LUMINA CA LUMINĂ 

de Valentin LUPEA

(Recenzie la volumul de versuri LACUNELE LUMINII, carte a poetului maramureșean Mihai Epli)

Mihai Epli s-a născut în Baia Mare, județul Maramureș, la 2 septembrie 1989. Cursurile primare, gimnaziale și liceale le face în orașul său natal, Baia Mare. Studiile universitare le-a început la Facultatea de Litere din cadrul Universității Tehnice Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, specializarea: limba și literatura română – limba și literatura engleză (2010 – 2012, apoi și limba și literatura română (2012 – 2014).

A debutat cu o poezie, în revista NORD CULTURAL, poezie cu caracter ocazional, UNUI PRIETEN, scrisă în memoria poetului Cornel Armeanu. A publicat apoi, tot poezie, în publicațiile locale GRAIUL MARAMUREȘULUI și IZVOARE CODRENE. A apărut în antologia MAMA, (2014), antologie realizată de domnul Gheorghe Puiu Răducan, cu o poezie dedicată mamei. Este membru al Cenaclului literar ION BURNAR, cenaclu al scriitorilor din Maramureș, și membru al Ligii Scriitorilor din România, filiala Maramureș.

LACUNELE LUMINII este volumul de debut al tânărului poet băimărean, apărut cu sprijinul financiar al angajaților Bibliotecii Județene PETRE DULFU din Baia Mare, (2020); 100 p., ISBN 978-606-8967-22-6, Tehnoredactare: Maria Gârbe; Lector de carte: conf. univ. dr. Ștefan Vișovan; Coperta: Gabriel Stan-Lascu; Ilustrații: Annamaria Epli; Tipar: Gheorghe Șut, însoțit de un cuvânt înainte, cuvânt lămuritor, al aceluiași domn, Gabriel Stan-Lascu și de o prefață succintă, dar deosebit de sugestivă, a domnului Gheorghe Trandafir Pop.

Cu toate că LACUNELE LUMINII este primul volum de versuri al poetului Mihai Epli, sau poate tocmai de aceea, tematica abordată aici este una foarte diversă, un conglomerat de teme lirico-identice. Cartea cuprinde un număr de 73 poeme și 6 acrostihuri. Totuși, Mihai Epli are acel element estetic fără de care nimeni nu se poate numi scriitor – vocea lui proprie. Experimentează un stil natural, un stil juvenil în care sinceritatea adolescentină primează, un stil care i se potrivește, fiind consecvent în tot ceea ce face, folosind cu multă convingere, ritmuri și expresii proprii.

Pornind de la ideea că în actul literar frumusețea unei rostiri nu este sinonimă cu culoarea adjectivelor, ci cu claritatea expresiei, ajungem la ideea că autorul volumului este un poet discret, care face totul fără zgomot. „Viața ta, să fie oratoria ta” îndeamnă Fericitul Augustin. Astfel că trebuie să fie capabil cu viața lui personală. Ori Mihai Epli tocmai asta face. Actul său scriitoricesc și curățenia vieții sale produc entuziasmul creator, adică acea stare de incandescentă iluminare, un vis cu ochii deschiși, privind lucrurile așa cum sunt și năzuind să le înfățișeze așa cum ar trebui să fie. Numai dintr-un suflet superior format și profund disciplinat poate ieși o rostire literară autentică, ce constituie mult mai mult decât o simplă cuvântare profană.

În viziunea lui Mihai Epli, poezia este „O literă profundă / filosofia antică / poezia / un stih / e ca o minune…” Pentru el, poezia e vis și simț, un dor și-un pas, literă și cuvânt (POEZIA). Acest scurt poem este un fel de „ars poetica”, pentru autor. La baza creației lirico-literare stau așadar, sunetul, litera, silaba și cuvântul, drept piatră de temelie pentru versul său, în care filosofia antică se-mbină armonios cu cugetarea modernă în fața unei cești cu cafea: „O cafea ! / dulce-amară / ca viața mea” (O CAFEA). Viața rămâne o veșnică întrebare, dar și o constatare: „Sufletul meu / cafea amară / rece ca un aisberg” (SUFLETUL MEU). Suferința din dragoste, a EULUI LIRIC, capătă proporții cosmice cu alinuri titanice, la nivel cosmogonic. „Ești enigma sufletului meu solitar / privirea ta îmi mângâie inima goală / cuget la speranța-mi titanică – / azi / când stelele cad / și universul plânge / cu mine. / Luceafăr mort sunt, / caut fericirea / Icar am ajuns – / te supăr noaptea…” (ENIGMA SUFLETULUI). Tenta filozofică a creațiilor sale se învârte mereu în jurul întrebărilor cruciale ale existentei sale, ale localizării sale în Univers: „Sunt cine sunt / azi un punct cardinal / picătura ancestrală / din inima ta” (AM RĂMAS). Localizarea în timp și-n spațiu este precisă, dar și nedefinită: „… ești aici / eu acolo / în univers – / creat / șters / de mintea / lacrima mea / ești aici, eu acolo / departe de timp” (AM RĂMAS).

În căutările sale, poetul problematizat Mihai Epli caută ceva, caută răspunsuri esențiale la întrebări esențiale ale vieții. Deruta și impasul voit, sau nevoit, în care se află EUL LIRIC dor amarnic. Tragismul ia proporții. Gândul ne duce acum la înțeleptele vorbe ale Mitropolitului Bartolomeu Anania: „Nici eu nu știu unde mă duc. Și nici când mă duc. Dar știu că este Cineva care știe și care mai știe că eu nu trebuie să știu. Datorită acestui scurt raționament, întemeiat pe credință, sunt liniștit, pentru că Dumnezeu știe ce face cu mine”. Tu, cititorule, nu sta liniștit! Citește pe mai departe cartea lui Mihai Epli, LACUNELE LUMINII, pentru că nici nu știi ce ai de pierdut!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: