Ziua Națională a Lecturii, marcată la Mireșu Mare

de Cristian LAURENȚIU

Marți, 15 februarie, la Școala Gimnazială Mireșu Mare, director prof. Merciu Dorel, consilier educativ prof. Dragoș Gelu, au avut loc activități de lectură la ciclul preșcolar, primar și gimnazial sub motto-ul „Citim împreună” marcând astfel Ziua Națională a Lecturii.

În acest sens, elevii școlii au împrumutat cărți de la Biblioteca școlii, au adus pentru astăzi cărți din biblioteca personală sau au făcut schimb de cărți cu alți colegi. Activitatea a fost o reușită având în vedere că avem un club de lectură, am avut activități culturale la care au fost invitați scriitori maramureșeni consacrați și se tipărește o revistă a școlii numită „Raze”, premiată ani la rândul la Concursul revistelor școlare.

Dragostea pentru carte trebuie sădită în inima copiilor încă de la vârste fragede, iar inițiativa luată de minister cred că va fi benefică în timp, dacă există pasiune și implicare din partea cadrelor didactice.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: