S-a deschis Casa-muzeu Ion GEORGESCU MUSCEL

de Gelu DRAGOŞ

Sâmbătă, 18 iunie, într-o autentică zi de vară, între prieteni, pictorul, poetul şi profesorul Ion Georgescu Muscel a inaugurat, oficial, Casa-muzeu care-i poartă numele. Casa, care se găseşte în satul Lucăceşti, comuna Mireşu Mare, beneficiază de o sală de expoziţie unde sunt expuse aproximativ 30 de lucrări, dar o parte însemnată din picturile autorului se găsesc pe holurile şi în camerele vilei cu etaj.

În aproximativ patru ore, pictorul Ion Georgescu Muscel, într-o vervă deosebită, când copleşit de amintiri, când bucuros, când trist, când mulţumit de realizările Domniei sale, ne-a povestit istoria fiecărui tablou, ne-a relatat semnificaţia fiecărei picturi (ce a dorit să sugereze, tematica gândită, care sunt simbolurile şi cheia acestuia), începând cu cea realizată la doar 17 ani şi terminând cu cea mai recentă pictură la care lucrează (neterminată încă), o reproducere a unui pictor francez.

Fiind un nostalgic, fiind un familist convins, fiind un creştin practicant, multe dintre picturi se referă la portrete, peisaje rurale, natură moartă, intrând puţin în detaliu, la cei doi copii ai lui – Crina şi Narcis, dar şi la cei 4 nepoţei pe care-i are, apoi la regretata lui soţie Anca, la mama şi bunica din Câmpulung Muscel, la Godeni, la „Trenul vacanţei”, la jocurile copilăriei, la „Dealurile Jiboului”, ori „Dealurile Tulghieşului”, la „Botez”, la drumul spre mântuire, la copilărie, la lacul lui Eminescu, la natura atât de spectaculoasă care ne înconjoară – îndeosebi păduri de mesteceni, zăvoi, la fructe – pere, mere, prune şi peisajele mirifice din România şi Canada, patria de adopţie acum a autorului.

În grădina înconjurată de flori, cireşi şi vişini, cu zmeură şi mure, la umbra teiului înflorit s-a povestit mult, Ion Georgescu Muscel recitând din cele cinci volume personale de poezie şi pictură (trei tipărite la „Eurotip” Baia Mare, unul la „Grinta” Cluj-Napoca şi cel mai recent la „Creator” Braşov) fiindcă nu-i aşa? „Pictura este poezie tăcută” (Plutarh), fiecare poezie având legătură cu una dintre picturi.

S-a scris în Caietul pus la dispoziţie publicului vizitator, Ion Georgescu Muscel fiind atent la fiecare amănunt:

  • „Sunt profund impresionat de picturile domnului Georgescu şi de prezentarea lor! Felicitări şi succes!” (Ioan DRAGOŞ).
  • „Am intrat într-o lume de vis! Pictură cu literatură, o îmbinare perfectă… Felicitări, Nelian! (Cornel Gh. COSMUŢA).
  • „… Astăzi, am avut parte de pictură şi poezie încât m-am simţit în Eden! Mulţumesc mult, domnule diriginte! Sunteţi mereu şi întotdeauna la inima mea!” (Gelu DRAGOŞ).

Şi fiindcă m-a impresionat mult poezia „Nostalgie”, pe care ne-a recitat-o cu drag în sala de expoziţie, la final, mă gândesc s-o reproduc şi dumneavoastră pentru a vedea sufletul de artist al pictorului-poet Ion GEORGESCU MUSCEL: „Mi-e dor de-un sat cu case româneşti, / Cu oameni la taifas pe laiţa de la drum… / Căci am iubit de când mă ştiu / Câmpuri de ocru auriu – / Copilăria mea pe strune: / Bot blând de vacă la păşune… / Trudite trenuri plecate din gări… / Cu anii tociţi, cu ochii lipiţi / De-o toamnă-aşa nurlie… / Mi-e gândul bolnav de atâta frumos – / Câte zile-au trecut, câte zile mai am… / Să aud o talangă acum dintre ceturi / M-aş desprinde din viaţă / Ca un măr de pe ram.”

Mulţumim domnule profesor pentru gândul bun, de-a transforma munca dumneavoastră titanică în slujba frumosului şi a ne dărui această „casă-muzeu” celor de azi şi a fi un exemplu pentru generaţiile ce vin!

2 Responses to S-a deschis Casa-muzeu Ion GEORGESCU MUSCEL

  1. simonamihutiu spune:

    E foarte efervescent Micăceștiul în plan artistic! Felicitări

  2. Picturile sunt superbe. Cea cu barza mi-a plăcut foarte mult. Îi doresc Maestrului Georgescu Muscel multă sănătate și inspirație! Felicitări tuturor!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: