DRAG EMIN

de Aurelia OANCĂ

În tăcerea dintre aștri se aude un suspin,  
Rătăcit printre sihaștri, chipul nostru, drag Emin.

Din înalt se mai coboară câte-o slovă, câte-un vers,  
Care fac din nou să doară rătăcirea-n univers,

A maestrului ce-n slove a pus suflet, a pus dor,  
Fiu al dragii lui Moldove și-al lui Tei ca sfânt odor.

Azi prin frunza lui doinește codru`-n măreția sa,  
Amintirea îi lipsește când prin dânsul se plimba,

Ascultând cum cântă țara, ascultând istorii vechi,  
Ce-i ardeau în suflet para și-i șopteau trist în urechi,

Tot trecutul, tot necazul unui brav și sfânt popor,  
Care-a fost supus de cazul unor hâzi „cozi de topor”.

Ascultând și astăzi ruga spusă la al său mormânt,
Crucea lui nu este fuga sub povara de pământ,

Este doar un semn prin care ne arată că mai este
Eminescu, fir de floare, Eminescu, nu-i poveste.

Este craiul cu ochi negri care bântuie prin cer,  
Vrând să vadă printre cedrii, oameni mari ce nu mai pier!

foto: M. Eminescu – internet

12.06.2022

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: