A apărut „CALENDARUL ROMÂNESC 2022”

Dragi cititori,

zilele de final de an 2021, conform unei vechi tradiţii publicistice din redacţia „Foii româneşti”, aduce după sine şi apariţia almanahului revistei noastre. Ediţia 2022 a ieşit de sub tipar zilele acestea, având pe copertă o fotografie cu dansatori din Micherechi, prin anii 1980. Actualitatea acestei fotografii o dă faptul că, în 2022, se vor împlini exact 100 de ani de la naşterea celui mai cunoscut dansator popular din Micherechi, Gheorghe Nistor, care a transmis pasiunea faţă de dansurile micherecheneşti la mii de tineri români şi maghiari, deopotrivă.

„Calendarul românesc 2022” cuprinde cele mai importante evenimente ale anului pe care îl lăsăm în urmă, o retrospectivă a celor mai însemnate întâmplări din viaţa comunităţii noastre din anul 2021. Am acordat şi acum un spaţiu generos paginilor dedicate şcolarilor şi tinerilor noştri, precum şi unor aniversări, comemorări însemnate pentru comunitatea noastră, şi alte scrieri interesante. Cu ajutorul sutelor de imagini ne vom putea aminti de întâmplări trecute şi vom afla ce ne aşteaptă în noul an.

După cum aţi putut vedea, şi anul acesta am reuşit ca în ultimul număr al revistei noastre să vă dăruim tradiţionalul calendar de perete pe anul 2022.

Vi-l dăruim cu drag, primiţi-l cu drag!

Redacţia

Tuturor celor care doresc să citească ediţia 2022 a Calendarului românesc pe propriul calculator/tabletă/telefon le oferim – gratis – varianta online, care poate fi descărcată de aici:

https://bibliotecaromaneasca-hu.ro/calendar-2022/

Sursa: Biblioteca Virtuală a Românilor din Ungaria

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: