își are rostul său foarte bine definit de specialiști. Cărțile, privind la modul general, intră în viața noastră ca un dat. Uneori le primim, alteori ni le permitem să le cumpărăm, în infinita literatură de care suntem beneficiari, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru această binecuvântare. Ele, clar, au rost și sunt rostuite pentru ceva și pentru cineva anume.

Unii le prețuiesc și le apreciază pentru valoarea lor morală, sentimentală, desăvârșită. Alții, zic eu, probabil (dându-mi cu umila părere!) le ignoră sau le nesocotesc. Ele ne sunt date ca mângâiere, clipă de libertate, ca eliberare sau descătușare. Alteori vin și ne adâncesc în unele convingeri. Unii își dau cu părerea despre unele cărți, chiar și fără să fie autorizați/avizați în acest sens. Doar Spun să fie spus! „Zic, să fie zis!”, nu-i așa?

Alții le consideră parte din viața lor. Unii, cu ele adorm și cu ele se trezesc, dimineața, într-atât de mult sunt de îndrăgite. Alții pur și simplu le lasă (cât aranjate, cât nearanjate) pe un raft de bibliotecă, lăsând praful zilnic să se așeze pe strălucirea coperților. Dar nu să judec scriu eu toate acestea. Nici despre cei care „critică” vreo carte.

George Călinescu, în Istoria literaturii, referindu-se la critica literară, afirmă că: „este locul geometric ivit la intersecția dintre gustul nostru și creațiile altora”. O definiție clară și concretă a criticului de literatură. Nu sunt critic, dar sunt un înfocat cititor. Citesc ce-mi place. Citesc, și ce nu-mi place. De fiecare dată când citesc mă (cu)prinde o stare de bine, de bucurie, de beatitudine. Simt că sunt un alt om. Uneori mai puternic, alteori mai melancolic. Uneori mă judec, comparându-mă cu ce citesc.

Alteori refuz cartea/volumul. Cert este un singur lucru – cartea îmi dă acea putere de a merge înainte, cu mult sau cu puțin, cu greutăți sau cu bucuriile personale, cu sufletul împăcat că privind spre un „mâine… va fi mai bine!”. Da!

Am citit cu real interes volumul autoarei Carmena Felicia Băințan. El, volumul, nu face parte din cele pe care să le ignori sau să lași praful să se aștearnă pe coperți. Din prima clipă am simțit, acel ceva care mă atrage, pe care îmi permit să îl definesc „univers poetic”.

Dar, fiecare poet își are universul său, libertatea sa, adevărul său, gândul său, lumina sa… veți fi tentați a mai zice. Perfect adevărat. Universul poetic al autoarei Carmena Felicia Băințan, este, trebuie să recunosc, poate și din prea mult respect și apreciere ce o am pentru Domnia Sa, este unul complex și aparte.

Dar înainte de a vorbi despre eul sau universul poetic, aș mai dori să vă fac o mărturisire, general valabilă: niciodată nu citesc înainte prefața sau postfața volumului (cuvântul autorului sau eventual un studiu introductiv!), acolo unde ea/ele există, ci merg direct la conținutul volumul, îmi formez o părere strict personală, argumentat pe libertatea de gândire și percepție, apoi (re)vin la cei care au girat literar volumul.

Cred, că citind întâi acestea (prefața, postfața, studiu introductiv) aș fi influențat, oarecum, într-o formă sau alta și nu știu dacă mi-aș da mie posibilitatea să intuiesc dorința/gândul autorului.

Carmena Felicia Băințan, este un poet complex, cu originalitate în exprimarea ideilor sau a eului liric. Însă, parcă, tot mă macină o întrebare, cu referire la titlul volumului… „Umbrele…”. De ce umbră? Dar despre un motiv tematic al umbrei în poezia Domniei Sale, putem vorbi cu certitudine. Cu un stil cuceritor, noblețe în suflet, talent multiplu, sinceritate debordantă (absolută) – poți să-ți formezi cu certitudine o părere cu și despre sensul poetic și al poeziei. Dau în acest sens, un exemplu, folosindu-mă de un scurt fragment din poemul Aripi, (p. 23):

Dragostea mi-a amintit cât de mică este lumea
Cât de ușor este corpul fără corp,
Ce nostalgie în râsul florilor în bătaia luminii
Și împodobirea sufletului în gândul lunii
Peste noi umbrele serii au lăsat cețuri vii
Când vântul a stat paralizat într-un colț de șemineu
Luminile și-au spălat semnul de viață
Peste o mare de tăcere.

********

„Poezia este o energie organizată de emoție”. Edgar A. Poe scria, în acest sens, că în „poezie din inteligibil limbajul tinde să devină concret să se transforme din semn în simbol” (Principiul poetic).

Poemele din volumul lecturat, vin și întăresc această zicere. Am admirat dintotdeauna omul – Carmena Felicia Băințan. Am apreciat-o întotdeauna, atunci când am avut ocazia, (la întâlnirile de cenaclu literar), cu atât mai mult, acuma, având în față volumul Umbrele de mâine.

Poezia și poeta empatizează cu cei aflați în jurul ei. Emoție vie, încredere și stăpânire de sine – toate vin și întregesc un tablou liric interesant, expresiv. Poezia ne dă un anume echilibru, iar alăturat acestui echilibru, parcă se simte și o dimensiune metafizică, între un azi și un mâine, între un trecut – ieri, și un prezent – azi, între un acolo și un aici:

Nu te-am văzut de culoarea copacilor
Când ai luat în brațe umbra transparentă
A zilei de mâine,

sau:

Fântâni de noapte stau des să ne vegheze,
Când seara e scăldată de aurul din lună,
Aștept poemul dulce ce moare prea devreme,
Căci ochii dulci și verzi nu vor să se supună.
din poemul Tăcerea-i doar un mit, (p.12).

**********

„Umbra este, pe de o parte, ceea ce se opune luminii, iar pe de alta, însăși imaginea lucrurilor trecătoare, ireale și schimbătoare. Umbra este aspectul yin opus aspectului yang. (…) Umbra este socotită de multe popoare drept a doua natură a ființelor și a lucrurilor, și este, de obicei, legată de moarte”, explică, raportat la simbolul și simbolistica substantivului umbră, Jean Chevalier & Alain Gheerbrant, în Dicționarul de simboluri, vol. 3 (p. 404). Eram curios ce zice acest extraordinar dicționar. Umbra are diferite interpretări, în cultura multor popoare.

******

Aș vrea să vă propun un exercițiu. Unul simplu. Nimic complicat. Vorbiți despre poeta Carmena Felicia Băințan, în plan ideal. Să vedeți ce păreri aveți. Să vedeți la ce păreri ajungeți? Faceți apel la analogie și meditație. La ce concluzie ați ajuns? Din cele auzite și citite poți să-ți formezi o oarecareva părere? Evident! Dar, dacă stai față în față cu autoarea. Îți întărește ideea de emoție. De trăire. Poemele lui Carmena Felicia Băințan, îți oferă o anume liniște, o liniște interioară. Este liniștea construită de acei oameni care sunt deschiși spre comunicare, spre emoție. E liniștea oamenilor care au de transmis ceva. Carmena Felicia Băințan, transmite!

Ea, poeta, omul Carmena Felicia Băințan, este un om al cetății. Un om pe care te poți bizui. Un om în care poți avea deplină încredere. Un om al culturii și al literaturii din „garda de onoare”. Aici mă bazez pe vocația de aur ce o are poeta. Și-a pietruit fiecare treaptă a literaturii în urcarea ei profesională.

Citind poemele Carmenei Felicia Băințan, parcă, suntem într-o călătorie. Călătorim cu poeta, în lumea muzelor și a valorilor care ne transmit energii pozitive.

Demersul poetic este unul motivat pozitiv. El curge, lin, uneori. Alteori sub oblăduirea muzelor și a ursitoarelor literare, el, este profund. cert este un lucru – motivul tematic al umbrei este omniprezent. Poate cu intenție. Poate fără intenție! Dar, nu putem nega acest aspect. Am motive foarte bine întemeiate în zicerile mele. Carmena Felicia Băințan este omul timpului prezent, dar „privirea ei literară” tinde spre viitor. Ascede spre un viitor, plin de iubire, de unire, de înțelegere, de compasiune.

Am observat, o constantă în spiritul ideilor. Prin stilul lejer adoptat, prin modul de comunicare, poeta Carmena Felicia Băințan, se apropie de cititor. Nu este deloc distantă. Dimpotrivă. Citind volumul am impresia că sunt ca într-un dans, unul din cele mai mărețe, la care am participat vreodată. Și, iar voi reveni la poeme. Prea sunt sensibile. Chiar am să încerc un joc.

Așa cum v-am obișnuit, în finalul acestui (observ!) nu scurt semnal editorial, îmi voi încerca norocul. Voi alege la întâmplare titluri ale poemelor din acest volum și voi „construi” un poem îngemănat. Până atunci mă simt dator cu câteva exemple.

Motivul sau tema umbrei:

– „Iar din tăcere armonii de seară,
Pe trupul umbrei mele să te sui”, (Veșnicie, p. 10);

– „Pe umbra unor zile mai meșteresc lumini,
Iar marmura cea rece în noi și-aduce vestea”,

sau:

„S-a prins cu două aripi de umbra unui vis,
În noi mai curg pribege iubirile de taină”, (Tăcerea-i doar un mit, p. 12);

– „Când lumina palidă din ochiul lumii
Admiră pe rând umbra florilor”, (Ochi, p. 16);

– „Nu veghează nimeni mormintele pierdute,
Doar umbrele nopții și spaima domoală”, (Poem, p. 18);

– „Nu te-am văzut de culoarea copacilor
Când ai luat în brațe umbra transparentă”, (Taine, p. 22);

– „Și împodobirea sufletului în gândul lunii
Peste noi umbrele serii au lăsat cețuri vii”, (Aripi, p. 23);

– „Ne adoram privindu-ne prin umbră
Și eu și tu”, (Și eu și tu, p. 37);
– „Ca pe o stradă fără orizont
Căutând umbrele
Șterse demult”, (Tâmple pustiite, p. 43).

Și exemplele pot continua. Mă opresc. Să nu uităm de cele câteva catrene, care sunt cuprinse în volum. A se vedea paginile 68-69, 71 sau 73, (Teatru, Nimic, Am mers sau Tăcere, Strune și Frunze – pe care o voi cita):

Tu ai fost creanga de vis
Sădită în lutul din mine
Frunzele lor risipite
Pe pașii tăi vor rămâne, (p. 73).

Și-acum, mă (re)întorc la postfața, Trenul viselor, realizată de către Daniel Luca, pentru a vă oferi încă argument în susținerea și aprecierea acestui excepțional volum: „Adeptă a versului clasic, de această dată își face mâna și în versul alb. Mai mult, poemele de largă respirație se îmbină cu altele concentrate (tip catren ori haiku) și cu cele în proză. Totodată, Carmena Felicia Băințan nu se dă în lături de la devoalarea meandrelor intime, lăsată până acum în umbră de preferința pentru pastel. Ceea ce nu înseamnă că natura lipsește. Din contră, prezența ei e vie, trăind iubirea odată cu protagoniștii. La fel de viu este și universul, că o oglindă a stărilor celor îndrăgostiți”, (p. 144).

Felicitări, Carmena Felicia Băințan! Se potrivește, „carte frumoasă, cinste cui te-a scris!”. Poeta, își continua drumul literar în spiritul valorii și al calității. Cred acest lucru. Sunt convins că nu va trece mult timp și poeta ne va surprinde cu alte și alte minunății.

Proaspătului volum, cititori pe măsură.

Doamne ajută!

Chiuzbaia, 29 noiembrie 2021