Copacul

de Irina Vera TEREBEȘI

Dintr-o imensitate de nori tăcuți care au umbrit dorințe, a căzut un fulg de nea pe o frunză păstrată de al ei copac și după venirea iernii. Obosit și istovit de drumul lung parcurs în vremuri grele, fulgul se așeză ușor și privi alți fulgi care roiau în jurul puternicului copac care încerca să își mențină frunzele cât mai mult timp, întinzându-le în aer și oferindu-le susținere, pe ele să se poată odihni suflete, fulgi plini de încredere, stropi de speranță…

Tu, copac al unui timp care îți întinzi ramurile și susții frunzele fără a te simți împovărat și lipsit de libertate, fals sentiment de siguranță, de supraviețuire a eului… nu eziți să îți lungești crengile în înaltul cerului când simți că acolo îți este locul luptându-te cu vântul puternic sau ceața densă uneori… pentru că ai suficientă încredere să trăiți împreună, îți permiți să fii vulnerabil și deschis în a-ți oferi sufletul nefiindu-ți teamă că vei fi judecat, poți face compromisuri, pentru că îți vine să zbori… pentru că te iubești și ești sigur că ți se întâmplă ceva minunat…

Sursa: Irina Vera Terebeși, Iubire-n anotimpuri, Baia Mare, Editura eCreator, 2021, p. 90.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: