Tabăra literară Maramureș, ed. a II-a, 2022

de Daniela VÎLCEANU

A fost o binecuvântare tot ceea ce am trăit preț de câteva zile. Oare a fost real sau a fost doar un vis? A fost o clipă ce s-a scurs odată cu mine, o clipă scăpată de sub dictatura realității vieții, o clipă rebelă ce s-a înveșmântat în straie moroșenești, m-a smucit de mână și a trecut prin mine iluzorie ca o umbră care îți aduce plăcere.

Mult ne mai era timpul, joi, atunci când ne-am reîntâlnit. Era acum o săptămână, dar „s-o gătat” ca o lacrimă de horincă care frige intens în timp ce coboară dar abia după ce s-a așezat simți plăcerea trecerii ei.

Totul s-a scurs printre degete de parcă am trăit o poveste, un vis frumos.

Ce frumoși sunteți, voi, maramureșenii! Frumoase vă sunt straiele, dulce vă este graiul, binecuvântat vă este pământul care mi-a purtat tălpile, preț de câteva zile, în palmele lui calde și parfumate cu verde crud combinat cu aromă de prună coaptă. Ciudată combinație. Ciudată și unică pentru este specifică vouă, este a voastră. V-a ales Dumnezeu vrednici de raiul acestei frumoase țări și v-a făcut atât de speciali că în îngăduința voastră ne faceți loc și nouă, cu ușurință, în sufletele voastre și pe pământul vostru drag.

De ce n-ai făcut, Doamne, cel puțin jumătate din români după chipul și asemănarea acestor trei maramureșeni? Știi, Doamne, că eu spun că este doar o blasfemie când se spune că noi oamenii suntem construiți după „chipul și asemănarea Ta”. Nu este adevărat, Doamne! Nu e adevărat. Prea răi suntem, prea acizi, prea schimonosiți sufletește.

Doamne, adevărul este că după calapodul tău sunt construiți doar cei trei maramureșeni, prietenii mei, ai noștri, coordonatorii acestei tabere.

Scumpii și dragii mei prieteni (dacă îmi permiteți): Vasile Bele, Dragoș Gelu (Gelu Dragoș) și Nelu Danci, cu plecăciune și binecuvântarea pe care mi-ați dăruit-o în aceste zile, m-am întors în lumea mea să dau de știre că există oameni de omenie, există patriotism și românism, originalitate, modestie, îngăduință și bună-cuviință, dar toate acestea sunt departe, foarte departe de lumea mea, atât de departe că nici nu am îndrăznit sa visez că voi fi parte din lumea voastră.

Așa cum v-am spus și în discursul meu de prezentare din  tabăra „Oprește-mă, la tine, Maramureș! Oprește-mă, în tine, anotimp” mă gândeam la cât este de norocos Maramureșul, că noi, cei prezenți în tabără, avem viețile noastre în alte locuri ale acestei țări.

Norocos și să vă spun de ce: păi dacă ne-ar opri Maramureșul pe toți atunci s-ar întâmpla dezastru pentru că și-ar pierde puritatea, farmecul,  perfecțiunea, magia. Știm cu toții că fiecare ins poartă cu sine valorile pământului său și astfel noi nu am face decât să diluăm tot ce se numește magia valorilor Maramureșene, pentru că tot ce vine din exterior se instalează cu toate deprinderile din care e construit și încearcă să prindă rădăcini atentând la împământenirile existente de o veșnicie.

Să vă dăruiască Dumnezeu sănătate (că norocoși și binecuvântați sunteți), iar noi, prietenii voștri să ne bucurăm sufletele ca niște privilegiați ce ne găsim de a vă sta alături fie chiar preț câteva clipe.

Respect și rugăciuni pentru: Familia Bele Vasile (vă port în suflet și mă mândresc că mă pot considera prietena voastră).

Respect pentru Familia Gelu Dragoș și Familia Nelu Danci, reprezentate prin cei doi minunați fârtați!

D.V., 5 septembrie 2022

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: