28 mai – Ziua Igienei Menstruale

de Raluca DONCIU

În 28 mai este Ziua Mondială a Igienei Menstruale. Așa se numește oficial, așa o traducem, deși sunt „voci” care spun că ar fi mai potrivite numele „Ziua Menstruației” sau „Ziua Sănătății Menstruale”. Multe femei din întreaga lume nu au acces la produse de igienă personală, ceea ce duce la rușine, ostracizare și chiar abandon școlar (peste 20% dintre fetele din India renunță total la școală atunci când au prima menstruație). Pentru mult prea multe femei, zilele menstruale sunt o perioadă de „rușine”, o perioadă în care sunt stigmatizate, excluse și discriminate. Mult prea multe femei ajung să folosească soluții periculoase în timpul menstruației, pentru că din diverse motive nu au acces la produse menstruale igienice.

Dar menstruația este un proces natural, sănătos, prin care sângele, creat de corp pentru a „găzdui” un ou, este eliminat din organism dacă femeia nu a rămas însărcinată. Este un proces experimentat de milioane de femei din întreaga lume. Este inacceptabil ca o funcție biologică normală să le oprească pe atâtea fete și femei din a continua să se educe, să muncească sau să participe pur și simplu la viața de zi cu zi din jurul lor. Este anormal ca atât de multe fete și femei să fie excluse din societate câteva zile în fiecare lună din cauza unui proces natural. Este absurd că în secolul XXI diverse reguli propagate de culturi religioase sunt încă respectate și considerate adevăruri, cum ar fi faptul că femeia e murdară în perioada menstruală și nu are voie să facă diverse lucruri, să meargă unde dorește sau să atingă obiecte, alimente, sau chiar propriii copii. Aceste reguli derivă din noțiuni patriarhale legate de statutul femeii în societate. Această Zi a Menstruației încearcă să elimine orice tabu asociat cu acest proces normal, să oprească stigma socială suferită de fete și femei în perioadele menstruale, să conștientizeze populația referitor la problemele ce privesc accesul la produsele menstruale și să ofere educație despre menstruație.

La urma urmei, un proces care permite formarea copiilor ar trebui sărbătorit, nu?

Ziua Igienei Menstruale a fost creată de organizația germană WASH United în 2014, pentru a normaliza menstruația, pentru a informa fetele despre schimbările pe care le vor experimenta și pentru a sublinia importanța accesului la igienă pentru toate fetele și femeile din lume.

În general menstruația durează 5 zile, dintr-un ciclu lunar de 28 de zile, de aceea s-a ales chiar data 28.05 pentru această „sărbătoare”.

Cum putem marca această zi?

  1. Făcând o donație către diverse organizații care se asigură că fetele din întreaga lume au parte de educație și de produse de igienă, care luptă pentru ca fetele să meargă în continuare la școală și după ce încep să aibă menstruație.
  2. În toată lumea, diverse organizații luptă ori pentru eliminarea taxelor pentru produsele menstruale, ori pentru acces gratuit la acestea în orice toaletă școlară, dacă nu chiar în orice toaletă publică. Pentru că ciclul menstrual nu trebuie să stea în calea educației. Și pentru că nu e vorba de un produs opțional, nenecesar – menstruația nu e o alegere – majoritatea femeilor au nevoie de produse menstruale, și ar trebui să le fie accesibile, așa cum li se oferă și hârtie igienică și săpun în băile publice.

În 2017, Scoția a fost prima „țară” care a oferit produse menstruale gratuite în școli și universități (absorbante, tampoane, cupe menstruale și absorbante refolosibile). În 2020, Scoția a devenit prima „țară” care oferă tuturor fetelor și femeilor produse menstruale gratuite. Scoția a deschis atunci discuția despre „sărăcia menstruală”, despre situația în care fetele și femeile sărace nu-și permit niște produse necesare pentru a munci, pentru a merge la școală, pentru a putea funcționa în societate. Și nu doar sărăcia ducea la absențe școlare, ci de multe ori pur și simplu venirea menstruației lună de lună le lua pe fete pe nepregătite și erau nevoite să meargă acasă – chiar și aceste situații au fost rezolvate prin disponibilitatea produselor menstruale în orice toaletă publică.

Dar prin sondajele efectuate atunci, scoțienii au mai descoperit că 71% dintre fetele cu vârste între 14 și 21 de ani sunt jenate să-și cumpere produse menstruale. Așa că, până când vom reuși să eliminăm stigma asociată cu perioada menstruală și cu produsele aferente ei, accesul la produse menstruale în băile publice ar ajuta și la eliminarea acestei probleme.

Tot în 2017, imediat după Scoția, Botswana a început să ofere produse menstruale gratuite fetelor de vârstă școlară. Din 2018, Coreea de Sud oferă produse menstruale gratuite în 10 locuri din țară. Încă din 2016 școlile din New York City oferă produse menstruale gratuite, și treptat, de atunci, mai multe orașe și state din SUA, Canada și Australia adoptă această politică. Din 2021, Noua Zeelandă oferă produse menstruale gratuite în școli. Din 2021 toate universitățile din Franța oferă produse menstruale gratuite. În Kenya și Africa de Sud produsele menstruale nu sunt taxabile, iar din 2018 acestea sunt oferite gratuit în școli. În Uganda, Crucea Roșie distribuie produse menstruale refolosibile gratuite în cadrul programului „Keep A Girl In School”.  Din 2019, de când Zambia distribuie absorbante menstruale gratuite fetelor din zonele rurale, a crescut uimitor prezența acestora la școală.

  1. Încercând să eliminăm rușinea asociată cu sângele menstrual. Nu v-ați întrebat niciodată de ce la TV sângele poate să apară roșu într-o reclamă la o pastă de dinți contra paradontozei, dar copiii vor crește cu ideea că menstruația e, probabil, albastră? De ce sângele care înroșește o inimă e în regulă să fie roșu, dar cel care ajută la crearea unor noi ființe, nu? După cum veți putea vedea și în video-ul de mai jos, roșu e culoarea atâtor lucruri pe care le iubim: pepenele, autobuzele londoneze, oja, rujul preferat, frunzele de toamnă, trandafirii, florile de hibiscus, urșii panda roșii, buburuzele, apusurile de soare. Roșu e chiar culoarea iubirii și a inimilor care o simbolizează. Și totuși, există „un roșu” care face parte dintr-un ciclu fără de care nu am exista niciunul dintre noi. Acel roșu este o sursă de excludere, de stigmă și de rușine. Acel roșu este menstruația. E timpul să creăm o lume în care nimeni nu e împiedicat să devină orice își dorește, doar pentru că are ciclu menstrual.

https://youtu.be/qCnVnhUkyfo

  1. Informând copiii despre menstruație, pentru ca fetele să nu creadă că e ceva rușinos sau îngrozitor, iar băieții să aibă informații corecte, nu mituri absurde, despre acest proces.

Un sondaj din 2019 din Marea Britanie a arătat că 25% dintre fete nu au știut nimic despre menstruație atunci când au avut primul ciclu menstrual; 48% dintre fetele sub 14 ani sunt jenate de menstruația lor, cifra crescând la 56% în rândul fetelor de 14 ani! De aceea avem nevoie de informare, de conștientizare și de eliminare a stigmei asociate cu un proces perfect normal.

Aici vin cu o recomandare de carte. Desigur, sunt multe cărți care le explică celor mici cum funcționează corpul uman, unele chiar scrise bine, captivante, pe placul lor, și care le răspund multor întrebări. Dar eu am ales să vă recomand o altfel de carte, diferită ca stil, carte care le ajută pe fete să-și lămurească niște dileme fără să pară a fi un manual de anatomie.

E vorba de Caietul : roman mic pentru fetiţele care cresc mari de Ioana Chicet-Macoveiciuc.

Povestea e despre o fetiță care-și scrie într-un jurnal toate dilemele și întrebările pe care nu are curaj să le spună cu voce tare. Într-o zi, ea descoperă că cineva, în mod misterios, i-a răspuns în jurnal la întrebare. Cum răspunsul o distrează, dar o și liniștește și lămurește, ea continuă să pună întrebări, la care „cineva” continuă să-i răspundă.

Există în carte patru pagini întregi (dintr-un „răspuns misterios” de șase pagini despre schimbările corpului) care explică menstruația atât de cald și uman și blând și frumos, încât aproape că sunt invidioasă pe fetițele din ziua de azi pentru că au posibilitatea să o perceapă astfel. Chiar îmi amintesc acum o idee citită mai demult, care explica faptul că menstruația vine cu dureri doar pentru că psihologic o refuzăm, ni se pare o corvoadă, o rușine. Și că în comunitățile în care femeile o „respectă” și o consideră o parte normală a feminității lor, nu există dureri menstruale. Dacă e adevărat, fetițele care vor citi această carte vor crește sigure pe ele, respectându-se pe ele însele și corpul lor, cu toate funcționalitățile normale ale acestuia.

Deja se știe că o fetiță căreia nu-i e jenă de corpul ei, care a fost educată cu privire la tot ce ține de acesta, este o fetiță cu șanse maxime de a NU fi abuzată fizic sau sexual. Așadar, când văd cât de multe beneficii există în a le explica fetițelor despre corpul lor și despre menstruație, de la încredere în sine, la o viață fără „rușine menstruală”, vă îndemn din nou să le citiți această carte și să le fiți aproape pentru orice alte întrebări ar mai avea. Fără jenă. Să nu le inducem și noi ideea că menstruația e ceva rușinos.

Textul cărții a fost aprobat de către Elena Ucenic, medic primar obstetrică-ginecologie, și Diana Stănculeanu, psihoterapeut.

Caietul va aduce înțelegere și siguranță în multe familii, prin darurile informaționale generoase și solid documentate științific, oferite însă cu atât de multă delicatețe, empatie, grijă și frumusețe. Recomand Caietul cu toată responsabilitatea profesională și cu încrederea că în el își vor găsi răspunsuri și își vor alina confuzia generații de preadolescente.“ — Diana Stănculeanu, psiholog și psihoterapeut.

Probabil că atunci când ați văzut titlul articolului v-ați gândit că e un subiect tabu care nu ar trebui discutat. Sper că acum, la final, vă gândiți că totuși v-am adus informații noi, cum ar fi faptul că nu ați observat că singurul roșu care nu apare în reclame este sângele menstrual, și că fetele lipsesc de la școală sau o abandonează total din cauza menstruației. Și sper că v-am convins că trebuie să eliminăm stigma asociată menstruației.

Închei, ca de obicei, cu un citat:

„Sângele menstrual este singurul tip de sânge care nu are o sursă provocată în mod traumatic. Și totuși, în societatea noastră modernă acesta este cel mai ascuns sânge, un sânge despre care nu povestim și pe care nu-l vedem.” – Judy Grahn, autoare americană.

(Biblioteca de vise)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: