STRADA COPILĂRIEI MELE

Gentiana

de Gabriela Genţiana GROZA

Freamătul clipei –
în trecerea timpului
oameni și locuri

Pe strada Târgșor din Ploiești, unde locuiam cu chirie într-o căsuță cu două camere și o bucătărioară, la domnișoara Marilena, am traversat anii claselor gimnaziale. La capătul străzii, spre gara de Vest, era o cazarmă militară. Astfel că pe strada copilăriei mele treceau soldații încolonați, în pas de marș, cântând frumoase cântece ostășești. De îndată ce auzeam sunetul cadențat al pașilor, noi copiii săream la poartă și îi petreceam curioși cu privirea. Soldații erau atât de atenți la cântecul și la pasul lor cadențat, de parcă noi nici nu existam pentru ei. Tot dinspre cazarmă veneau spre centrul orașului și câte doi, trei soldați sovietici. Ne urcam pe gardul dinspre stradă să îi auzim  vorbind rusește. Ne dădeam și noi „mari” arătând că știm limba lor, salutându-i: „zdrasvuide tavarișci!”. Ne răspundeau de îndată la salut, iar noi ne simțeam grozav că ne bagă în seamă. La școală, limba rusă o învățam cu tovarășa profesoară Murzin, rusoaică. Ne distram uneori la orele ei, era simpatică, de altfel. Chicoteam amuzați când formula unele propoziții în limba română. Tovarășa ne „apostrofa” cu blândețe zicând: „și-încă care mai vorbește acolo în fund?”, adică în fundul clasei, desigur… neștiind ce rezultă în limba noastră din zicerile ei nevinovate.

Strada noastră era veșnic animată. Dinspre satul Strejnic, aflat aproape de Ploiești, treceau țărănci cu produse alimentare pe care le duceau la Hale, spre vânzare. În drumul lor ne chemau să cumpărăm câte ceva, ceea ce pentru noi era bine, abia nu ne mai duceam la piață, în centrul orașului. Femeile ne strigau cu inflexiuni specifice glasului fiecăreia dintre ele: „Lapte duuulceee” sau „lapte proaspăăăt” lungind silabele finale, rezultând o melodie specifică mai întâi în tonuri joase și apoi ridicând tonul. Unele aveau de vânzare fasole verde: „fasole țucărăăă” sau „ouă, hai la ouă, ouă de vânzareeee”.Uneori trecea câte unul care ne îmbia să cumpărăm iaurt zicând: „iaurgiiiiuuu, ia cu iauuurt”. Iaurtul pe care îl vindea era deosebit de apetisant, era închegat mai abitir ca piftia din picioare de porc și era destul de ieftin pentru vremurile de atunci. Precupețul ne servea atât cât doream, folosind o lopățică de lemn specială. E drept că pe strada Târgșor se întretăiau și alte glasuri care ne chemau să realizăm și alte lucruri necesare la casele noastre. Auzeam, de exemplu, vocea geamgiului: „geamuri, geamuri, a sosit geamgiuuuul”… Viața își urma cursul ei firesc, cu bune și rele dar ce era interesant pe strada copilăriei mele, atunci oamenii erau sociabili, se interesau de cei din apropierea lor și se ajutau reciproc în caz de nevoie.

One Response to STRADA COPILĂRIEI MELE

  1. Aurica Văceanu spune:

    Frumos scris, putere şi inspiraţie pe mai departe.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: