Aur şi oameni de aur

de dr. Teodor ARDELEAN
Directorul Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare,
Redactor-șef al revistei „Familia română”

În registrul de vizitatori deţinut de către Muzeul Aurului din Brad, judeţul Hunedoara, există o pagină considerată „de aur”. Ea conţine câteva gânduri ale celebrului scriitor şi călător Geo Bogza, după un popas la muzeu. Iată cum suna pasajul cel mai citat de „proprietari” şi „organizatori” (la ora actuală C.N. MINVEST S.A Deva.): „Este mult aur în Munţii Apuseni, dar mai mult în inima oamenilor, în inima celor ce sunt urmaşii neînfricatului Horia. Am trecut pe aici într-o dimineaţă de vară şi m-am bucurat de imensa bogăţie a ţării noastre – în aur şi în oameni de aur”.

Da, am făcut parte circa două mii de ani din categoria „ţărilor” deţinătoare de aur în „tezaur” şi aur în rezerve subterane. Astăzi însă, din lista ţărilor producătoare de aur, România lipseşte, singurul înscris pe lista „nominală” fiind un „căutător” singuratic, care adună anual câteva zeci de grame.

Parafrazând şi paradigmând gândurile marelui GEO, românul care a ştiut să vadă şi „aurul din oameni”, vom zice că astăzi România, care nici nu exploatează şi nici nu prelucrează acest „metal nobil” luat drept „măsură” a celorlalte realizări practice umane, a rămas cu… oamenii săi de aur. Rezerva Ţării la acest capitol cuprinde, în primul rând, pe toţi trăitorii care au profesat în domeniu: mineri, preparatori, metalurgişti, cercetători, geologi ş.a.m.d. Oameni care au dat Ţării atât de mult aur, încât „alţii” au fost nevoiţi să ia măsuri pentru a „stopa” atât „tezaurul”, cât şi „producţia”. Dar „rezerva” în „oameni de aur” cuprinde pe toţi cei care, aşa cum scria „Domnul Geo” în reportajele sale, „Ţara îi poartă la suflet”. Pe toţi cei care pot rosti, după dictonul unui alt GEO (George Coşbuc!): „Sunt suflet în sufletul neamului…” .

M-am bucurat să văd că „oameni de aur” conduc azi municipiul Brad, care arată tot mai mult a „urbe europeană”, că alţi „oameni de aur” au reamenajat Muzeul Aurului după standarde internaţionale şi că, în acest Templu al Aurului, Baia Mare şi împrejurimile sale „aurifere” sunt la loc de cinste, prin exponatele bine catalogate şi inscripţionate care trimit la geologia şi mineritul băimărean şi maramureşean.

Deschis în 1912, redeschis după modernizare în 2012, Muzeul Aurului, perla patrulaterului aurifer a Munţilor Metaliferi, merită medalia de aur pe care ar trebui să i-o atribuie conducerea ţării ce şi-a păstrat stabilitatea monetară mereu prin „aurul naţional” şi care are încă prin poporul pe care-l „administrează”, mulţi „oameni de aur”.

 

P.S. Evident că depistarea „oamenilor de aur” e tot atât de dificilă precum găsirea şi extragerea aurului din rocile ascunse prin filoanele adâncurilor!

(5 septembrie 2013, eMaramureș)

* Text publicat de ziarul eMaramureş: publicație de informaţie, comentarii, atitudine şi divertisment, an. I, nr. 21, din 6-12 septembrie 2013, p. 2, redactor şef: Grigore Ciascai.

 

**************

* George Coșbuc (n. 20 septembrie 1866, Hordou, Imperiul Austriac – d. 9 mai 1918, București, România)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: