Academicianul Ion Pop s-a reîntors acasă

de Gelu DRAGOŞ

Iubirea se poate manifesta în forme felurite. Astăzi vorbim de un reper moral demn de urmat în România anului 2022. Da, este vorba de academicianul Ion Pop, despre care poetul Adrian Popescu a spus în cadrul Zilelor Nord Literar că şi-a neglijat oarecum cariera literară proprie de dragul tinerilor poeţi şi prozatori pe care i-a promovat la Echinox. Adică, vreau eu să înţeleg – a fost un generos cu aceşti poeţi, dar şi cu noi, dăruindu-ni-i!

Iubirea poetului Gheorghe Mihai Bârlea care a pus la cale această întâlnire cu Ioan Mătieş, primarul destoinic al Mireşului, cu poetul, membru al Uniunii Scriitorilor – Ioan Dragoş şi cu fratele lui Gelu, cu învăţătorul Dorel Merciu, directorul şcolii din Mireş a dat roade. Înmiite, doar să aveţi răbdare.

Apoi, o altă faţetă a iubirii, participanţii. Toţi, unul şi unul! Mă explic. Au venit să-l sărbătorească poeţii şi scriitorii din Iaşi, din Bucureşti, din Cluj, din Bistriţa, de pe clisura Dunării, din Satu Mare, din Baia Mare, din Baden Baden – Canada, din Chelinţa şi Ioan Dragoş din Lucăceşti!

Şi au mai venit, dar n-au recitat sau citit: artistul Mircea Bochiş de la Colonia Pictorilor, dr. Filip Terezia şi editorul Sandu Peterliceanu de la Tărgu Lăpuş, profesorul Cornel Gh. Cosmuţa şi poeta Janeta Coroiu de la Şomcuta Mare, pictorul Grig Zlampareţ din Mireşu Mare, Daniela Sitar Tăut, Bianca Bodea şi nu în ultimul rând prof. Monica Cândea din municipiul, reşedinţă de judeţ.

Şi continui cu această faţetă, profesorii pensionari: Ghita Viorica, Chira Ana, Pop Emilia, Pop Aurelia, Chira Dumitru, Ion Georgescu Muscel, Cornel Gheorghe Cosmuţa, Janeta Coroiu, Vasile Mărieş, Mioara Fărcăşan şi nu în ultimul rând profesoara de limba română Viuţa Ortensia Dorca, o iubitoare a poeziilor lui Ion Pop şi fan „Jan” Pop.

Faţetele iubirii, ce temă frumoasă pe viitor pentru mine ca dascăl! Da, au fost! Vă mai dau un exemplu, după intonarea Imnului Naţional, s-a cântat LA MULŢI ANI sărbătoritului de către Corul Ortodox din Mireşu Mare, preot Ioan Romolus Ciurdaş, şi i s-a oferit un tort în formă de carte de către Consiliul Local. Atunci am vazut lacrimi de bucurie în colţul ochiului lui Ion Pop cu 3 puncte…

A urmat un RECITAL DE SUFLET acad. ION POP şi parcă timpul, acesta atât de grăbit, a stat în loc. A înţepenit pentru că în poemele Domniei sale a vorbit de bunica, de părinţi, de rădăcini, de viaţă, de dragoste. A promovat pentru toţi sentimentele faţă de bunici, părinţi, patrie! A fost reprezentantul sufletelor noastre! Of, Doamne! Cât de mult trebuie să-l iubim!

Da, călcăm pe strada care-i poartă numele! Dar călcăm sfioşi, respectuoşi de parcă am pluti ca să-l parafrazez pe poetul Adrian Popescu! Academicianul Ion Pop ne-a dat, într-o sală plină, dovada faptului că Dumnezeu iubeşte oamenii modeşti, simpli, iubitori ai semenilor lui! Lecţia Domniei sale va rămâne în veci în inima mea!

Ieri, Mireşu Mare a fost a doctorului Căluşeru, a preotului Câmpeanu, a lui „Gheorghe, Petre, Petre, Petre, Mărie, Vasile, Eleonora, Ioan…”. De azi Mireşu Mare este a lui acad. Ion Pop, a Floricăi Roman, a lui Ioan Mătieş, dar lista rămâne deschisă…

Închei cu spusele sincere: „Academicianul Ion Pop, nu este numai fiul satului, ci este parte componentă din această comunitate”, –  ing. Ioan Mătieș, primarul comunei Mireșu Mare.

Gelu Dragos_

prof. Gelu Dragoș

3 iulie 2022

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: