La un sfârșit de veac

de Valer POPEAN 

Secundele mă contopesc în drumul către infinit
Într-o iubire fără leac iar nesfârșitul mi-e stăpân,
La margine de timp zăresc cărările ce-au devenit
O clipă la sfârșit de veac când doar esențele rămân,

Și printre clipele ce-ating eternitatea în Ardeal
Plin de speranțele rămase aștept sfârșitul meu de timp,
Iar drumul mi se pare lung, chiar peste văi și peste deal
Cărarea-i grea și amândoi nu vom ajunge în Olimp,

Parcă nici timpul nu mă vrea să stau ascuns în clipe noi
Tot așteptând să vină vremea la margine de galaxii,
Prins în secundele ce mor să fiu un suflet plâns de ploi
Ce pietruiește lungi cărări printre pădurile pustii,

Chiar dacă totu-mbătrânește și timpul nu se va opri
În drumul meu preț de o clipă voi răsturna norii pe cer
Plin de iubire pentru tine un demiurg voi deveni
Și voi aprinde sus pe boltă doar stelele ce ziua pier.

******************

Valer Popean (n. 12 ianuarie 1959 – d. 4 decembrie 2020)

INTERVIU – VALER POPEAN (Târnăveni, România)

1 – LIGYA DIACONESCU: – în autobiografia domniei voastre găsim scris: „Sunt născut la 12.01.1959 în Iernut, am urmat cursurile liceului energetic din Iernut, Academia de studii politice București, locuiesc în Târnăveni, jud Mureș. Am avut onoarea să activez în cenaclul revistei «Ramuri» din Craiova, condus de regretatul Marin Sorescu. Sub patronajul dânsului am fost publicat în 1979 în ziarul «Înainte» din Craiova. În acea perioadă eram militar în termen. Poezia se numește «Mi-e dor de viața din Ardeal». Am activat ca membru al cenaclului «Tudor Arghezi», apoi «Elena din Ardeal» din Târnăveni, unde am citit poezie și epigramă”.

M-a impresionat dorul de vatra strămoșească și titlul poeziei „Mi-e dor de viața din Ardeal”. Doar un poet putea scrie atât de frumos despre dor. Scriitura domniei voastre este de o sensibilitate ce atinge fibre, profund. Credeți că talentul se moștenește sau este un dar de la Dumnezeu? Arta reflectă frumosul din viața noastră pentru că artistul, scriitorul caută și vede frumosul în tot ce-l înconjoară. Care sunt temele domniei voastre preferate? Ce stil abordați?

– VALER POPEAN:Eu cred că talentul este un dar primit de la Tatăl nostru pentru a dărui o parte din frumosul lumii celeilalte părți. Da, artistul este un altfel de receptor al vieții cotidiene și încearcă cu mijloacele pe care le are la îndemână să împărtășească celor din jur ceea ce simte. Nu aș evidenția o temă anume, dar trecerea timpului este un subiect care mă fascinează… În căutările mele poetice încerc să dau o muzicalitate versului scris în ritm și rimă încrucișată, muncă răsplătită prin cele 34 de cântece scrise pe versurile mele și care stau mărturie pe YouTube.

2 – LIGYA DIACONESCU: – Sunteți membru al Ligii Scriitorilor din România şi membru al Uniunii Scriitorilor Europeni. Ați publicat poezie în numeroase revistele literare și șase volume proprii .Spuneți-ne câteva titluri ale volumelor personale și câte ceva despre activitatea literară a domniei voastre.

VALER POPEAN:Da… am publicat de-a lungul timpului șase volume în următoarea ordine:Suflet deschis spre mare”, „Răsar semințele de gând”, „În verde viu”, „Oglinzi paralele”, „Și macii plâng de dorul tău”, „60 de ani… Oare totul e poveste?” și am finalizat al șaptelea volum, care urmează să apară „Dincolo de mâine”. Multă lume mă întreabă când scriu, de unde îmi vin ideile? Scriu când simt nevoia să o fac, în ultima vreme scriu mult în autobuzul care mă duce la serviciu… ideile îmi vin… nu știu de unde, dar vin… uneori dau buluc. Particip la multe lansări de carte, întâlniri culturale, serate, concursuri, festivaluri… ședințe de cenacluri, postez în zilele de luni, miercuri și vineri pe Facebook, doar poezie și cântecele scrise pe versurile mele. Uneori am impresia că prin venele mele circulă doar poezie…

3 – LIGYA DIACONESCU:– Scriitorii de astăzi sunt clasificaţi după curentele literare (modernism, postmodernism etc.), după generaţii (optzecişti, nouăzecişti etc.). Dumneavoastră vă afiliaţi la careva?

VALER POPEAN: – Nu prea agreez aceste clasificări, catalogări… noi suntem scriitorii generației noastre.

4 – LIGYA DIACONESCU: – Teoria literaturii s-a chinuit de foarte mult timp să explice ce este literatura, s-a ocupat de crearea unui canon, a întocmit liste, a departajat opere. Cum vedeți dumneavoastră literatura? Cum este literatura actuală? Mă refer aici atât la cea românească, cât și la ce se scrie în străinătate.

VALER POPEAN: – Ce este literatura? Este o stare de bine pe care autorii de frumos încearcă să o transmită cititorilor… este schimbarea urâtului în frumos… este un alt mod de a visa. Literatura a fost și este pe drumul ei… trebuie să o receptăm cu sufletul deschis la nou, la schimbare… pentru asta trebuie să ne schimbăm noi, întâi.

5 – LIGYA DIACONESCU: – Dincolo de psihologia creativității, ce semnifică, pentru domnia-voastră, termenul de „inspirație artistică”, implicit „inspirație literară”? Unde vă găsiți sursele de inspirație?

VALER POPEAN – Unii o definesc drept „muză” artistică… vedeți dumneavoastră, dacă reușim să scriem despre tot ceea ce ne înconjoară, putem spune că avem o muză?! Este greu de răspuns… la mine se manifestă printr-o senzație aparte, care mă conduce spre telefon, unde la notițe aștern idei, poezii și epigrame.

6 – LIGYA DIACONESCU: – Ce-mi puteți spune, stimate maestre, despre „adânc-înaltul” din sufletul și din gândul poetului? Ce vrea să însemne această posibilă sintagmă, din punctul dumneavoastră de vedere?

VALER POPEAN: – Aș defini-o ca pe un fel de a fi, un mod de viață raportat la realitatea din jurul nostru prin care încercăm să ducem la rang de artă banalul, uneori, al existenței noastre. Este pe undeva o aspirație aparte a celui menit să fie în slujba frumosului.

7 – LIGYA DIACONESCU: – Mulţi au ales deja să-şi promoveze cărţile şi pe reţelele sociale. Unii nu se feresc să-şi exprime astfel opiniile (politice şi nu numai), iar alţii se rezumă la a studia lumea ca de la o fereastră. Sunt reţelele sociale bune pentru munca de zi cu zi a scriitorului?

VALER POPEAN: – După părerea mea, sunt bune atât timp cât nu este implicată latura politică a existenței noastre… eu văd rețelele de socializare pentru socializare, Nu pentru politică!

8 – LIGYA DIACONESCU: – Librăriile nu se înghesuie să vândă cărți, guvernanții numai grija scriitorilor nu o au. Tinerii, dar și mulți dintre cei care citeau odinioară, nu mai citesc, astfel că mulți spun că autorii, vrăjiți de mirajul creației, par a scrie mai mult pentru ei. Domnia voastră pentru ce-o faceți, domnule Valer Popean?

VALER POPEAN: – Pentru bucuria de a împărtăși prietenilor mei virtuali, și nu sunt puțini, ceea ce am simțit la un moment dat și pe care l-am cuprins în poezie. Da… pentru frumusețea lucrului de a fi cu voi, cititorii mei.

9 – LIGYA DIACONESCU: – Știu că familia are un rol deosebit pentru domnia voastră. Vă sprijină, vă înțelege? Spuneți-ne câte ceva despre familia domniei voastre.    

VALER POPEAN:Familia joacă un rol aparte în sufletul și viața mea… lor le-am scris printre primele mele poezii… mă înțeleg, mă sprijină și se bucură alături de versul meu, de reușitele mele. Sunt căsătorit, am două fete frumoase, doi gineri deosebiți și un nepot de 5 ani.

10 – LIGYA DIACONESCU: – La ce lucrați în prezent, aveți în pregătire o altă carte? Daca, DA, când va vedea lumina tiparului?

VALER POPEAN:Am finalizat recent volumul Dincolo de mâine, care sper să apară până pe 12 ianuarie, când este ziua mea și sper să fie un cadou deosebit.

11 – LIGYA DIACONESCU: – Ce credeți că ar trebui făcut pentru a fi o lume mai bună?

VALER POPEAN: – Să încercăm să devenim, în primul rând, noi mai buni… restul va veni de la sine. Vă mulțumesc!

Sursa: Valer Popean, Poet – In Memoriam / facebook

Veșnica pomenire!

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: