de Mihaela CD
Azi vreau să pun stop la-mbătrânire
Şi valsul tinereţii-l dezmorţesc
Cu lauri voi primi din adormire
Sărutu-ntineririi ce-l doresc
Las hainele cernite de-ofilire
Să-şi piardă ruginiul dobândit
Şi vieţii elixir îi dau de ştire
Că azi am dat START la întinerit
Verdeaţa amintirilor să se-ofilească
Şi să-mi anime anii ce-or veni
Doar dragostea curată sufletească
Ce-n vorbe de iubire va-nflori.
De azi am pus STOP la-mbătrânire
Şi am dat START la-ntinerire!
Poezia face parte din volumul: Mihaela CD, Pași de catifea: poezii din sufletul meu pentru sufletele voastre, Editura Globart Universum, Montréal, 2021.
Va multumesc foarte mult si va doresc un AN NOU FERICIT, plin de bucurie, veselie si sanatate!
La mulți ani, sănătate, bucurii și împliniri!
Cu respect și prețuire, Redacția.