TRISTEȚEA UNEI FLORI

de Irina Vera TEREBEȘI

Mă dezrădăcinez din solul în care m-am prins,
Luminile care mi-au străpuns existența parcă s-au stins.
Mi-e frig, îi spun primăverii, te aștept să revii!
Deși știu că încerci să dregi, descurajarea mea să o previi.

Iarna nu se lasă lin plecată, cu una, cu două,
Vrea să fie doar ea, sau cu primăvara, amândouă.
Urmele trecerii ei persistă cu îndârjire încă,
Se supune căldurii cu greu, cu o suspinare adâncă. 

Vezi, tu, Primăvară, anotimp de noi concepte,
De idei, planuri, convingeri înțelepte,
Știi să aduci suflări prielnice încălzirii,
Într-o melodie nesfârșită a dorului, iubirii.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: