Părintele Arhimandrit Neonil Ștefan

Arhim. Neonil Ștefan
(21 octombrie 1922 – 13 martie 2016)

100 de ani de la nașterea Părintelui Arhimandrit Neonil Ștefan, starețul Sfintei Mănăstiri Frăsinei din județul Vâlcea

Selecție text de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

L-am întâlnit de două ori în viață: în 1982 și în 1999. Aveam biserica în lucru. Amploarea și valoarea consolidărilor, finisărilor, picturii, depășeau cu mult posibilitățile economice ale enoriașilor din Malovăț. Am făcut atunci apel la eparhii, mânăstiri, instituții de tot felul, persoane publice, pe unde am știut și pe unde n-am știut, dar am reușit să încropesc sumele necesare și să termin lucrările respective, fără ca enoriașii noștri să simtă povara. M-am adresat și Mânăstirii Frăsinei. De fiecare dată mi s-a returnat cererea, cu mențiunea că trebuie să aibă avizul ierarhului locului și să merg personal la mânăstire, cu chitanțierul. M-am conformat întocmai.

Prima dată am avut emoții serioase. Auzisem multe despre Mânăstirea Frăsinei, dar n-o vizitasem niciodată. M-am dus. Se întunecase, când am străbătut satul Muiereasca, de care aparține, administrativ, mânăstirea. Am început să urc muntele. La o oarecare înălțime, drumul s-a bifurcat în stânga și am văzut nu prea departe o biserică înconjurată de ziduri mari și alte clădiri. Am fost convins că am ajuns. Am bătut la poartă, dar nimeni n-a ieșit. Totul era afundat în întuneric. Am intrat în mașină și m-am culcat. Pe la ora unu, noaptea, cineva m-a trezit. Era un călugăr. I-am spus cine sunt și unde merg. Mi-a explicat că acea este mânăstirea „pentru femei”. Mânăstirea „pentru bărbați”, cea zidită de Sfântul Calinic, e mult mai sus, către vârful muntelui.

Am pornit. Mașina urca cu greu pe un drum îngust, ușor șerpuit. De-o parte și de alta străjuiau codrii. Într-un târziu, am ajuns la poarta celei de-a doua mânăstiri, cea „a bărbaților”. Poarta era larg deschisă. Am intrat cu mașina, fiindcă mânăstirea era undeva departe de poartă. În apropierea mânăstirii erau zeci de mașini. Cred că erau din aproape toate județele, dacă iau în calcul numerele de înmatriculare.

Era ora 2 noaptea și slujba era în toi. M-am dus și eu în biserică. Era lume ca în noaptea de Paști. Numai bărbați. Biserica mânăstirii, pictată, după cum am crezut eu atunci, de Nicolae Grigorescu, îți dădea impresia că nu mai ești pe pământ. Fondul picturii de un albastru deschis, îngerii și sfinții frumos conturați, o lumină caldă, ușoară, mă făceau să cred că sunt în văzduh, printre stele. Era o liniște desăvârșită. Doar preoții și cântăreții de la strană își rosteau cântările și rugăciunile lor, cu glasuri dulci, liniștite, bine pliate pe muzica bizantină. Parcă erau niște suspine ale sufletului, izvorâte din adânc. Călugării erau mulți prin biserică, dar ca niște umbre: slabi, subțiri, lipiți de câte un stâlp, ori de ziduri, nemișcați, rostindu-și în tăcere rugăciunile. Alții ședeau îngenuncheați ore în șir în câte un colț al bisericii, fără să se miște, fără să se ridice.

Când a răsărit soarele, s-a terminat și slujba. Parcă eram transformat sufletește. Era pentru prima dată, când simțeam spiritul Athosului pătrunzându-mi sufletul. A ieșit și Părintele Neonil din altar. Parcă era un mitropolit din vechime. Părul i se revărsa în plete albe pe umeri, barba albă îi ajungea până către capul pieptului. Era un om frumos la chip, luminos la față, cu ochi vioi, iscoditori, cu un zâmbet abia perceptibil, care te făcea să ai curaj și să-i spui cu încredere ce te doare, ce nevoie te aduce la el.

Am așteptat la rând ca să vorbesc cu dânsul. I-am spus cine sunt, ce-mi trebuie. M-a dus la trapeză (sala de mese), a dat poruncă unui călugăr să-mi aducă niște ghiveci călugăresc, iar dânsul a plecat, nu înainte de a-mi spune să-l aștept acolo. S-a întors după o vreme și mi-a adus cinci mii lei. Era o sumă destul de mare la vremea aceea. În fața dumnealui am scos chitanță pentru bani. Mi-a mai dat apoi un pomelnic cu obștea mânăstirii, vii și morți, și mi-a spus autoritar: „Să-l pomenești toată viața! Spor la treabă și să faci biserică frumoasă!” M-am spovedit la un duhovnic al mânăstirii și am plecat.

A doua oară lucrurile s-au derulat aproape la fel, numai că suma, la banii de atunci, a fost de cinci milioane lei.

Așa proceda dânsul cu toți preoții care-i cereau ajutorul. Nu spunea nimănui că nu are, că nu poate, că nu vrea. Parcă împlinea ceea ce spusese Anton Pann cu mult înainte: „De la lume adunate și iarăși la lume date!”

Dumnezeu să te ierte și să te odihnească Părinte Neonil!

(Text scris de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA, In memoriam Arhim. Neonil Ștefan, publicat în „Scrisoare pastorală”, an. XV (2016), nr. 321, pp. 3-4; în vol. „Scrisoare pastorală”, Bârda, Editura Cuget Românesc, vol. IX, 2018, pp. 18-20).

*****************

* Părintele Neonil Ștefan s-a născut la 21 octombrie 1922, în satul Valea Babei, din comuna Runcu, județul Vâlcea, http://arhiepiscopiaramnicului.ro/comunicate-de-presa/parintele-neonil-stefan-staretul-sfintei-manastiri-frasinei-trecut-la-cele; (Redacția „e-Bibliotheca septentrionalis”)