Fals

de Adrian Donca

În mănăstiri ne-nchidem,
Lunatici și tăcuți,
Cu ziduri ne cuprindem,
Încet și prefăcuți.

 

Suntem mai mult călugări,
Atei, nenorociți,
Bucăți de humă-n bulgări,
Cu suflet peticiți.

 

Clădim biserici groase,
Necredincioși ursiți,
Să ducem gânduri roase,
Sub lespezi osteniți.

 

Închidem ziua-n noapte,
Ne facem galerii,
Vorbim de teamă-n șoapte,
În veci de bucurii!

 

Trăim ca niște umbre,
Plutim cu pas ușor
Și toate, toate-s sumbre,
În tragicul decor.

 

Dar strig-odată câine,
Lătratul ce mocnești,
Că nu mai vine mâine,
Ce astăzi urgisești.

 

Sfărâmă ziduri groase,
Ateu nenorocit,
Cu gesturi furioase,
Sfărâmă, ce-ai clădit.

 

Ce îți aduce mâine,
Ce astăzi nu primești,
Ce îți oferă timpul,
Ce-n clipă nu găsești.

 

De ce atâta frică,
Ce inima îți cântă,
Mi-e spaimă de-a ta clică
Și toate mă frământă!

 

Trăiesc ca și-o nălucă,
Și caut veșnic drum,
Ca mâine-o să se ducă,
Prezentul ca un fum.