de Vasile BELE
Într-o poieniță mică,
Din pădurea cea de sus,
Un Nor mare și albastru,
O Ploiță a adus.
Blânde picături de viață,
Cerului parcă zâmbind,
Se coboară pe alocuri,
Zile-ntregi și nopți la rând.
Era totul de minune,
Însă Șoricelul Chiț,
Vai! Ce mai plângea sărmanul –
N-am umbrelă, sunt micuț!
Potolindu-și un pic jalea,
Îi veni în cap un gând –
nimeni lacrima nu-mi vede,
Nu mai bine-ar fi să cânt?
este un fragment din frumoasa „poveste în versuri”, a unui șoricel supărat că l-a prins ploaia și el nu are umbrelă, din broșura Șoricelul și umbrela, apărută la Chișinău, 2016, 20 p., ISBN 978-9975-66-516-2, pe care am primit-o, alături de alte volume, de la autoare, mulțumindu-i pentru bucuria prilejuită.
Un frumos dialog, între șoricelul-actor în poezia noastră, supărat că plouă, dar cu poftă de cântat și ploaia cu pricina.
De ce-ți trebuie umbrelă?
Că doar stropii argintii,
Numai bine știu să facă,
Ei sunt veseli și zglobii!
– Umbreluța pentru mine,
nu-i un moft venit din vânt,
Mă-nțelegi, ploiță dragă?
E-o dorință, e un gând!
Personajele – Soarele, Vântul, Norii – veritabile muze, nu-i așa? își pun amprenta și în literatura copiilor. Fără doar și poate! Și cât de frumos sunt ilustrate în această broșură. Spre supărarea Șoricelului Chiț, nici Norul, nici Vântul, nu poate să-i răspundă la banala întrebare: „N-ai văzut o umbreluță?”. Poate Soarele, îi va răspunde!
Poate ai o umbreluță,
Pentru micii Șoricei!
Da! Doar Soarele îi răspunde: „Tu, cutreieră pădurea / Și-ai să vezi – umbrele sunt!”. Alergând prin pădure, pentru a afla răspunsul, apar noi personaje, bine conturate în poemul-poveste pentru copii. Apare Șarpele: „Merge-un Șarpe prin tufiș”, apare Bursucul:
La intrarea în pădure,
Iese-n cale un Bursuc,
E înalt, arată bine,
Dar e surd și-un pic uituc!
Curajos, novicele Șoricel Chiț, pătrunde în pădure.
În pădure-i altă lume –
Păsări la cântat se-ntrec,
Stranii sunete răsună,
Vin ca gândul, apoi trec.
O pădure-i ca o țară,
Cu cetăți, locuitori,
Cu cultură, obiceiuri
Și vestiți conducători.
Aici, face cunoștință cu vicleana-cumătra Vulpe, care vrea să-l mănânce:
Dar acum am să te pap,
Vino! Vino, mai aproape,
Unde ești, că iar te scap!
Marea scăpare a fost Ursul:
Șoricelu-i sus pe-o creangă,
Ursul viața i-a salvat.
Continuându-și căutarea unei umbrele, micul și naivul Șoricel:
Bucuria-i ca lumina,
Dar el seama nu își da,
Că umbrela îl așteaptă,
La un pas în calea sa.
Șoricelul se oprește –
Vede-n față un frunziș,
Iar în el trei ciupercuțe,
Ce creșteau în ascunziș.
Abia atunci și-a dat seama de umbră și umbrelele pe care, cu zor, le căuta, trecând prin atâtea peripeții, pentru ca în final, totul să fie o explozie de bucurie și fericire:
Iar de multă fericire,
Toată noaptea n-a dormit,
Lunii de pe cerul tainic,
De umbrele i-a vorbit.
El, de-atunci, nicicând nu plânge,
Când afară iarăși plouă,
Știe unde cresc umbrele,
Le găsește una-două!
Și, ce frumos este când totul se termină frumos! Sau, ce bine este când totul se termină cu bine! Nu-i așa? Frumoasa poezie, iată, ajunsă la final, spre bucuria personajului principal – Șoricelul Chiț.
Felicitări, pentru această minunată poveste-poem (sau poem-poveste), o adevărată încântare pentru copii, sunt convins!
Maria Tomița Corini
Felicit, întâi copilul din tine, bună prietenă. Să scrii literatură pentru copii, este destul de dificil, zic eu, pentru că întâi, trebuie să fii un copil, să simți ca un copil, să gândești ca un copil. Se vede frumusețea copilăriei și a copilul din tine.
Bravo! Parcă, aștept, următoarea poezie, următorul poem-poveste, cu și despre copii și copilărie.
Minunată ești lume a copilăriei!
V.B., Chiuzbaia, 1 noiembrie 2021
e-Bibliotheca septentrionalis 