Mlădiţele de spini

de Mina STAN-LASCU

Când soarele apune şi-n ochi răsare luna
Să îţi aduci aminte cum mi-ai ales cununa.
Ai împletit aievea ca zânele mlădiţe!
Să-mi cadă lângă ochi, de aur sfânt… cosiţe.

Aşa putea să fie, aşa n-aş mai fi fost,
Iar pentru voi, buni oameni… n-aş fi avut vreun rost.
Mlădiţele-au fost spini, pe chipu-mi întristat
Răpus în chin de lume în Cer am înviat.

Să nu plângeţi acum, că Viu sunt pentru voi
Şi tot ce-a fost Atunci, eu am iertat în toţi.
Culege dragostea, om bun, şi nu-nceta să crezi că Eu
Sunt pentru tine casa ta, suflet din Sufletul meu.

Un Tată la toţi ne-a fost dat
Să scape lumea de păcat.

20 aprilie 2020

3 Responses to Mlădiţele de spini

  1. Este un poem emoționant. Felicitări poetei Mina Stan-Lascu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: