Răsfoind manualele lui Petre Dulfu…

de Csilla TEMIAN
Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”

Petre Dulfu

Petre Dulfu
(10 martie 1856, Tohat – 31 octombrie 1953, București)

În toamna anului 1881, după ce obţinuse diploma de doctor în filosofie, Petre Dulfu a trecut munţii în România Liberă, stabilindu-se la Bucureşti.

Abia sosit aici, i s-a oferit catedra de pedagogie la Şcoala Normală „Carol I”, dar, după o lună de zile, a fost numit profesor de pedagogie şi director la Şcoala Normală din Turnu Severin, pentru a aplana neînţelegerile ivite în colectivul didactic de aici.

După desfiinţarea Şcolii Normale din Turnu Severin a revenit la Bucureşti, unde a rămas până la sfârşitul vieţii, profesând timp de 40 de ani la catedra de limba română sau filosofie şi pedagogie, de la renumite şcoli bucureştene: Azilul „Elena Doamna” şi Şcoala Normală de Învăţători a „Societăţii pentru învăţătura poporului român”.

Încă la finalul primului an de învăţământ, în discursul Despre importanţa şcolii în genere şi în special despre importanţa şi necesitatea instrucţiunii poporale la români, ţinut în calitate de director, exprima principiul didactic despre rolul învăţătorului: „…dacă cea mai solidă garanţie pentru viitorul unui stat era o armată bine organizată, astăzi acea garanţie este şcoala care poate mai mult decât o armată… putem zice că numai de la voi, învăţători ai poporului, atârnă binele şi fericirea României, în mâinile voastre e depus viitorul acestei ţări…”.

Acest principiu l-a insuflat tuturor generaţiilor de dascăli pe care i-a format în îndelungata sa carieră, generaţii pe care le-a format nu numai prin lecţiile sale, ci şi prin ţinuta sa, care făcea din el un profesor model.

Poate cel mai exact şi mai complet portret al unui învăţător îl găsim în Caietele pedagogice ale lui Petre Dulfu: „Pentru a-şi îndeplini chemarea, care pe cât este de frumoasă, pe atât este şi de greu de îndeplinit, învăţătorul trebuie să aibă mai multe calităţi şi anume: să fie totodată nu numai un bun învăţător, ci şi un bun educator, adică să caute prin învăţământ a-i şi educa, atât din punct de vedere intelectual, cât şi moral şi fizic… să aibă iubire şi tragere de inimă pentru chemarea sa să fie silitor şi conştiincios în îndeplinirea datoriilor… să fie un om moral…. să aibă o cultură socială, adică să ştie cum să se poarte în societate, afară de şcoală… să se examineze pe sine însuşi dacă are sau nu calităţile cerute, şi văzând că unele-i lipsesc, să caute a şi le însuşi sau dacă vede că aceasta nu este cu putinţă, atunci mai bine să-şi aleagă altă ocupaţie”.

Dar Petre Dulfu nu a fost doar deschizător de drumuri în literatura didactică. Cunoştinţele privind teoria şi practica pedagogică le-a aplicat în manualele sale, scrise în colaborare cu foşti elevi sau cu profesorii colegi. Astfel, o primă ediţie a Abecedarului, partea I pentru clasa I primară urbană şi divizia I a şcolilor rurale, scrisă în colaborare cu Florian Cristescu, apărută în 1911, a cunoscut zeci de ediţii, la fel Cartea de aritmetică pentru clasele I, a II-a, a III-a, a IV-a – clasa primară urbană şi divizia I-IV – primară rurală, Cartea de aritmetică şi geometrie, Cartea de geografie pentru divizia a II-a a şcolilor rurale, Geografia continentelor, Geografia României şi a ţărilor locuite de români, pentru clasa a III-a urbană şi divizia III a şcolilor rurale, Manual de limba română pentru şcolile primare minoritare – clasele III, IV, V, VI.

Un exemplar al Manualului de limba română pentru şcolile primare minoritare – clasa a VI-a se află şi în colecţiile speciale ale bibliotecii noastre.

Manualul a apărut în 1928 şi a fost elaborat împreună cu dr. R. Porsche. Ilustraţiile foarte reuşite aparţin lui Murnu, T. Lassy, Silvia Porsche-Togan şi alţii.

Structura manualului este riguros aleasă şi cuprinde:

Capitolul I – „Cartea de cetire”, cu o selecţie de 112 lecţii, formate din lectura unor texte selectate dintre cele mai frumoase scrieri aparţinând scriitorilor: Anton Pann, Petre Ispirescu, George Coşbuc, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Elena Farago, Alexandru Vlahuţă, Octavian Goga, Constantin Negruzzi, Ion Creangă, Alexandru Odobescu ş.a., precum şi lucrări valoroase din folclor. Printre lecturi sunt intercalate cunoştinţe despre diverse noţiuni: familii de cuvinte, scrisoarea, scrisoarea comercială, plicul scrisorilor, semnele literelor, punctuaţia, înştiinţarea, cererea, oferta, declaraţia;

Capitolul al II-lea cuprinde nouă „Lecturi auxiliare şi particulare”;

Capitolul al III-lea – „Gramatica” – are trei subcapitole: Sintaxa, Punctuaţia, Morfologia. Definiţiile sunt date în oglindă: limba română – limba germană;

Capitolul IV este „Istoria românilor”. Sunt alese lecţii despre cei mai importanţi domnitori români: Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Petru Rareş, Neagoe Basarab, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu (texte însoţite de portrete), precum şi lecturi despre momente importante din istorie: Răpirea Bucovinei şi Basarabiei, Cultura românilor pe timpul lui Matei Basarab şi Vasile Lupu, Epoca fanarioţilor şi urmările ei, dar şi despre Revoluţia franceză şi Napoleon cel Mare, Ruşii şi Petru cel Mare.

Capitolul V este un „Dicţionar român-german”.

Folosind un limbaj simplu, adecvat vârstei elevilor, manualele lui Dulfu se parcurgeau cu plăcere şi imprimau în memoria elevilor cele mai importante noţiuni predate.

Articol publicat în Bibliotheca Septentrionalis, Revista Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” Baia Mare, an XXV, nr. 1 (48), iunie 2017, p. 35.
https://www.bibliotecamm.ro/septentrionalis/revista_bs_48(2017).pdf

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: