Dezvoltarea capacității de a păstra ce primești

de Alexandru PLEȘEA

Aprecierea pentru viață este pe măsură ce finalul ei se apropie.
Aprecierea pentru mâncare este pe măsură ce foamea este instalată.
Aprecierea pentru aer este pe măsura scufundării în apă.
Aprecierea pentru prieteni este pe măsura lipsei acestora.
Aprecierea pentru familie este pe măsura dorinței de echilibru intern.
Aprecierea pentru Divinitate este pe măsura suferinței primite.

Cel care nu are aprecieri pentru acestea, este disponibil pentru a se distra.
Cel care are aprecieri pentru acestea, este disponibil pentru a lucra.

Deznădăjduit e acela care așteaptă altceva față de ce are acum.
Vanitos e acela care apreciază doar pentru a fi apreciat.

Ofrandă celor care au contribuit în trecut pentru ca să apreciem ce trăim azi.
Unii au construit poduri pe care mergem, temple în care ne rugăm, asfalt pe care ne punem mașina și ciorapii care ne țin iarna de frig.

Meritele noastre sunt aprecierea obiectivității altora.
Prost e acela care alege subiectivismul ca idee generală și constantă în mintea sa.

Bolnav e acela care uită ce își propune.
Sănătos e acela care recunoaște și e sincer cu asta.

Trivial e cel ce își imaginează că lucrurile pot fi altfel decât sunt acum.
Nealterat e cel ce fructifică și transformă ce este acum, în ce este util și plăcut acum.

Unii privesc cum s-au obișnuit repetitiv să privească. Dar fără să vadă.
Alții înțeleg cum s-au obișnuit repetitiv să înțeleagă. Și mint, pentru că nu pot să folosească.

Natural este să stai când vorbești și să taci când asculți.
Artificial este să asculți, fără să taci, și să vorbești când nu stai.

Distrugător e cel ce uită ce primește, cât și cel ce primește și uită să dea înapoi.
Intuitiv e cel ce dă din ce urmează să primească și proiectează asupra la ce va primi.

Constructiv e cel ce verifică și nu crede.

Primești, vrei să construiești?

Rămâi cu bine!

Alexandru Plesea_logo
Splaiul Unirii 5
Bucureşti 030121
ROMÂNIA

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: