Anotimpuri cu tine

de Cosmin LAURAN

1. Pădurea toamna.
Trupul tău, ars de frunze
sprijinite de pielea ta ca pe un ram
sevuind și trecând
asemenea vieții mele din tine.

Nu mai sunt eu care trec.
Prin urmele mele
nedeslușite
mai trece o iarnă
un timp
și această primăvară.

2. Când vine primăvara
copacii parcă cresc din tine
oricât de jos ai sta, în iarbă,
nu te poți ascunde.
Doar pietrele goale
și fumegânde
mai păstrează ceva
din absența ta.

3. Nu mai știu dacă ești iarnă
sau ești primăvară.
Te rog să te hotărăști.
Nu-mi mai trimite fotografii în care
cazi cu zăpada
peste ghiocei.
Oricum, e destul de derutant deja
aici alb
tu albă.
Mai pune și puțin sânge
să creadă lumea
că ai căzut peste mine
și am înflorit acolo,
amândoi.

(Poezia face parte din volumul Anotimpuri cu tine, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2019, p. 9.)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: