Democrația și crizele ei

La Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca, în Colecția Istorie contemporană, coordonată de prof. univ. dr. Vasile Pușcaș, a apărut volumul „Democrația și crizele ei” de Vasile Pleșca. Conține anexe de Ciprian Ionel Alecu, iar pe copertă este o imagine cu Muzeele Vaticanului, fragment de zid (fotografie de Brîndușa Pleșca).

Acest volum a fost realizat în cadrul grantului de cercetare „Consolidare democratică versus autocratizare. Evoluția democrației românești din momentul aderării la Uniunea Europeană până în prezent.” Grantul de cercetare a fost realizat în perioada 2019-2021, cu sprijin financiar din Fondul Recurent al Donatorilor, aflat la dispoziția Academiei Române prin Fundația „PATRIMONIU.”

Democrația este cea mai dureroasă rană a politicii românești. Mulți actori implicați în funcționarea ei n-o vor, încă și mai mulți n-o înțeleg, iar pe politicienii români de vârf îi încurcă mai mult decât orice altceva. Mai mult, România nu a fost niciodată în fruntea curentului democratizării, dar a fost, în secolul 20, în fruntea celor mai opresive totalitarisme, atât cel fascist, cât și cel comunist, iar acum este foarte sensibilă la absolut toate derapajele anti-democratice la modă, începând cu conservatorismul sau tradiționalismul, continuând cu suveranismul, populismul și negarea declarată a drepturilor. Ce am vrut să arătăm, în acest context, e că, cu toate cele bune și cele rele ale ei, democrația trebuie să fie respectată mai mult de către toți pentru simplul fapt că e singurul regim politic în care încăpem cu toții, pentru că e pluralistă – și nu maniheistă, parohială sau locală – și, mai ales, pentru că acceptă umanitatea așa cum e, plină de varietate, defecte și imperfecțiuni. Altfel spus, cartea e o apologie pragmatică și critică a democrației într-o țară în care avem nevoie mai mult decât oricând de o oglindă în care să ne vedem așa cum suntem. Iar nivelul democrației este cea mai limpede oglindă în care societatea românească se poate privi… (Vasile Pleșca)

Despre carte: https://scoalaardeleanacluj.ro/…/democra%C8%9Bia-%C8

Sursa: Editura Școala Ardeleană

Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare – ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: