Verde-mă în palma Terrei…

de Maria TOMIȚA CORINI
Antonești, Cantemir, Basarabia

Verde-mă în fantezia desenată-n curcubeu,
Verde-mă în poezia-nmugurită cu un eu,
Verde-mă în ramul dulce unde inima-mi tresare
Pasul uite-l cum mă duce către Tine suflet mare!

Verde-mă în palma terrei unde fâlfâie alunul
Vântul când rotește-n sfere și aleargă ca nebunul
Verde-mă în câmp cu fân unde se trezesc viori
Și la Pieptul Tău m-aduni, când ai brațul plin cu flori.

Verde-mă-n cămăși de iarbă, verde-i frate cu seninul
Tu ești toamna mea cea dragă, cu iubirea și alinul.
Verde-mă și mă tot verde prin a vieții clorofilă!
Mă iubește! Nu mă pierde! Tu mă-ntorci să fiu copilă!

Verde-mă cu răsuflarea-Ți și cu lacrima Ta caldă,
Verde-mă cu sărutarea-Ți ce pe chip iată-o să-mi cadă!
Verde-mă cu-ntreaga lume ce-mbrăcată e în verde
Verde-mă când strigi pe nume, ochii Tăi emană verde!

Verde-mă în curcubeu și-n ogoarele mănoase
Verde-mă în apogeu prin cuvintele-Ți frumoase
Verde-mă cu viața Ta și cu tot ce ai mai bun,
Verde-mă nu mă lăsa, sunt doar verdele Tău drum!

Verde-mă cu-adâncul mării și cu profunzimea-naltă,
Verde-mă cu marea zării și cu nufărul din baltă
Verde-mă cu tot ce-i verde cu-a Ta lacrimă cea caldă
Spală ochiul meu cel verde ce-n iubirea Ta se scaldă!

Verde-mă în brațul tău ca pe ramul de la trunchi
Verde-mă! Mai verde-s eu, țin iubirea ta mănunchi
Prin ea care înverzesc, verde-mă în foișor
Verde-mă cu-n te iubesc, te iubesc drag puișor!