Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 478 (16 – 30 Septembrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Demolatorii. Din 1990 încoace asistăm la dărâmarea sistematică a unor valori materiale și spirituale românești.

Industria românească, foarte puternică și diversificată, cu o capacitate imensă de a asigura necesarul intern și de a livra la export mașini și mărfuri din cele mai diverse domenii, a fost socotită „morman de fiare vechi”, tăiată bucățele și vândută la… fier vechi. Am ajuns azi să importăm agrafe de prins hârtia și ace cu gămălie din Taiwan, din Vietnam și de aiurea, fiindcă nu mai suntem capabili să ni le facem singuri nici măcar pe acelea.

Agricultura a devenit din agricultură de stat și cooperatistă agricultură privată. Pământul a fost retrocedat, atâta cât a fost retrocedat foștilor proprietari. Aceștia, însă, nu mai erau cei din urmă cu 40-50 de ani. Erau bătrâni, fără mijloace de producție, fără forță de muncă, fără piață de desfacere, fără sprijin real din partea statului. Marile lanțuri internaționale de magazine au stopat producția indigenă. Fructele noastre putrezeau pe câmp, în timp ce rafturile magazinelor gemeau de fructe aduse din Italia, Polonia, Africa de Sud etc. Legislația era de așa fel concepută, încât inițiativa privată locală era descurajată din fașă. Șeptelul, atâta cât era după 1990 s-a dovedit a fi inutil. Au fost oameni care și-au făcut ferme de animale diverse, s-au împrumutat la bănci, au angajat muncitori, dar când a fost vorba de desfacerea produselor s-au lovit de piedici insurmontabile. Prețurile oferite producătorilor erau departe de a acoperi cheltuielile. Șleahta intermediarilor le achiziționa produsele la prețuri derizorii. Magazinele mari preferau mărfurile din import. Până și țăranul cel mai modest a simțit pe pielea lui „beneficiile” epocii de tranziție. După 1990 a început, spre exemplu, în piețe, vânătoarea țărăncilor noastre, care vindeau câțiva litri de lapte pentru a-și cumpăra cele necesare acasă. Li s-a pretins, nici mai mult, nici mai puțin, să vândă laptele în recipiente de sticlă, nicidecum în cele de plastic. Iar cele de sticlă fuseseră retrase din comerț…! Femeilor care vindeau leuștean și mirodie, le-a pretins să aibă… casă de marcat. Ușor, ușor, oamenii s-au despărțit de animalele lor, le-au dat samsarilor pe prețuri de nimic și gospodăriile le-au rămas pustii. Mulți și-au vândut pământurile străinilor. Azi, cel puțin în părțile noastre, te mănâncă șerpii în câmp și nu te aude nimeni țipând! Totul e pustiu, iar mărăcinii, scaieții și pălămizile prind tot mai mult teren.

Comerțul românesc s-a dereglat într-un mod strigător la cer. Dacă exista un echilibru între import și export, ba de multe ori exporturile erau mai mari decât importurile, am devenit pe-ncetul o „societate de consum”, care nu produce, ci doar consumă. Dar asta înseamnă mulți bani, multă valută. Iar când rezervele de stat și cele particulare s-au terminat, s-a trecut la împrumuturi de pe piața valutară externă. Și conducătorii noștri au împrumutat țara cu sume imense, pe care le vor plăti, – musai! – generațiile viitoare, adică urmașii noștri.

Armata a suferit schimbări de neimaginat mai demult. Am renunțat la serviciul militar obligatoriu, am redus totul la un număr foarte mic de ofițeri profesioniști, bazându-ne pe promisiunile străine, că vor veni alții și ne vor apăra țara! Am adus baze militare străine în țară, ne-am subordonat și militar unor blocuri militare externe. Mă întreb și eu ca un oarecare cetățean al țării mele, unde o mai fi motivația acelor militari străini de a lupta până la jertfa supremă pentru apărarea țării mele? Tare mi-e teamă că întrebarea pusă de Mircea cel Bătrân lui Baiazid este actuală și azi: „Tu te lauzi că Apusul înainte ţi s-a pus?… / Ce-i mâna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? / Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, / A credinţei biruinţă căta orice cavaler!” Soldatul român și-a dat viața pentru a-și apăra țara, familia, casa, biserica, bucățica lui de pământ, osemintele înaintașilor, vorba lui Mircea cel Bătrân: „Eu? Îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul… / Şi de-aceea tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul, / Mi-e prieten numai mie, iară ţie duşman este, / Duşmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; / N-avem oşti, dară iubirea de moşie e un zid / Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid!” Omul și pământul se îngemănau pentru apărarea fruntariilor țării. Eroismul de care dau azi dovadă ucrainenii ar trebui să dea de gândit mai marilor noștri.

Am asistat în anii trecuți la demolarea unor instituții fundamentale ale societății românești. În primul rând a fost familia. Ne-am trezit invadați de tot felul de ideologii și practici care de care mai aberante, menite să înlocuiască familia tradițională românească. S-au ținut mitinguri, manifestații, referendum-uri, emisiuni care mai de care să ne arate cât de înapoiați suntem, dacă mai păstrăm familia formată din bărbat și femeie. Și iată că azi, în actele de identitate, nu mai scrie numele părinților, în școli este introdusă educația sexuală de la vârste foarte fragede, copiii au „dreptul” să-și schimbe sexul cum schimbă creițarii dintr-un buzunar în altul!

Forțe străine, în complicitate cu puternicii zilei de la noi se opintesc să ne convingă că patriotismul sau dragostea de țară este o concepție învechită, perimată. Strecoară cu o abilitate diabolică în mentalitatea noastră, pe toate canalele ideea că românii sunt hoți și cerșetori, corupți și neghiobi, înapoiați și plini de râie, că e o rușine să te numești român și că ești din România. Istoria românească este tot mai ciopârțită în manualele școlare, marile personalități ale istoriei și culturii românești, în loc de a fi prezentate ca modele, idealuri, sunt aruncate cu nepăsare la coșul de gunoi! Din păcate, mulți tineri, – și nu numai tineri -, cad pradă unor asemenea ideologii și-i auzi tot mai des: „Asta-i România!” „Numai la noi putea să fie așa!” „În viața mea nu mai vreau să știu de România!” Demolatorii și-au atins idealul!

De la Revoluție încoace tot încearcă să demoleze și Biserica Ortodoxă Română. Campanii după campanii de denigrare s-au derulat pe sub ochii noștri. Au atacat predarea Religiei în școală; au atacat icoanele și crucile din școli și instituții. A murit un copil și s-au năpustit asupra Tainei Sfântului Botez; au întors pe toate fețele și au lovit sub toate formele în Taina Sfintei Spovedanii; a venit pandemia și au atacat cu înverșunare Taina Sfintei Împărtășanii. Nu li s-a părut că-i de ajuns. Au selectat cazuri de indisciplină, de neglijență sau derapaj moral al unor slujitori bisericești, au generalizat și au arătat cu degetul, au împroșcat Biserica cu noroi pe toate posturile de televiziune dornice de senzațional. Când n-au avut asemenea cazuri, le-au inventat.

În ultima săptămână, un individ se lăfăie pe multe posturi de televiziune și aruncă tot felul de acuzații care de care mai scârboase la adresa unor ierarhi. Nu prezintă nicio probă, ci doar vorbe și vorbe. Este prins de unii redactori cu mâța-n sac, se contrazice, uită ce-a spus despre ceva și spune altceva, dar continuă să spună. Afirmă că face parte dintr-un serviciu secret de informații, că a fost trimis în mod expres ca să „investigheze” cazuri de imoralitate în Biserică, i s-a dat aparatură de filmare și înregistrare. A reușit să compromită în fața lumii ierarhi, oameni politici din sferele înalte, dar nimeni nu ia nicio măsură față de un asemenea specimen. El însuși un ratat și un frustrat, eliminat cândva din două facultăți de teologie pentru purtare necorespunzătoare, alungat din mănăstire, pentru că nu avea nimic comun cu mediul respectiv, alipit unui cult oarecare, încearcă pe căi și cu mijloace murdare să lovească în Biserică.

Oricum, dacă individul cu pricina acționează în nume propriu, instituțiile statului trebuie să intervină, trăgându-l la răspundere, sau ducându-l la ospiciu, dacă e nebun. Dacă face parte dintr-un serviciu secret, așa cum pretinde, acel serviciu, în mod categoric, nu e românesc, ci este pus în slujba altor entități menite să compromită și să distrugă și ultima redută a sufetului românesc.

Detractorii și demolatorii, indiferent care sunt și în slujba cărei puteri acționează, uită un singur lucru: Biserica nu este a oamenilor, ci a lui Dumnezeu și „porțile iadului nu o vor birui” (Mat., XVI, 18). Amin.

*

Cuvinte părintești.

Continuăm să redăm alte câteva texte ale Sfinților Părinți privind pe aproapele nostru.

„Precum nu pot paşte la un loc oile şi lupii, aşa nu poate avea milă cel ce îl lucrează cu viclenie pe aproapele” (MARCU ASCETUL); „Grăbindu-ne să facem bine aproapelui din tot sufletul, ajungem să fim înconjuraţi de lumina cunoştinţei şi să ne slobozim de patimile de ocară, umplându-ne de toată virtutea, luminându-ne de slava lui Dumnezeu şi eliberându-ne toată neştiinţa” (SF. MAXIM MĂRTURISITORUL); „Cine iubeşte pe aproapele este numit fiu al lui Dumnezeu, cine, însă, dimpotrivă, îl urăşte, este numit fiul diavolului… Pe aproapele tău să-l consideri ca pe unul din membrele tale… Socoteşte pe orice om ca frate al tău… Ceea ce nu vrei să se întâmple ţie, să nu doreşti să se întâmple nici semenului tău. Dacă îl vei vedea făcând fapte bune să te bucuri împreună cu el şi să-i împărtăşeşti bucuria ta, iar dacă se întâmplă ca el să săvârşească vreo greşeală, suferă şi tu împreună cu el şi împărtăşeşte-i mâhnirea ta”; „Încetează de a te mai ocupa fără folos de păcatele altora, nu lăsa timp liber minţii tale, ca să cerceteze slăbiciunile altora, ci ia seama la tine însuţi, adică îndreptează ochiul tău, ca să te cerceteze bine pe tine însuţi! (SF. VASILE CEL MARE).

*

In memoriam: Nichita Stănescu (1933-1983).

Nichita Stanescu

Nichita Stănescu
(31 mar. 1933-13 dec. 1983)

M-am hotărât cu greu să scriu despre Nichita Stănescu. N-aș fi făcut-o, dacă n-aș fi aflat câteva lucruri mai umbrite din viața lui, despre care nu am găsit însemnat nicăieri. Am socotit potrivit să le scot la lumină, fiindcă ele conturează o părticică din portretul lui.

În Tr. Severin, Nichita Stănescu avea un bun prieten în Domnul Judecător Ion Lulă, vicepreședintele Tribunalului Mehedinți în anii ’80. Domnul Ion Lulă era el însuși poet și reușea cu ușurință să se situeze pe aceeași lungime de undă cu Nichita Stănescu. Discuțiile dumnealor se derulau ore în șir, mai ales la ceas de noapte. Își recitau reciproc versuri, comentau, discutau câte toate, ca între doi buni prieteni. Într-o zi, la o discuție amicală, Domnul Judecător a relatat unele amănunte, pe care i le spusese Nichita Stănescu între patru ochi.

Astfel, când Nichita a luat Premiul Herder în 1975, a dus două căruțe de liliac la universitatea la care învățase Mihai Eminescu. O căruță a pus-o pe scări, alta în sala de cursuri. A fost apoi la Ambasada Română de la Viena și a invitat la o recepție tot personalul ambasadei. S-a consumat atât de mult, încât poetul, după ce a achitat toată datoria, n-a mai avut bani ca să se întoarcă acasă. Au făcut cei de la ambasadă o chetă și i-au făcut rost de banii pentru drum.

Când Nichita a luat premiul de la Struga în 1982, un poet sovietic făcuse o poezie aproape la fel de frumoasă ca a lui Nichita. După ce s-a decernat premiul, Nichita i-a spus rusului: „– Poezia ta a fost mai bună ca a mea! Tu ai fi meritat premiul! Dacă mi l-au dat mie, uite, banii luați vreau să-i bem împreună în noaptea asta!” Zis și făcut. Când rusul a băut bine, a început să-l înjure pe Nichita. „– Bine, bă, dacă poezia mea fu mai bună, de ce nu-mi dădu mie premiul?”

Nichita i-a ars două palme zdravene, s-a echipat și a plecat în țară. La gară, soția a rămas dezolată, când l-a văzut. Era obiceiul la sârbi ca laureații să dea autografe pe petice din propriile lor haine. Lui Nichita îi tăiaseră haina, iar din cămașă îi tăiaseră o bună parte. N-a apucat să schimbe câteva cuvinte cu soția, că a și apărut o delegație de la Comitetul Central al P.C.R. și l-a înhățat. L-au dus să scrie pentru „Scânteia” un articol elogios despre poetul rus, pe care-l bătuse în cârciumă la Struga. Cu toate ezitările lui, Nichita n-a avut încotro și l-a scris. A doua zi apărea și în „Pravda”, la Moscova, un articol al poetului rus, în care-l elogia pe Nichita Stănescu. Unul de la Comitetul Central l-a întrebat pe Nichita: „- Baremi ai dat ca lumea în el?” la care poetul ar fi răspuns: „– I-am mânjit două ca la Ploiești!” „- Bine-ai făcut, i-a zis diplomatul, dar să nu mai spui la nimeni!”

Când a fost la Severin, Nichita Stănescu a fost dus de avocatul Romulus Cojocaru la prim-secretarul județean Iulian Ploștinaru. Era după o noapte de beție, când Nichita se clătina serios pe picioare. Ploștinaru, văzându-l în așa hal, i-a dat pe amândoi afară.

De la Părintele Pufan Crăciun am aflat iarăși un amănunt important. Cu o zi înainte de a muri, Nichita Stănescu fusese cu soția la Severin și participaseră la o nuntă în calitate de nași. Cununia avusese loc la Biserica Grecescu din Tr. Severin, iar Părintele Pufan cu Părintele Jinga oficiaseră cununia.

La nuntă a participat și Părintele Pufan. Era miez de iarnă și lui Nichita Stănescu îi era frig. Părintele Pufan l-a invitat la dânsul acasă. Poetul a mers, s-au întreținut acolo câteva ore, iar la urmă Nichita Stănescu a scris o poezie, iar deasupra o dedicație pentru Părintele Pufan și i-a dat foaia acestuia. Multă vreme Părintele Pufan a făcut caz de această foaie, ca să arate un moment important din viața lui.

Nichita a plecat la București și a doua zi a murit.

*

File de jurnal – 25 noiembrie 1982 (II).

M-am dus la Domnul Mite Măneanu și i-am dat nota cu subiectele pentru simpozionul de pe 3-4 nov. de la Severin. M-am dus cu el la cafeneaua „Crinul”. După noi a venit și R. Lucru interesant, că descoperiseră în planul editorial și lucrarea mea cu G. Călinescu. Aforisme și reflecții. Bineînțeles, că nu puteau digera ușor ideea, dar am dirijat discuția cu abilitate spre altă latură. Cei doi mi-au povestit că se aflau la bibliotecă împreună cu alți câțiva colegi. Între ei era și directorul P. Domnul R. a început să-l șicaneze pe director, știind că-i este necaz:

„- Uite, domʼle, noi stăm aici cu cărțile sub nas și nu suntem în stare să facem nimic. Vine în schimb popa de pe cine știe unde, studiază aici, și ia cărți acasă, și uite cum îi curg apoi cărțile. Auzi dumneata, prima sinteză despre Nicolae Iorga făcută de un preot! Asta e o realizare formidabilă și o palmă pe care o dă tuturor cercetătorilor. Vezi, că nu orice despre Iorga, ci „concepția istorică”, adică chintesența gândirii lui. Asta-i formidabil!”

Măneanu, care tot răsfoia planul editorial, a reluat ideea: „- Domʼle director, uitați aici un Pârvănescu realizează carte cu G. Călinescu. Îl cunoașteți?” „- Cum, cum, cum, Pârvănescu? Domʼle, eu știu pe I. D. Pârvănescu, dar nu e ăla în stare să facă o carte despre G. Călinescu!” „- A…, nu cumva tot popa și-a băgat coada și aici?” „- Păi…, popa îi este nepot!” a zis Domnul P. verde la față. „– Asta-i, domʼle, a zis R., popa a făcut-o și a trecut-o pe numele ăstuia, ca să nu apară el cu două cărți. Asta e cea mai cumplită escrocherie, care s-a putut face. Acum, când apare cartea, o transferă pe numele lui și, uite așa, prin criza asta, popa apare cu două cărți!”

Comentariile au continuat. P. devenise palid, nervos, bolnav. Când au terminat discuția, el a intrat furios în birou, apoi a ieșit cu un vraf de dosare în sala bibliotecii. Le-a înșirat pe masă, a încercat să lucreze vreo 20 de minute, s-a sculat cu obișnuitul lui „of, of, puf, puf”, s-a învârtit puțin pe lângă masă negăsindu-și locul, iar s-a așezat, iar s-a sculat, după care, adunându-și furios hârțoagele, le-a băgat în birou. A ieșit apoi și, fără să mai dea „Bună ziua!” le-a spus peste umăr: „- Eu plec, domʼle! Nu pot lucra în asemenea condiții!”

Atât Măneanu, cât și R. râdeau cu hohote de acest „ghinion al directorului”. Sub râsul lor distingeam însă cu ușurință masca. I-am lăsat până s-au liniștit, apoi m-am adresat Domnului R.: „- Domʼle R., eu m-aș bucura, dacă aș ști că grija și atenția dvs. față de mine ar fi sincere, însă eu îmi dau seama că nu prea este așa!” „- Bineînțeles că nu e așa, părinte! Crezi cumva că-mi plac ochii tăi, sau că nu mai pot de drag că-ți apar două cărți? Aiurea! Eu te săltam așa pentru a putea astfel să-l lovesc mai bine pe Vasilică. Nu-l pot înghiți, …. de-ar și crăpa! Văd că-i este ciudă și de asta aduc vorba mereu de dumneata, ca să-l îmbolnăvesc!”

„- Auzi, părinte, a zis Măneanu, văd că te-ai înscris cu două comunicări la simpozion!” „- Cu ce, cu ce s-a înscris?” a vrut să știe R.. „- Păi, cu Conceptul de unitate națională în ideologia românească medie și modernă și cu Revoluția de la 1848 – perspectivă a unității naționale.” „- Părinte, mai înscrie-te cu una-două! Fă-l să plesnească!” m-a îndemnat Domnul R.

„- Nu ți-am spus, a zis Măneanu, cum anul trecut, la Comitetul de Cultură, a pus problema preoților din programul simpozionului. I-a spus Catrinei, că simpozionul să și-l țină popii la ei, nu aici la Comitetul de Cultură! Erai în program dumneata, Bălașa, Bistrița și Sfetcu. Oricum, omul găsise un prilej de a lovi pe sub centură. Nu l-a băgat însă nimeni în seamă! Ideea cu alte comunicări e binevenită. Chiar dacă nu le ții, să fii înscris cu ele. Ai ceva cu cartea?”

Știam că Domnul P. s-a ocupat de ideea de carte în cultura română. N-am primit momeala. Am stabilit pe urmă să mă înscriu și cu Limba ca factor unificator în conștiința românească.

M-am despărțit de cei doi binevoitori ai mei, cu mulțumirea că am mai descoperit o cută a lumii de culise!”

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: Doamna Legerenz Elisabeta din Nȕrnberg (Germania): 243 lei; Domnul Bazavan Gheorghe-Gabriel din Londra, fiu al satului Malovăț și Domnul Predescu Dumitru-Lucian din Tr. Severin, fiu al satului Malovăț: câte 200 lei; Doamna Cornelia Zamfirache din Craiova, fiică a satului Bârda: 150 lei; Domnul Roată Petre din Colibași, Domnul Eugen din Tr. Severin și Domnul Cristea din Tr. Severin: câte 100 lei; Domnul Plăcintă Costache din Tr. Severin, Domnul Paicu Angelu din Timișoara și Domnul Ciobanu Ionuț-Elvis din Tr. Severin, fii ai satului Malovăț: câte 50 lei.

Domnul Ghilerdea Sevastian din Malovăț a mai adăugat 100 lei pentru contribuția de cult, totalizând până acum 250 lei.

Domnul Paicu Angelu din Timișoara, fiu al satului Malovăț și Domnișoara Borceanu Beatrice – Larisa din Timișoara, în ajunul cununiei dumnealor, au făcut o mare surpriză: au donat bisericii de la Malovăț o pereche de cununii, cupă și cruce poleite, deosebit de frumoase.

Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

În cursul lunii septembrie am donat pâine credincioșilor participanți la slujbe în duminici și sărbători, astfel: 4 Sept. (Malovăț): 171 pâini; 8 Sept. (Malovăț): 185 pâini; 11 Sept (Bârda): 140 pâini; 14 Sept. (Bârda): 68 pâini; 18 Sept. (Malovăț): 156 pâini; 25 Sept. (Bârda): 206 pâini. Așadar, în luna Septembrie s-au donat 926 pâini. Copiilor li s-au donat ciocolate.

Totodată, s-a vândut pâine la prețul de achiziție de 1,30 lei/buc. astfel: 4 Sept. (Malovăț): 529 pâini; 8 Sept. (Malovăț): 315 pâini; 11 Sept (Bârda): 660 pâini; 14 Sept. (Bârda): 132 pâini; 18 Sept. (Malovăț): 644 pâini; 25 Sept. (Bârda): 794 pâini. Așadar, în luna Septembrie s-au donat 3.074 pâini.

*

Joi, 13 Oct. vom face o vizită la Azilul de la Ilovăț. Vom duce acolo masa de prânz și 40 perechi de galoși de iarnă de care au nevoie. Mâncarea s-a oferit s-o plătească familia Nicolae și Maria Michescu din Tr. Severin, fii ai satului Malovăț. Am cumpărat deja încălțămintea și am comandat mâncarea la o firmă de catering.

*

Contribuția de cult. La sfârșitul trim. III, constatăm că în parohia noastră contribuția de cult pe anul 2022 a fost achitată astfel: în Malovăț au achitat 92,63% din familii; în Bârda au achitat 90,51% din familii; la nivel de parohie au achitat 91,93% din familii.

Până la 30 Noiembrie se mai poate achita contribuția de cult pe 2022. Atunci vom afișa și clasamentul fruntașilor.

Reamintim și cu acest prilej, că în parohia noastră contribuția de cult nu constă într-o sumă fixă, ci ea se practică după principiul fiecare dacă vrea și cât vrea să dea. Serviciile religioase sunt gratuite pentru toate familiile și enoriașii noștri, indiferent dacă au achitat sau nu ceva pentru contribuția de cult. Preotul e la dispoziția tuturor 24 de ore pe zi și 365 zile pe an. În rest, are și el liber. Mi se pare normal, nu?

*

Plăți. În cursul lunii septembrie am efectuat câteva plăți mai mari, astfel: 5.200 lei brutăriei pentru cele 4.000 pâini donate și vândute în luna septembrie; 3.294 lei pentru aragazul și mașina de spălat donate azilului de la Strehaia; 2.300 lei tipografiei pentru cărți; 1.500 lei firmei de catering pentru cele 70 porții mâncare pentru azilul de la Strehaia; 1.031 lei protoieriei pentru icoane și Biblii; 1.000 lei expertului juridic; 800 lei pentru cele 40 perechi de galoși ce urmează a fi donate la azilul de la Ilovăț; 660 lei impozit; 400 lei timbre poștale; 380 lei protoieriei pentru candele; 119 lei pentru sucul și apa donată azilului de la Strehaia; 106 lei internetul; 96 lei pentru vopseaua folosită la pereții bisericii din Malovăț deteriorați la montarea ușii; 82 lei toner pentru imprimantă; 74 lei pentru lacul necesar cișmelei; 63 lei poștei pentru colete; 50 lei pentru curentul electric; 50 lei protoieriei pentru reviste și altele mai mici.

*

Excursii-pelerinaje. Pentru luni, 3 Oct., organizăm o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Bârda – Motru – Tg. Jiu – Mănăstirea Polovragi – Mănăstirea Horezu -Mănăstirea Bistrița – Ocnele Mari (salina) – Rm. Vâlcea (oraș, episcopie) – Mănăstirea Cozia – Mănăstirea Turnu și retur. Prețul: 60 lei/pers. La salină, pensionarii să aibă talonul de pensie. Biletul de intrare e de 35-40 lei/pers.

După cum observați, s-a schimbat data și prețul.

În ziua de luni, 14 Noiembrie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Bârda – Malovăț – Motru – Tg. Jiu – Mănăstirea Vișina – Mănăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg – Mănăstirea Prislop – Mormântul Părintelui Arsenie Boca – Cetatea Sarmisagetuza – Caransebeș (catedrala) – Mănăstirea Teiș – Mănăstirea Piatra Scrisă – Orșova – Tr. Severin – Malovăț – Bârda.

Costul este de 60 lei/pers. Așteptăm înscrieri.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel:Scrisoare pastorală” – 476, în „Armonii Culturale”, Adjud, 11 sept. 2022, ediție on-line (https:// armoniiculturale.ro); In memoriam: Mitropolitul Firmilian (I-III), pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney (Australia), 15 sept. 2022 (https://bentodica. blogspot.com); In memoriam: Pr. Ioan Sfetcu, pe blogul Domnului Ben Todică, directorulpostului de radio în limba română din Sydney (Australia), 19 sept. 2022 (https://bentodica.blogspot.com); In memoriam: Pr. Prof. Ioan Ionescu, pe blogul Domnului Ben Todică, directorulpostului de radio în limba română din Sydney (Australia), 15 sept. 2022 (https://bentodica.blogspot.com); In memoriam: Pictorul Gh. Bărbulescu-Tismana, pe blogul Domnului Ben Todică, directorulpostului de radio în limba română din Sydney (Australia), 15 sept. 2022 (https://bentodica.blogspot.com); In memoriam: Părintele Alexie Buzera, pe blogul Domnului Ben Todică, directorulpostului de radio în limba română din Sydney (Australia), 15 sept. 2022 (https://bentodica.blogspot.com); In memoriam: Omir Sevastian, pe blogul Domnului Ben Todică, directorulpostului de radio în limba română din Sydney (Australia), 15 sept. 2022 (https://bentodica. blogspot.com); Cenzura, în „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 15 sept. 2022, ediție și on-line (https:// ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); Scrisoare pastorală” – 477, pe blogul Domnului Ben Todică, directorulpostului de radio în limba română din Sydney (Australia), 24 sept. 2022 (https://bentodica. blogspot.com); In memoriam: Părintele Vichentie, în „Armonii Culturale”, Adjud, 26 sept. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro/al-stanciulescu-barda-in-memoriam-parintele-vichentie); Tragedia siriană, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIV (2022), nr. 1148 (29 sept.), p. 12; Cărți rare – oct. 2022, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney (Australia), 29 sept. 2022 (https://bentodica.blogspot.com); In memoriam: Bartolomeu Anania (I-VI), pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney (Australia), 30 sept. 2022 (https://bentodica.blogspot.com); In memoriam: Nicolae Avrămuț, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney (Australia), 30 sept. 2022 (https://bentodica.blogspot.com);  In memoriam: Pr. Prof. Nicolae Petrescu, pe blogul Domnului Ben Todică, directorul postului de radio în limba română din Sydney (Australia), 30 sept. 2022 (https:// bentodica.blogspot.com); In memoriam: Pr. Gh. Matei, pe blogul Domnului Ben Todică, direcorul postului de radio în limba română din Sydney (Australia), 15 sept. 2022 (https://bentodica. blogspot.com); în „Armonii Culturale”, Adjud, 2 oct. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro/pr-al-stanciulescu-barda-in-memoriam-pr-matei-gheorghe); In memoriam: Pr. Prof. Sanda Teofil, în „Armonii Culturale”, Adjud, 3 oct. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro/pr-al-stanciulescu-barda-in-memoriam-pr-prof-sanda-teofil);

Parohia noastră a publicat cartea preotului Dvs., Jurnal, vol. V (1986) (464 pag.).

Volumul al V-lea din Jurnal privește anul 1986. Este un an destul de încărcat de evenimente politice și sociale, atât pe plan intern, cât și pe plan extern. Este un an în care se continuă procesul de intensificare a unei stări de revoltă mocnită în statele Pactului de la Varșovia, un an în care starea conflictuală izbucnită în Polonia în anii precedenți capătă noi forme, noi manifestări, dar și noi victime. Este un an de pregătire pentru marile schimbări din anii 1989-1990. Jurnalul ne oferă filmul evenimentelor interne și internaționale din anul respectiv, ajutând cititorul să perceapă pulsul lucrurilor și stărilor de spirit.

Cum era și firesc, Jurnalul pare, la prima vedere, să inventarieze evenimentele, faptele, gândurile, zbaterile din viața unui sau unor eroi principali, dar tocmai în felul acesta se conturează mai bine contextul politico-social în care acestea se desfășurau. Un concurs de crize multiple, precum cea politică, economică, socială, ideologică, determină o înrăutățire vizibilă, de la o zi la alta a vieții, a existenței individului. Lipsuri de tot felul ale celor mai elementare bunuri de consum, încălcări grosolane ale drepturilor și libertăților care caracterizează o lume civilizată, temeri de tot felul, lipsa de încredere dintre oameni, fac viața aproape imposibilă.

La acestea toate se adaugă, ca un corolar al batjocurii și umilinței, o propagandă oficială aproape demențială, menită să contrazică realitatea concretă și să creeze o realitate fictivă, iluzorie.

*

Zâmbete.

☺„- Mă, Ioane, auzit-ai că or hi 38 de grade la umbră?” „- No, da’ cine te pune să stai la umbră?”

☺„- Era ceva ce nu îți plăcea să mănânci când erai mic?” „- Da!” „- Ce?” „- Bătaieeee!”

☺Înainte, primul lucru dimineața era să dai drumul la găini, nu la net. Ce viață!

☺„De când mi-a recomandat doctorul să beau câte un pahar de vin la prânz, am ajuns la 10 prânzuri pe zi…!”

☺Ardeleanul, după ce a găsit un avion căzut în livada de meri: „Doamne-ț’ mulțămesc, că n-o picat păstă pruni!”

*

Cununii. În ziua de 18 sept. am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Paicu Angelu și pentru Domnișoara Borceanu Beatrice – Larisa din Timișoara, în ziua de 24 sept. pentru Bazavan Gheorghe-Gabriel din Londra și Domnișoara Chilom Doriana-Lorena-Marina din Tr. Severin, iar în ziua de 25 sept. pentru Domnul Popescu Mihai din Malovăț și Domnișoara Radu Ana-Maria-Ileana din Prunișori (MH). Dumnezeu să le ajute!

*

Program. În cursul lunii Octombrie avem următorul program de slujbe: 1 Oct. (Malovăț – Bârda); 2 Oct. (Malovăț); 8 Oct. (Bârda – Malovăț); 9 Oct. (Bârda); 14 Oct. (pomeniri la Bârda; slujbă la Malovăț); 15 Oct. (Malovăț – Bârda); 16 Oct. (Malovăț); 22 Oct. (Malovăț – Bârda); 23 Oct. (Bârda); 26 Oct. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, la ora 12); 29 Oct. (Malovăț – Bârda); 30 Oct. (Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: