De prin America spiritual-pitorească

MOTTO: „– Mă omule! zise drumeţul, făcându-şi cruce; dar ce vrei să faci? / – Ce să fac, mă-ntrebi? Da’ nu vezi? / – Ba văd, numai nu pricep.” – Ion Creangă, Prostia omenească (Poveste)

de Angela-Monica JUCAN

Americanii sânt oameni foarte drăguți, prevenitori, înțelegători, îngăduitori. În destule, sânt originali și acceptă fără mirare originalitatea altora. Nu trece drept ciudat aici să vezi (de exemplu) pe cineva începând brusc, pe stradă, să meargă săltând, cu mâini, cu picioare, în pasul ștrengarului (cine știe ce kinetoterapie va fi fiind asta și nesuportând amânare) – în România, i-am considera duși de-acasă. Cu mintea mea de simț comun, i-aș plasa câteodată pe aceeași lungime de undă cu multspiritualul și inițiatul în cele ezoterice Vasile Lovinescu! Pentru că americanii gândesc tare departe.

Mă duce mintea azi la povestea lui Creangă și interpretarea lui Vasile Lovinescu, în care prostul e tocmai cel considerat îndeobște normal la cap.

Washingtonienii (nu știu pe ce arie și alți americani, dar, în orice caz, una largă) se tem teribil de foc (ca și de zăpadă, de altfel)! Ce-i drept, pompierii au de lucru. Nu există să ieși o dată din casă și să nu treacă pe lângă tine cel puțin o mașină de pompieri – sigur, nu de fiecare dată cu misiunea de a stinge vreun incendiu, dar undeva se duc cu treabă. Nu poți coace niște vinete sau ardei, că se declanșează alarma și… vin pompierii! (Nu te și amendează. Se consideră că mai bine să vină degeaba decât să se întâmple o nenorocire. Totuși, nu ți-ar conveni vizita. Mai bine nu coci vinete.)

Dar degeaba e degeaba, zic eu. Și-mi amintesc automat drobul de sare (în sens ordinar), cel de pe horn, aflat la dispoziția mâței, când mă gândesc la copiii de grădiniță culcați încălțați! N-am putut găsi explicația, m-am minunat tare, și mi s-a explicat că, în caz de incendiu, trebuie să se poată evacua rapid, nu să piardă minute punându-și încălțămintea (poate și negăsindu-și-o imediat). E fapt real. Cel puțin la o grădiniță cu program prelungit, deci unde copiii și dorm (nu știu dacă la toate, dar presupun că da), ei se culcă îmbrăcați cu ce au venit de-acasă, nu în pijama (noroc că nu și cu palton, jachetă etc.!) și încălțați. Unii își duc pentru acolo iarna încălțăminte mai ușoară sau papuci de casă, dar alții stau toată ziua, de veghe sau în somn, în cizme sau ghete.

Acuma, nu zic că nu-i posibilă oricând o nenorocire de orice fel, dar pentru o probabilitate foarte mică, să doarmă copiii (care pot dormi astfel!) încălțați…

Nu-mi închipui ce explicație ar putea găsi Vasile Lovinescu. Poate ceva cu focul sacru. Dar din cât știu, foc sacru e orice foc. Purifică oricare, însă arzând profan ce nimerește. Da, zic și eu ca deșteptul cel de pe urmă: trebuie precauție. Deși mulți copii, rânduri, rânduri, vor dormi încălțați degeaba. Până se va găsi cineva să „arate” că pot face micoze sau chiar va face vreunul de la atâta stat încălțat. Și pielea și-o tem americanii (mult mai mult decât noi, mioriticii).

Focul nu cred că va pârjoli grădinița, dar, fiind epidemia asta mondială de gripă, s-ar putea ca încălțămintea să fie o involuntară măsură profilactică. Cum se răspundea în glumă la întrebarea despre cum a răcit cineva: „Am dormit desculț”.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: