Aștept cu nerăbdare trecutul!

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare
Redactor-șef al revistei „Familia română”

Dacă întrebi un istoric adevărat ce-și dorește cel mai mult, o să-ți răspundă că așteaptă să găsească mai multe fire călăuzitoare spre trecut, pentru a putea completa lacunele pe care le conține domeniul. Dacă vei chestiona un tânăr informatician, în aceeași perspectivă de idee, s-ar putea să afli că „viitorul sună bine”! E și normal să întâlnim această largă paletă de dezirabilități, din moment ce fiecare om trăiește foarte puțin în prezent, prelungindu-și arcadele de speranțe (biologice, sociale, cognitive etc.) în stil vectorial fie spre trecut, fie spre viitor.

Expresia din titlu a fost rostită, însă, nu la o conferință despre ce a fost, ci la o discuție despre ce va fi! Protagoras spunea că „omul este măsura tuturor lucrurilor”, iar adaosul ulterior „al celor ce sunt despre cum sunt, al celor ce vor fi despre cum ar trebui să fie” vine să deschidă definirea esențială a omului cu cele două perspective fundamentale. Ziceam că sintagma „aștept cu nerăbdare trecutul” s-a lansat în context ideatic de tip futurologic. Omul nostru, hâtru de felul lui (n.n. – și nu-i dau numele pentru a rămâne un personaj generic!) aștepta ca tot acest prezent sordid și perfid, încărcat de malefic și îmbrăcat în întuneric, convertit la idei false și condamnat la analfabetism funcțional real, să devină cât mai repede trecut. De aici concluzia că numai eventuala trecere rapidă a timpului va putea deveni tăvălug peste „asperitățile” contemporane.

Am putea numi o astfel de încercare „vindecarea prin timp și în timp”. Dacă timpul, ca expresie a curgerii continue, poate pune balsam pe cele mai crunte boli sociale, se cheamă ca așteptarea ar fi o cale de tip pragmatic.

Drumul prin viață trece prin formule algebrice complicate. „Problema noastră ca popor – spunea maestrul Dorel Vișan la o recentă întâlnire literară – este că nu știm să ne descurcăm singuri”. Așa este, căci, în fața labirinturilor așezate strategic de răuvoitorii planetei, n-avem soluții de a ieși la liman. Și eu mi-am încercat puterile în a concentra intersecțiile de „sens”, chiar înainte de ’89, spunând tranșant că „… de regulă mai-marii zilei de azi devin mai-micii celei de mâine”. Era tot o formulă plastică de … a aștepta (nu nerăbdare) trecutul! Adică un viitor care să arate că acest prezent este execrabil și imposibil de acceptat.

Poate că aceste gânduri seamănă mai mult a sofisme. Dar, în dialectica unei gândiri simple și armonioase, se pot decela, chiar dacă, deocamdată, „cu măștile pe față” și astfel de perspective de interpretare ce au, în felul lor, verticalitate. Căci pietrele din capul unghiului și în zilele noastre sunt „lepădate de zidari”!

(23 iunie 2018)

Sursa: Ardelean Teodor, „Biblioteca de idei. Semper fidelis”, Cluj Napoca, Editura Școala Ardeleană, 2021, p. 55.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: