ARMONIE, BUCURIE, ÎMPLINIRI

de Gabriela Genţiana GROZA

Mereu atentă la starea condeierilor din comunitatea literară pe care cu dăruire și talent o conduce, Irina Petraș, Președinta noastră ne-a propus să participăm, cu câteva zile înainte de Ziua Internațională a Poeziei, la o Șezătoare literară organizată la sediul Filialei. Timpul scurs de când nu ne-am văzut la față a reprezentat pentru fiecare dintre noi momentul în care am simțit diferit starea de izolare. Dar după cum muza fiecăruia dintre noi a fost mai cuminte sau mai năbădăioasă, am avut plăcuta surpriză să constatăm că nimeni nu a stat degeaba și a așternut cuvintele în pagini de reviste și cărți pe substrat de hârtie, nu numai pe internet. Prin luările de cuvânt, întâlnirea noastră s-a dovedit a fi deosebit interesantă și plăcută.

De Ziua Internațională a Poeziei, ofer cititorilor dragi un poem.

Gabriela Genţiana Groza

DOR DE SENIN

Lasă-te în voia mișcărilor trupului,
căutărilor sufletului
doritor de senin.
Căci știu mai bine
câtă trudă-ți mai trebuie
să poți rezista.
Te zbați acum în unda năprasnică
și nu-ți afli alean.
Ești precum fluturele mândru
surprins de furtună
în clipa în care se-nfrupta de nectar.
Dar iată, ajuns în impas,
când credeai că ești singur,
m-ai aflat lângă tine mai treaz ca oricând.

Sunt aici, sunt aici pe pieptul tău ostenit.
Și dacă răsuflarea-mi te-apasă
spre-adânc, în miezul zbuciumului
crezi că voi să te pierd?
Simți abisul cu vârful picioarelor?
Puțin, încă puțin și la atingerea pietrei
vei fi prins de fiori…
Știai dintru început că aici poți ajunge…
dacă săruți brațul Sirenelor
ce te-așteptară să vii.
Glasul lor prefăcut umple unda ce te-a primit
cu falsul senin.
De după stâncă, hulpav,
te pândește pescărușul
cu-al lui clonț de cleștar.

Ți-apăs genele-nchise
ca să surprinzi raze multicolore
din oaza de lumină ireală,
paradis pentru un muritor.
Sunt încă aici…
Trage storurile la fereastra gândurilor
să nu-ți tulbure sensul vibrațiilor.
Și așa, mult mai sigur pe tine,
vei putea opri
răsucirile trupului, răsucirile sufletului.
Gustă din fructul neuitării binelui
și-ai să fii apărat de ploaia de dor
izvorâtă din lacrimi de prunci,
singura ce mai poate cumva
să te piardă.

Vârtej, ah ce vârtej ne cuprinde!…
Prinde-te strâns
de lujerul nalt al florii de nufăr
și lasă în urmă țipătul strigii
să se piardă în salt de cosași.
Așa, vezi că poți?
Te sprijină-acuma de dangătul neprefăcut
al limbii de clopot la ceas de utrenie.
Nimic rău nu te mai poate atinge.
Lasă-ți pieptul să culeagă
stropi de lumină
Căci pescărușul de foc cel cu clonț de cleștar
și-a prins gheara în vămile văzduhului…
Nu te teme, sunt încă aici,
Pe pieptul tău zvâcnind de neliniști.
Sunt aici, în vreme ce pescărușul cu clonț de cleștar
Își caută cuibul departe, departe…