Copiii au puterea 

de Raluca DONCIU

Spre deosebire de postările anterioare, în care vorbesc întâi despre semnificația zilei, acum voi trece direct la cartea aleasă pentru 1 iunie, Ziua Copilului. Această carte este perfectă și suficientă pentru a transmite mult mai multe decât aș putea eu să spun.

Copiii au puterea : 50 de copii şi tineri care au marcat lumea

Trebuie să copiez aici toată introducerea, pentru că descrie perfect această carte și motivul pentru care mi-aș dori să fie citită de toți copiii (și de părinții lor):

Să fii copil înseamnă să fii curios, entuziast, impulsiv și perseverent. Toate acestea sunt calități extraordinare. Să fii copil înseamnă totodată să vezi și ceea ce este miraculos în lume, nu doar ce e obișnuit și banal. Înseamnă să ai imaginația necesară pentru a rezolva o problemă, în locul experienței care te-ar putea determina să renunți. Înseamnă să ai încredere că lucrul pe care îl faci poate schimba ceva în lume și, de asemenea, să ai voința necesară pentru a-l face.

Copil fiind, ai convingerea că poți orice. La urma urmei, nimeni nu ți-a spus că așa ceva nu e posibil. Și atunci când crezi că poți să faci ceva, ai parcurs deja jumătate de drum până acolo. Cu alte cuvinte, copiii obișnuiți pot face lucruri ieșite din comun. Iar cei 50 de tineri despre care veți citi în această carte exact așa au făcut.

Veți afla despre luptători și visători, despre gânditori și făuritori, despre susținători și întreprinzători. De la vedete cunoscute în lumea întreagă până la eroi neștiuți, din negura timpurilor și până astăzi, copiii aceștia nu au așteptat permisiunea unui adult, nu au așteptat să fie îndemnați sau încurajați. Iar uneori li s-a spus „nu” și totuși au perseverat. Au pus lucrurile în mișcare, prin propriile lor puteri.

Unii dintre copiii prezentați în această carte au fost nevoiți să facă alegeri dificile pentru a supraviețui. Alții au crezut cu atâta convingere în ceva, încât nimeni n-a putut să-i abată din drumul lor. Unii și-au folosit imaginația pentru a crea obiecte până atunci inexistente, iar alții au preluat rolul de lider când nimeni altcineva nu și l-a asumat.

Dar pe lângă ei, există mulți alții, deopotrivă extraordinari. Am fi putut introduce în paginile acestei cărți încă 50 de copii senzaționali. Și încă 50. Și încă 50. Zi de zi, în lumea întreagă, nenumărați copii fac lucruri incredibile. Și nu sunt bogați sau celebri, nu apar la televizor ori pe internet. Sunt doar copii obișnuiți, care duc o viață obișnuită, însă în fiecare zi fac ceva remarcabil, contribuind la îmbunătățirea lumii în care trăim.

Poate că ești și tu unul dintre ei. Dacă da, ce fel de copil ești, de fapt? Unul neînfricat, gata să accepte orice provocare? Ori ești genul creativ, imaginând noi modalități de a percepe lumea sau de a rezolva diverse probleme? Sau poate că ești un copil ambițios, hotărât să reușească, cel care nu renunță niciodată, convins că întotdeauna există o cale mai bună?

Oricum ai fi, nu uita: rămâi mereu curios, rămâi neînfricat, rămâi tu însuți. La urma urmei, nimeni nu e prea mic pentru a ajunge la putere.

Am accentuat pasajul care mi-a plăcut cel mai mult. Pentru că scopul cărții nu e (doar) să educe publicul despre istoria unor personaje mai mult sau mai puțin faimoase, ci să le insufle copiilor ideea că și ei pot fi orice își imaginează, și ei pot schimba ceva în bine în această lume; oricare dintre ei, oricât de banal sau mediocru se consideră, poate lupta împotriva unei nedreptăți pe care simte nevoia s-o îndrepte. Trebuie doar să-și asculte sufletul, pasiunile și să rămână ei înșiși, integri.

Mie personal mi-au atras atenția poveștile copiilor care au schimbat lumea cu ideile sau cu activismul lor, recunosc, mai mult decât poveștile artiștilor și sportivilor deosebiți.

Am citit și mi-am reamintit cu drag despre lupta Gretei Thunberg pentru salvarea planetei. Și m-am și întristat, amintindu-mi cu cât negativism, cu câte critici, cu câtă ură și bullying a fost „răsplătită”… Un simplu copil care încerca să ne arate că dacă nu facem ceva, planeta nu va mai fi locuibilă. Un simplu copil cu Asperger a trebuit să îndure un bullying virtual care ar fi pus în genunchi chiar și un adult. Doar pentru că ne arăta că egoismul nostru de a nu schimba deloc confortul vieții noastre de zi cu zi le fură celor din generația ei dreptul de a trăi pe această planetă. „Fac acest lucru, fiindcă nimeni altcineva nu face nimic”, spunea Greta. Dacă am gândi așa toți, legat de orice aspect al societății care ar trebui schimbat…

Chiar dacă nu au inventat ceva anume, am rămas impresionată de poveștile lui William Kamkwamba și Richard Turere, care au reușit să-și salveze de la foamete și dispariție propriile comunități din Africa, implementând pur și simplu tehnologii cunoscute. Ajungi să te întrebi cum de atâtea organizații umanitare nu s-au gândit până acum să sprijine astfel, sustenabil pe termen lung, comunitățile din Africa.

M-a uimit ce impact poate avea o simplă fetiță din SUA, dintr-o familie de indieni, Neha Gupta. Impresionată fiind de vizita la un orfelinat din India, ea a început să strângă bani pentru copiii orfani. În primii ani a ajutat 25.000 de copii defavorizați și din India, și din SUA, cu cei 1,5 milioane de dolari strânși din donații. Apoi, la 9 ani, a fondat compania Empower Orphans, prin care a finanțat laboratoare computerizate și biblioteci în multe școli, îngrijiri medicale și stomatologice pentru mii de copii și multe altele. Dar ea a mers mai departe, străduindu-se să le faciliteze copiilor orfani învățarea unei meserii. Copiez un aliniat emoționant din carte: „Într-un an, când a revenit în satul bunicilor ei, Neha s-a întâlnit cu o femeie care urmase cândva cursul ei de cusut la mașină. Banii pe care îi câștiga cosând îi permiteau să aibă curent electric acasă. Iar datorită curentului electric, fratele ei putea învăța seara, ceea ce însemna că avea posibilitatea să-și găsească o slujbă mai bună. Neha numește această situație, în care un lucru bun duce la o sumedenie de alte lucruri bune, efectul de val și își dorește să-l vadă repetat.”

Nu am cunoscut până acum istoria alfabetului Braille, cum Louis Braille și-a pierdut vederea în urma unui accident la vârsta de 5 ani, și în acele vremuri în Franța un orb putea supraviețui doar dacă cerșea pentru tot restul vieții… Înainte de 15 ani el deja dezvoltase un sistem de citire cu degetele pe deplin funcțional. Mi se pare cu atât mai uimitor cu cât probabil înainte să orbească nu știuse încă să citească. Sistemul inventat de el acum 200 de ani este folosit și în zilele noastre, în întreaga lume.

M-au întristat paginile dedicate Annei Frank, nu doar pentru povestea tristă, ci pentru finalul textului, pentru că în 2020, când a fost scrisă această carte, noi toți credeam încă în expresia (adoptată după Al Doilea Război Mondial) „never again”, să cunoaștem istoria bine, ca să n-o mai repetăm:

Și totuși, am ajuns să permitem să se mai întâmple…

Și, tot în contextul „ne șocăm – povestim – spunem că schimbăm – ne obișnuim – lăsăm să se întâmple iar”, nu pot să citesc optimistă paginile din carte despre Emma González, eleva care solicita în 2018 legi mai aspre pentru posesia armelor în SUA. Nu pot să mă bucur pentru vreo reușită, deoarece se întâmplă iar și iar. Săptămâna trecută vestea șocantă a venit din Uvalde, Texas, dar putea fi de oriunde. Până în 20 mai, în SUA avuseseră loc (doar anul acesta!) 288 de atacuri armate în școli! Pe locul doi în lume vine după SUA Mexic, cu 8 (opt!) atacuri armate în școli în 2022. Aceasta când întreg mapamondul încearcă să deschidă ochii Americii, să își iubească mai mult copiii decât armele, exemple cu țări ca Marea Britanie, Australia, Noua Zeelandă, Canada etc. care, după ce au regularizat comerțul armelor, au eliminat complet astfel de atacuri. În SUA e mai greu să prinzi un păstrăv decât să îți cumperi arme automate. Ai nevoie de licență de pescuit, dar dacă ai 18 ani se pare că îți poți cumpăra liber mitraliere și muniție de război și poți umbla cu ele pe stradă. În Texas există o linie telefonică specială pentru a anunța dacă vezi o femeie intrând într-o clinică pentru avorturi, dar nu este una și pentru a denunța rapid un om violent care intră într-o școală cu două mitraliere.

De la „faimoasa” tragedie Sandy Hook încoace, din 2012, singura măsură luată în SUA pentru a proteja elevii de un atac armat în școală a fost faptul că acum copiii sunt învățați încă de la 5 ani cum să se baricadeze, cum să se ascundă, când să fugă și cum să se prefacă morți dacă sunt între alți copii împușcați, luând sângele acestora și întinzându-l pe propriul corp. Responsabilitatea securității din școli nu mai e a autorităților statului, ci a fost pusă astfel pe umerii copiilor și profesorilor. Aceste instructaje sunt considerate normale, dar americanii au interzis în școli cărți clasice pentru copii, gen Winnie The Pooh (animalele vorbitoare sunt o insultă față de Dumnezeu, motiv pentru care a fost interzisă și Pânza Charlottei), James și piersica uriașă a lui Roald Dahl (apare cuvântul „fund”), Jurnalul Annei Frank (conținut sexual, pornografic și tendințe depresive), Alice în Țara Minunilor (referințe la fantezii sexuale și promovarea drogurilor), Regele tuturor sălbăticiunilor a lui Maurice Sendak (promovează vrăjitoria și evenimentele supranaturale) și lista poate continua pe zeci de pagini…

Revenind la Emma González, în februarie 2018 supraviețuise unui atac asupra liceului ei din Florida. La numai trei zile după tragicele împușcături, ea a avut puterea de a lua cuvântul la o demonstrație pentru un control mai strict al armelor. A participat eroic la emisiuni tv unde i-a confruntat direct pe politicienii corupți (care susțin cauzele Asociației Armelor de Foc pentru simplul fapt că această asociație este un sponsor principal al unui partid extrem de puternic și important). În 24 martie 2018 am văzut, sper, cu toții, speech-ul ei fenomenal (și acum am un nod în gât și lacrimi în ochi când îmi amintesc) de la Marșul pentru Viețile Noastre (organizat chiar de ea și de colegii ei). Acesta a avut loc în Washington (cu marșuri simultane de susținere și în restul lumii). Se spune că a fost cel mai de amploare protest al tinerilor de la războiul din Vietnam încoace, cu aproape 800.000 de participanți.

Tremurând de emoție pun și aici speech-ul, auzind-o iar cum îi amintește pe colegii ei care nu vor mai avea șansa să-și îndeplinească visele, enumerare urmată de 6 minute și 20 de secunde de tăcere, timpul cât a durat pentru ca un om cu o mitralieră să ucidă 17 persoane:

https://www.youtube.com/watch?v=u46HzTGVQhg

Ce păcat că eforturile ei nu au rezolvat nimic! Un copil atât de puternic!

Sunt mulți alți copii care m-au impresionat în paginile acestei cărți, îi voi enumera pe scurt:

  • Nkosi Johnson, care a reușit să-i facă pe sud-africani să nu-i mai marginalizeze pe bolnavii de SIDA.
  • Faimoasa Malala Yousafzai, care a luptat și luptă pentru dreptul fetelor la educație. La 15 ani a fost împușcată în creier de către talibani pentru ideile ei, dar acest fapt nu a oprit-o. A scris o carte, iar la 17 ani a devenit cea mai tânără persoană care a câștigat vreodată premiul Nobel pentru Pace.
  • Chiar Malala i-a decernat lui Mohamad Al Jounde Premiul Internațional pentru Pace al Copiilor, când acesta avea 16 ani, după ce el a reușit să deschidă, împreună cu o organizație caritabilă, la doar 12 ani, o școală pentru copiii sirieni refugiați în Beirut (la care a și predat).
  • Hannah Taylor a început să ajute persoanele fără adăpost când avea doar 5 ani. La 10 ani deja ținea speech-uri pentru Fundația creată chiar de ea, Ladybug. A strâns peste 4 milioane de dolari cu ajutorul acestei fundații și a fost inclusă pe lista „Celor mai puternice 100 de femei” când avea doar 11 ani.
  • Blaise Pascal, ale cărui noțiuni de presă hidraulică, probabilități, matematica conurilor – le folosim în continuare și azi, după 400 de ani; el e cel care a inventat primul calculator – și toate acestea le-a făcut în copilărie!
  • Jordan Casey, care la 12 ani deja își vânduse un joc pe calculator companiei Apple și care a inventat și jocuri ce-i ajută pe copii să învețe programare.
  • Iqbal Masih, care, după ce a scăpat din sclavie, a luptat împotriva sclaviei copiilor din Pakistan, pentru a-și ajuta prietenii care nu reușiseră să evadeze.
  • Thandiwe Chama, activistă zambiană pentru dreptul la educație, care a scris (copil fiind) și o carte pentru copii în care-i învață despre HIV și SIDA (o boală foarte întâlnită în Zambia). Împreună cu alți câștigători ai Premiului Internațional pentru Pace al Copiilor, a înființat mișcarea KidsRights Youngsters.
  • Mayra Avellar Neves, o fetiță braziliană care voia doar să poată merge la școală fără riscul de a fi împușcată. În urma protestelor ei, s-a ajuns chiar la încetări ale focului în cartierul ei violent din Rio de Janeiro, și la diverse colaborări pentru a face aceste cartiere mai sigure. Singura șansă de supraviețuire a copiilor care nu puteau merge la școală era să ajungă la rândul lor tot infractori, deci ruperea acestui cerc vicios a fost vitală. Și Mayra a câștigat Premiul Internațional pentru Pace al Copiilor, ca mulți alții din această carte.
  • Kimmie Weeks, activit liberian pentru drepturile copiilor (de a nu fi trimiși ca soldați în războaie…). Poate văzând copiii noștri cât trebuie să lupte copiii din alte țări pentru a avea dreptul să meargă la școală (în loc să fie soldați sau sclavi), o vor privi altfel, nu ca pe o corvoadă.

Cu o astfel de carte completă, veți mai avea parte de un efect secundar, copiii vor învăța geografie, de curioși să vadă pe hartă unde trăiește sau a trăit fiecare erou. Vor cerceta realizări din matematică, fizică, sport, muzică, pentru a înțelege noutățile aduse de copiii din carte. Și vor învăța istorie, uimiți fiind de poveștile acestor copii. Dacă la școală ți se predă ceva despre Apartheid, vei învăța plictisit, frustrat, nervos, niște date pentru un test. Dacă însă vei citi despre Hector Pieterson, vei înțelege mai multe despre segregare, despre Soweto, vei începe să cauți imaginile cu Mbuyisa Makhubo cărându-l pe Hector în brațe. Vei trăi alături de copii suferința lor, că nu mai aveau dreptul să învețe în singura limbă pe care o cunoșteau.

https://youtu.be/HAmTdS7X9KQ

De obicei închei articolele cu un citat pe tema zilei. Acum voi încheia cu afirmații ale unor eroi din carte:

„Atunci când cineva îmi spune că ceva e imposibil, îmi place să le dovedesc că se înșală.”Boyan Slat, băiatul care a inventat o capcană pentru gunoaiele din oceane.

„Poate că nu ai cum să schimbi lumea întreagă, dar prin munca ta, poți schimba măcar o parte a ei, pentru cineva.” Reyhan Jamalova, fetița din Azerbaidjan care a folosit energia ploii pentru electricitate.

„Uită-te în jur și găsește o problemă. Când dai peste o situație pe care vrei s-o rezolvi și care are o importanță personală pentru tine, vei fi și mai motivat să lucrezi la ea.”Ann Makosinski, fetița care a inventat lanterna ce luminează de la căldura mâinii, pentru că voia să-și ajute prietena (care nu avea curent electric mereu) să învețe noaptea.

 „Nu m-am putut mișca, fiindcă istoria mă lipise de scaunul acela.” Claudette Colvin, fetița care la 15 ani a fost prima care a refuzat să se ridice în autobuz pentru a-i ceda locul unei persoane albe. Cu 9 luni înainte de faimoasa Rosa Parks.

<<Ce-ai vrea să le urezi tuturor copiilor?>>

<<Să trăiască fără teama unui război. >>” Samantha Smith, fetița din SUA care avea vreo 10 ani când i-a scris conducătorului URSS ca să-l întrebe dacă vrea să atace SUA, și care apoi a fost invitată în vizită la Kremlin.

(Biblioteca de vise)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: