Scrisoare pastorală. Foaie periodică gratuită a Parohiei Malovăţ – Mehedinţi. Anul XXII (2022), nr. 479 (1 – 15 Octombrie)

de pr. Al. STĂNCIULESCU-BÂRDA

Dragii mei enoriași!

Politica fricii. Îmi dau seama astăzi, că din primii ani ai vieții mi-a fost inoculată, ușor-ușor, de către părinți, frica. Nu aveam voie să fac una sau alta, fiindcă mă „papă bau-bau”; nu aveam voie să ies în drum, fiindcă mă mușcă câinii sau mă bat copiii; nu aveam voie să fac prostii, fiindcă se supără Doamne-Doamne pe mine. Mi-era frică de tata și de mama, deși nu m-au bătut niciodată. În școală mi-era frică de învățătoare, că mă bate; mi-era frică să nu iau note rele; mi-era frică să nu fac vreo prostie, că-mi scădeau nota la purtare; mi-era frică să mă duc la biserică, fiindcă directorul școlii îmi spusese că va sta el însuși în podul bisericii și mă va urmări; mi-era frică de exmatriculare, fiindcă scrisesem  o amărâtă de scrisoare pentru „Vocea Americii”; mi-era frică de cei care furau copii și le scoteau organele pentru spitale și de aceea mă duceam la școală și întorceam de acolo strecurându-mă cu atenție pe Valea Bârzii și pe Ogașul Voicanilor, departe de șosea; mi-era frică de cei ce făceau recensământul, că mă vor găsi ascuns cu oaia în streaz și mi-o vor lua…

Mai târziu, frica a devenit un „modus vivendi”, un fel de a trăi. Mi-era frică să nu încalc legile, ca să nu fiu amendat, condamnat.

Îmi era frică să nu fac accidente și, la rândul meu, să nu fiu accidentat; mi-era frică de tot felul de boli și de pericole, de oameni răi, de bandiți și de criminali; mi-era frică să nu scriu sau să vorbesc ceva, cu care să fiu incriminat de autorități și priponit; mi-era frică de omul cu care vorbeam, fiindcă putea să fie un turnător; mi-era frică de cutremure; mi-era frică de cei ce spuneau că vor desființa Biserica și voi rămâne pe drumuri; mi-era frică de ziua de azi, de ziua de mâine, de cartela de pâine, de gamela ce se auzea zdrăngănind tot mai aproape. Mi-era frică de frig, de întuneric, de foamete, de război și de multe altele.

A venit Revoluția și credeam că, odată cu ea, a venit și fericirea. Aiurea! Frica i-a luat locul. Îmi era frică de teroriștii despre care se spunea că sunt pe toate drumurile, că împușcă trecătorii pe stradă, în autobuze, în mașini, unde se nimerește. Îmi era frică de necunoscutul ce se contura la orizont, de viitor. Mi-era frică de viteza nebunească a privatizărilor, de distrugerea marilor unități industriale, de închiderea minelor, de pustiirea pământului, de tăierea pădurilor. Parcă ne pregăteam de plecare spre alte zări și în urma noastră trebuia să rămână doar praful! Mi-era frică de chimicalele introduse sistematic în produsele alimentare, de crizele economice tot mai dese și mai dure, de îmbătrânirea populației, de emigrările fără precedent, de împuținarea neamului românesc. Mi-era frică de cei ce vorbeau de războaie nucleare, care ar distruge planeta în câteva minute, de boli fabricate, menite să scadă numărul pământenilor, de catastrofe naturale sau provocate, menite să aducă cât mai multă suferință oamenilor. Mi-era frică de atacuri teroriste, care ar fi pus în pericol viața mea și altora. Mi-era frică de invazii, de bombardamente, de pandemii și de multe altele.

Am menționat câteva din fricile unui om obișnuit, dar ele nu au fost și nu sunt numai ale lui. Dacă aruncăm o privire în istorie, vom vedea că frica însăși a fost folosită ca armă politică de multe-multe stăpâniri. Prin frică și teroare au fost conduse țări și imperii. Au fost curmate milioane de vieți nevinovate prin chinurile cele mai groaznice, pentru că ar fi gândit altfel decât stăpânirea, că nu ar fi fost de acord cu aceasta. Prin frica de focul iadului au fost evitate multe păcate și blestemății. Prin foc și sabie au fost cucerite țări și popoare și în urma cuceritorilor au rămas munți de cadavre, râuri de sânge și de lacrimi. Boli cumplite, precum Ciuma Neagră au decimat două treimi din populația Europei. Nebunia unei Inchiziții, a unui Hitler sau Stalin a făcut să piară în chinuri de nedescris zeci de milioane de oameni!

Frica de suferință și de moarte, de chinuri și pedepse au fost mai eficace decât armele cele mai sofisticate ce s-au aflat în mâna stăpânirilor lumești.

Este admirabil Neamul românesc, care a știut să-și păstreze echilibrul, care și-a găsit reazimul. Cu adevărat este urmașul acelor daci, care priveau moartea cu seninătate, ca pe o izbăvire, o eliberare, o reîntoarcere la adevărata patrie în împărăția lui Zamolxe. Creștinismul a dat noi dimensiuni acestei concepții despre lume și viață. Pentru creștin moartea n-a mai fost o nimicire a ființei umane, ci o poartă de trecere dintr-o lume-n altă lume, într-o lume a tinereții fără bătrânețe și a vieții fără bătrânețe. Au avut românii destule motive și prilejuri să le fie frică. Au fost invazii de popoare migratoare, au fost stăpâniri străine peste noi, care de care mai sângeroase și mai dure; au fost boli cumplite, cutremure și inundații, furtuni și secete, foamete și ger, dar pe toate acestea românii le-au socotit drept „biciul lui Dumnezeu”, adică pedeapsa pe care ne-o aplică Dumnezeu pentru păcatele noastre. Cum Dumnezeu nu i-a fost niciodată un străin, ci un părinte adevărat, și speranța noastră a fost că orice pedeapsă pe care ne-o dă este vremelnică, de scurtă durată și cu rol pedagogic, educativ.

Românii nu s-au temut de moarte. Și-au construit cavouri încă din timpul vieții, ba chiar și sicrie, și-au făcut pomeni și parastase „de vii”, și-au pregătit starea de dincolo cu multă grijă încă din lumea aceasta. E adevărat că sunt multe lucru care ne îngrijorează și ne înfricoșează și pe noi, creștinii, fiindcă trăim în lume și vedem și simțim furtunile care izbesc corabia lumii acesteia.

Temeri erau multe și înainte de această pandemie. O minimă cultură să fi avut și tot erai conștient că roiesc în jurul nostru milioane și milioane de microbi, care de care mai periculoși. Toți ne asediază sărmana noastră ființă și încearcă să dea năvală înăuntru prin gură, prin nas, prin piele. Îți era teamă de chimicalele de tot felul, ce ți se dau prin alimente, prin băuturi, prin aer, prin apă; îți era teamă de ziua de azi, dar mai ales de ziua de mâine, de lipsuri, de boli, de greutăți de tot felul. Mai presus de toate acestea, îți era frică de singurătate.

Bătrânețea se apropie grăbită de fiecare dintre noi și ne găsește mai mult sau mai puțin pregătiți. Dacă n-am avut copii, singurătatea ne-a însoțit toată viața; dacă avem, ne uităm cu durere cum își iau lumea în cap și pleacă în cele patru vânturi după o viață mai bună, după un câștig mai consistent. Ei pleacă, părinții rămân, le duc dorul, le simt lipsa și se gândesc cu groază la vremea când nu va avea cine să le dea un pahar cu apă sau o coajă de pâine! Sunt părinți care au fost găsiți morți în casă, după multe zile de la deces, cu televizorul aprins și telefonul în mână. Încă mai așteptau copiii să le vină de departe!

Ți-e teamă că te vei infecta și tu cu boala nenorocită ce ne bântuie, vei muri și vei fi băgat în sac sigilat, în sicriu zlăpătuit și dus direct la cimitir, fără slujbă creștinească. Ți-e teamă că vei muri chiar și de moarte obișnuită, dar la înmormântarea ta nu vor putea să vină decât câțiva cunoscuți, nu vor putea să-ți facă pomană creștinească, nu vei putea să fii nici în moarte în rând cu lumea….!

Ți-a teamă ca om de propria ta securitate, când auzi că adevărate haite de bandiți, fie proaspăt eliberați din pușcării, fie întorși din străinătate, bântuie orașele și satele, făcând spargeri, jafuri, omoruri, violări și incendieri. Ești bătrân, ești singur, ești slăbit de boală sau de foame. Mai trebuie să-ți intre un bandit în casă ca să-ți ia și bruma de economie adunată cu greu pentru cruce și pomană, să te sugrume, să te violeze, ori să te ciopârțească mișelește…!

Ți-e teamă să nu-ți fie răpiți copiii și nepoții de bandiți de drumul mare, traficanți de carne vie și vânduți ca sclavi sau animale pe cine știe ce piețe ale lumii.

Ți-e frică simțind în nări miros de praf de pușcă, auzind cum marile puteri își încordează mușchii ca să se impresioneze reciproc, gata să se ia la trântă. Dacă ai trăit coșmarul ultimului război, știi bine ce a însemnat acela, câte nenorociri a adus, câte vieți a secerat, câte destine a distrus, cât sânge și câte lacrimi au curs atunci. Știi bine ce au însemnat atunci lipsurile de tot felul, privațiunile și umilințele, lupta pentru supraviețuire. Ferească Dumnezeu de alt dezastru, care s-ar putea dezlănțui astăzi!

Ți-e teamă de ziua judecății, de păcatele pe care, ca om, le-ai săvârșit de-a lungul vieții cu știință, cu neștiință, cu voie sau fără de voie. Vei da răspuns pentru toate în fața Marelui Judecător. Te întrebi ce vei răspunde și, mai ales, de sentința ce se va pronunța…!

Dacă ești obișnuit însă ca să pășești pe drumul bisericii, greul nu mai este așa de greu, necazul nu mai este așa de mare. Aștepți zilele de duminică și de sărbătoare, ca să-ți reîncarci bateriile. Te primenești cu hainele „bune”, iei un buchet de flori în mână din grădinița ta și pleci pe drumul bisericii. Aici te întâlnești cu alți semeni de-ai tăi, cu care ai crescut, cu care ai fost la școală, la armată, cu care ai muncit cot la cot și umăr la umăr. Îți descarci sufletul ca unor frați, afli ce necazuri și griji mai au și ei. Ești încurajat și încurajezi și tu pe alții și nu te mai simți atât de singur…!

iconostas Biserica BardaÎn zilele de duminică și sărbători te întâlnești cu semenii, cu cei de o credință și de o nădejde cu tine, dar, mai ales, te întâlnești cu Dumnezeu. E pretutindeni Dumnezeu, și pe drum, și acasă la tine, și în grădină, și la fântână, și pe izlaz. La biserică, însă, este acasă la El, iar tu te duci și-i faci câte o vizită, de câte ori pășești pragul bisericii. Vizitele se fac între rude, între prieteni, între apropiați. Și cei ce se duc la biserică se socotesc rude, prieteni și apropiați ai lui Dumnezeu. Acolo Îl simt pe Hristos mai aproape de ei ca oricând, simt adierea Duhului Sfânt mângâindu-i cu fiecare rugăciune, ectenie și cântare, simt că deasupra tuturor tronează Atotputernicul Tată Ceresc, Creatorul și Conducătorul lumii. În biserică ai curajul să-L săruți pe Dumnezeu și sfinții Lui din Sfintele Icoane. În biserică îți ușurezi conștiința de păcate la scaunul Sfintei Spovedanii. În biserică Îl primești pe Domnul Hristos în ființa ta prin Sfânta Împărtășanie și pleci cu El acasă. Este extraordinar! Tu îi faci vizită lui Dumnezeu acasă la El, iar El îți întoarce vizita și vine în casa sufletului tău și prin aceasta acasă la tine. Numai prietenii apropiați fac astfel de schimb de vizite. Cum poți să te mai simți singur, când Dumnezeu este cu tine? Cum poți să mai fii singur, când vezi că atâția semeni ai tăi te primesc cu drag în mijlocul lor, sunt atenți la cele ce le destăinui tu, îți spun ție toate secretele și necazurile lor? În biserică te simți ca-n familie: o mare familie, formată din zeci și chiar sute de membrii, iar în capul mesei șade Tatăl acestei familii, Domnul Iisus Hristos. Cum să-ți mai fie frică de toate cele?!

În mijlocul acestei familii te simți mai puternic în fața greutăților vieții, mai puternic în fața microbilor și bolilor, în fața suferinței. În biserică îți încarci bateriile sufletului și speranța renaște în inima ta. Nu mai ești singur: Dumnezeu este cu tine; ceilalți membrii ai comunității, ai parohiei din care faci parte sunt alături de tine, te înțeleg și-i înțelegi. Lui Dumnezeu și semenilor de acolo, din biserică, le poți cere ajutorul fără teamă, fără jenă, așa cum l-ai cere copiilor și fraților tăi. Acolo, în biserică, pentru câteva ceasuri, cerul se unește cu pământul întru legătura dragostei și a rugăciunii.

Cel care își face o obișnuință din a merge în duminici și sărbători la biserică trece mai ușor peste necazuri și peste greutăți. Omul acela este împăcat cu Dumnezeu și cu oamenii. Indiferent cât de mult l-ar încerca viața, cât l-ar nedreptăți societatea, din sufletul lui nu se epuizează niciodată speranța. Întotdeauna va găsi resurse sufletești ca să depășească momentele grele ale vieții, întotdeauna optimismul îl va blinda în fața loviturilor vieții. Mergerea la biserică în duminici și Sărbători o putem asemăna cu încărcarea unei baterii, care ajută apoi un mecanism să mai funcționeze o perioadă de timp. Nicăieri în altă parte rugăciunea nu este mai puternică decât în biserică, unde se unesc glasurile a zeci sau sute de credincioși cu ale preoților.

Creștinul adevărat știe că la cârma corăbiei lumii nu se află altul decât Însuși Părintele Ceresc și de aceea capătă curaj. Frica de naufragiu dispare din sufletul unui asemenea, speranța crește vertiginos, curajul ia locul fricii. El știe că oamenii pot să-i ucidă trupul, dar sufletul niciodată, iar sufletul lui este bunul cel mai de valoare, care va trăi în veșnicie. Frica pentru adevăratul creștin poate să fie un moment de cumpănă, de secetă duhovnicească, un moment de slăbiciune. El își poate regăsi repede busola. Stând mereu în legătură cu Dumnezeu prin rugăciune și prin credință, nimeni și nimic nu-l poate înfricoșa, nu-l poate descuraja. Toate sunt trecătoare, doar credința, nădejdea și dragostea sunt veșnice și ele constituie energia vieții noastre în Hristos. Cu Hristos și prin Hristos frica se transformă în bucurie.

*

Cuvinte părintești. Din scrierile Sfinților Părinți vom selecta câteva gânduri și sfaturi privind Ascultarea, tocmai în această vreme când ascultarea devine tot mai mult o adevărată cenușăreasă a relațiilor dintre oameni, fie că este vorba de societate în general, fie de familie în special. Iată-le:

Să nu fii nesupus, încăpăţânat şi dispreţuitor, ca să nu-ţi faci rău ţie şi celor ce te ascultă. Ascultă pe cel ce te sfătuieşte întru Domnul, ca să poţi aduce roadele Domnului Dumnezeu (…). Dacă vrei să asculţi, vino, şi dacă vei asculta vei fi înţelept. Iar dacă este greu pentru răbdarea ta să asculţi cuvântul, cu atât mai greu este pentru tine să-l prefaci în faptă (…). Dacă la toţi ne place să poruncim şi să fim şefi, cine va fi supus şi cine va asculta? Dacă toţi ne dorim onoruri, cine ni le va da? Bărbatul înţelept se leapădă de a le da, iar nu de a primi porunci” (SF. EFREM SIRUL); „Să ascultăm cu o vie atenţie divinele învăţături şi ne vom scăpa, dacă nu dintr-o dată, cel puţin încetul cu încetul, de preocupările veacului” (SF. IOAN GURĂ DE AUR); „Auzirea povestirilor despre nevoinţele şi faptele cele bune ale Părinţilor duhovniceşti aţâţă mintea şi sufletul spre râvnă, iar ascultarea învăţăturilor lor ne povăţuiesc şi ne îndrumează pe cei râvnitori spre a-i urma (…). Din ascultare se naşte smerenia, iar din smerenie nepătimirea(…). Conştiinţa să-ţi fie oglinda supunerii tale şi acest lucru îţi este de ajuns”(SF. IOAN SCĂRARUL); „Ascultarea este bunul cel dintâi din toate virtuţile începătoare, fiindcă nimiceşte părerea de sine şi naşte în noi smerita cugetare (…). Acela care cedează ucenicului, când se împotriveşte unde nu trebuie, îl rătăceşte în privinţa acelui lucru şi-l pregăteşte să nesocotească rândurile supunerii” (MARCU ASCETUL);

*

O frunză. În plin anotimp, în care privim cu tristețe cum cad frunzele una câte una, ne gândim la o poezie a lui Radu Gyr cu acest titlu și îi dăm citire, fiindcă e plină de frumusețe, credință și înțelepciune. Iat-o:

O frunză s-a desprins din pom…
Și mâna mea, mână de om
S-a-ntins îndată, uite-așa
Și frunza a căzut în ea.

.

Am stat privind la ea uimit
Și-atâtea gânduri mi-au venit…
A fost o frunză dusă-n vânt
Spre-a se preface în pământ…

.

Dar a căzut în mâna mea
Și-am zis: eu nu te voi lăsa!
Ci te voi duce chiar acum,
La casa mea și în album
Te voi păstra cu îngrijire
În cartea mea de amintire.

.

Acum, privirea mi-o ridic
Spre Tronul Harului și zic:
Părinte, dacă voi cădea,
Luat de vânt, în vreme grea

.

Și când cu sufletul înfrânt,
Voi fi aproape de pământ,
Întinde-Ți atunci, Mâna Ta
Și lasă-mă să cad în ea!

.

Mă spală de noroi și scrum
Așează-mă-n al Tău album!
Păstrează-mă cu îngrijire
În Cartea Ta de amintire.
Ca împreună cu cei vii
Să înverzesc în veșnicii!

 

*

In memoriam – Prof. Alexandru Vlad.

S-a stins de curând, după o lungă și grea suferință. L-am cunoscut în școala generală de la Malovăț. Venise din Ardeal ca profesor de matematică și fizică. Era un bărbat înalt, elegant, un adevărat „domn Trandafir” sadovenian. Părul complet alb îi dădea un aer patriarhal. Impunea respect celor mici și celor mari. Vorbea puțin și calculat. Zâmbea rar. Nu-mi amintesc să-l fi văzut râzând. Nu era însă dur, sever, „rău” cu elevii. Dimpotrivă. Știa să dojenească și vorba lui era mai convingătoare decât nuiaua. Știa să laude și aprecierea lui te înaripa. Iubea matematica pătimaș. La aerul civilizator de tip occidental, ce-l inspira în jurul său, se adăuga multa știință de carte.

S-a apropiat repede de elevi. Mi-a fost diriginte. Ne iubea cu aerul unui bunicuț. Era în stare să stea ore în șir după program cu cei care-l ascultam și-l iubeam, ca să ne spună „povești” matematice. Culegerile lui Țiu și Gheba ne deveniseră, prin el, familiare. „Gazeta matematică” ne-o aducea lună de lună cu bucurie. Pentru prima dată elevii de la Malovăț își vedeau numele în acea revistă la rubrica rezolvatorilor de probleme. Pentru prima dată elevi de la Malovăț au participat și au obținut locuri de frunte la olimpiade de matematică.

Profesorul Vlad ședea în spatele fiecărui succes al nostru, zâmbitor și înțelegător. Noi, copii de țărani colectiviști, care nu ne puteam permite ore de meditație cu profesori plătiți de părinții noștri, beneficiam de nenumărate ore de pregătiri intense. Profesorul Vlad ne făcuse să iubim cu adevărat matematica.

Visul meu dintotdeauna a fost acela de-a ajunge preot. Când am început primul an la seminar și când am aflat că nu se face matematică în seminar, m-am aflat într-o foarte grea cumpănă. Voiam să fug de acolo! Profesorul Vlad îmi transmisese din idealul său.

De multe ori activistul de partid al comunei venea la școală și mă prelucra. Aflase că vreau să merg la seminar. După ce pleca activistul, venea Domnul Vlad, mă mângâia, și-mi spunea părintește, conspirativ: „- Și eu am vrut să mă fac preot, și părinții mei au vrut, dar nu s-a putut! Acum îmi pare rău că nu sunt preot!” Vorbele acestea mă încurajau în speranțele mele de atunci.

Timp de trei ani ne-a învățat nu numai matematică și fizică, ci și școala vieții. Cei care l-am ascultat, am avut mult de câștigat ulterior. L-am supărat adesea, dar a avut tăria de-a ierta pornirile copilărești. Peste ani îl întâlneam din când în când. Se interesa de mulți dintre foștii mei colegi. Despre fiecare știa câte ceva, dar tot mai voia să mai afle: ce școli au terminat, unde lucrează, cum se descurcă. Parcă am fi fost copiii săi răspândiți în lume!

Pentru tot și pentru toate, bunule dascăl, îți sărutăm mâinile, îți purtăm memoria în suflet, îți mulțumim și ne rugăm lui Dumnezeu să-ți răsplătească tot binele ce l-ai făcut!

*

File de jurnal – 3 Decembrie 1982.

După ce mi-am terminat serviciile în Malovăț, am plecat cu mașina în Severin. Începuse simpozionul de istorie. Au fost participanți mai puțini decât se așteptau gazdele. Vremea îi făcuse pe mulți să evite plecarea la drum. Venise Domnul Prof. I. C. Chițimia și Părintele Dumitru Bălașa de la Drăgășani. Cei care au vorbit în plen nu mi s-au părut vorbitori de elită. Părintele Gheorghe Dumitrescu-Bistrița era foarte slăbit de gripă. Mi-a dat patru pagini cu amintiri despre Nicolae Iorga.

Am vorbit cu Domnul Prof. Constantin Negreanu. Mi-a dat Dicționarul folcloriștilor (București, Editura Litera, 1983, vol. II) al Domnului Iordan Datcu, cu dedicație din partea autorului. Mi-a spus că volumul cu proverbe va fi gata până la sfârșitul anului și că sunt perspective ca anul viitor să se țină un nou simpozion de paremiologie. Mi-a dat și un exemplar din Coloana Infinitului să-i dau un autograf.

Masa a fost foarte săracă. Nu l-am mai invitat pe Părintele Dumitru Bălașa la Bârda. Criza de benzină m-a făcut să fiu mai circumspect cu drumurile. Părintele Bălașa mi-a spus că a ajuns la concluzia că domnii fanarioți erau aromâni din Fanar. Foarte interesant. Într-o comunicare a sa a scos la iveală faptul că în 1806-1807 Constantin Ipsilanti a fost numit de Poarta Otomană, cu asentimentul Rusiei, domn al Moldovei și Țării Românești. Este a doua unire, după cea săvârșită de Mihai Viteazul. Comunicarea Părintelui Bălașa s-a bucurat de mare succes.

După-amiază au început lucrările pe secțiuni. Secția I-a s-a unit cu secția a II-a și au lucrat în Sala „Doina”. Au prezidat Domnul Prof. I. C. Chițimia, Domnul Constantin Șerban, Domnul Prof. Teodor Trâpcea, Domnul Nicolae Chipurici și Domnul Prof. Ion Palașcă. Lucrările au decurs frumos, comunicările fiind foarte interesante. Am trecut și eu cu bine cu comunicarea mea, Conceptul de unitate națională în gândirea română medievală și modernă. Mi-era teamă că iese cu cântec, fiind vorba de o temă destul de pretențioasă pentru un popă de țară. Aflând că sunt preot, mulți au rămas cam descumpăniți.

Am vorbit cu Domnul Prof. Teodor Trâpcea de la Timișoara. Nu primise scrisoarea mea cu Nicolae Iorga. M-a asigurat că-mi va scrie, fiindcă are câteva amintiri legate de Nicolae Iorga. De asemenea, m-a încredințat că mă va pune în legătură cu o fostă asistentă a lui Nicolae Iorga. Un nepot de-al acelei asistente îi este dumnealui student. Urmează să-i ceară adresa și să-mi scrie. A apreciat la superlativ acțiunea mea. Seara am fost la masă. Pe drum, Domnul Ing. Vasile Tudor, directorul Uzinei de Automobile din Pitești, mi-a vorbit despre greutățile întâmpinate de Aurel Vlaicu la impunerea tipurilor sale de avioane. Mi-a vorbit, de asemenea, de acțiunile pe care le întreprinde ca să adune amintiri de la aviatorii din primul război mondial. A criticat apoi faptul că ne-am „dizelizat” acum, în plină criză energetică. Benzina s-ar obține mult mai ușor și mai ieftin decât motorina, procesul de cracare fiind mai simplu și, cu toate acestea, noi am trecut întreg parcul de mașini pe motorină.

La masă am stat cu Părintele Dumitru Bălașa și Domnul Mihai…, fost inspector în navigație, originar din Bistreț jud. Dolj. Prezentase o comunicare foarte interesantă, cu privire la structura demografică a imigranților, susținând cu date statistice, că marea majoritate a bulgarilor și a sârbilor ce imigrau în Țara Românească nu erau altceva decât români emigranți mai înainte, care se reîntorceau, de fapt, la locurile lor. Omul acesta se ocupă de mai multă vreme de monografia satului său, cheltuind mulți bani pentru documente și fotografii. Împreună cu Părintele Bălașa i l-am recomandat pe Părintele Ilie Brătan, „istoric de elită, cărturar de înaltă ținută, care toată viața a stat cu condeiul în mână!” Părintele Brătan l-ar putea ajuta la monografia Bistrețului, acela fiind de fapt și satul său natal. I-am spus acestea după ce dânsul mă felicitase în termeni foarte elogioși pentru comunicare. I-am spus: „– Mergeți la Părintele Brătan în Craiova, pe strada Păltiniș nr. 4, spuneți-i că am fost împreună la acest simpozion. Mi-a fost profesor, cel mai bun profesor din seminar și cred că i-ați face o reală bucurie, aflând de un succes al fostului său elev!”

Părintele Bălașa abia se putea abține din râs. Domnul Mihai era entuziasmat de descoperirea ce i-o făcusem, de perspectiva ce i-o deschisesem de-a intra în legătură cu un strălucit fiu al satului său. În realitate, Brătan nu s-a ocupat în viața lui de istorie, așa că va trebui să ia postura prostului. În ceea ce privește vestea despre prezența mea la simpozion cu o comunicare bună, aceasta înseamnă pentru el o lovitură sub centură! Doamne iartă-mă, dar prea mult m-a gonit și prea mult rău mi-a făcut omul acesta! Sunt prea meschin ca să-l pot ierta definitiv, așa că-mi mai permit din când în când să mai fac câte-o „glumă” pe seama lui, câte-o explozie cu efect întârziat.

Seara, pe la ora 22.30, când am plecat acasă, mașina îmi semăna cu o claie de zăpadă. Abia am ajuns”.

*

Ajutoare și donații. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare și donații, astfel: O familie care nu vrea să i se știe numele: 800 lei; Familia Petre și Maria Michescu din Tr. Severin, fii ai satului Malovăț: 600 lei; Domnul Prof. Virgil Sfetcu din București, fiu al satului Bârda: 500 lei; Casa de Catering „Costea” din Izvorul Bârzii (MH) și Doamna Ionescu Floarea din Câmpina (PH): câte 200 lei; Domnul Stoichină Alin din Băile Herculane și Doamna Leonte Daniela de la Buzău: câte 100 lei;

Părintele Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Sf. Mănăstiri Lainici a donat 1.500 lei, reprezentând valoarea cărților Viața Cuvioasei Teofana Basarab, pe care le vom dărui participanților la Simpozionul internațional de la Vidin din 29 oct. a.c. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!

*

Conform hotărârii Consiliului Parohial, în ziua de 13 Octombrie a. c., preotul paroh s-a deplasat împreună cu Domnul Nistor Petre, consilier parohial, la Centrul Social din Ilovăț și au donat din partea parohiei noastre: 40 porții de mâncare (ciorbă de perișoare, sarmale cu mămăligă, ceafă la grătar cu pilaf, cozonac) pregătire de Casa de Catering „Costea” din Izvorul Bârzii; 40 perechi galoși plușați pentru adulți, numere diferite (39-45); 54 (cincizeci și patru) litri suc;- 18 (optsprezece) litri apă minerală; 2 (două) cutii cu prăjituri;- 20 prosoape.

Pentru mâncare a contribuit Casa de Catering „Costea” cu 200 lei, iar familia Michescu Petre și Maria din Tr. Severin, fii ai satului Malovăț, au donat restul de 600 lei. O familie care nu vrea să i se știe numele a donat 800 lei, reprezentând costul galoșilor. Următoarea deplasare o vom face în noiembrie la Școala Ajutătoare din Severin.

*

Excursii-pelerinaje.

Luni, 3 Oct., am organizat o excursie – pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Bârda – Motru – Tg. Jiu – Mănăstirea Polovragi – Mănăstirea Horezu – Mănăstirea Bistrița – Ocnele Mari (salina) – Rm. Vâlcea (oraș, episcopie) – Mănăstirea Cozia și retur. Au participat 81 pelerini din Malovăț, Bârda, Tr. Severin, Balotești, Colibași, Laz, Cocorova, Motru și Rătez (GJ). A fost o reușită!

În ziua de luni, 14 Noiembrie, organizăm o excursie-pelerinaj pe următorul traseu: Tr. Severin – Bârda – Malovăț – Motru – Tg. Jiu – Mănăstirea Vișina – Mănăstirea Lainici – Petroșani – Hațeg – Mănăstirea Prislop – Mormântul Părintelui Arsenie Boca – Cetatea Sarmisagetuza – Caransebeș (catedrala) – Mănăstirea Teiș – Mănăstirea Piatra Scrisă – Orșova – Tr. Severin – Malovăț – Bârda. Costul este de 60 lei/pers. Așteptăm înscrieri.

*

Publicații. În această perioadă, preotul Dvs. a reușit să mai publice câteva materiale, astfel: In memoriam: Adrian Păunescu, în „Armonii culturale”, Adjud, 7 aug.., ediție on-line (https:// armoniiculturale.ro); In memoriam: Mitrop. Bartolomeu Anania, în „Armonii culturale”, Adjud, 14 sept., ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); In memoriam: Pr. Prof. Ioan Ionescu, în „Armonii culturale”, Adjud, 28 sept., ediție on-line(https://armoniiculturale.ro); In memoriam: Pr. Gheorghe Matei, în „Armonii culturale”, Adjud, 2 oct., ediție on-line (https:// armoniiculturale.ro); Biserica cu șerpi, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIV (2022), nr. 1149 (6 oct.), p. 12; In memoriam: Pr. Dumitru Ionescu, în „Armonii culturale”, Adjud, 8 oct., ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); „Scrisoare pastorală” – 478, în „Armonii culturale”, Adjud, 10 Oct. 2022, ediție on-line (https:// armoniiculturale.ro); în „Bibliotheca Septentrionalis”, Baia Mare, 10 oct. 2022, ediție și on-line (https://ebibliothecaseptentrionalis. wordpress.com); în „Observatorul”, Toronto (Canada), 12 oct. 2022, ediție și on-line (http://www.observatorul.com); Ofertă de carte – octombrie 2022, în „Armonii culturale”, Adjud, 11 oct. 2022, ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); Educația sexuală, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIV (2022), nr. 1150 (13 oct.), p. 12; In memoriam: Prof. Vasile Prescure, în „Armonii culturale”, Adjud, 17 oct., ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); In memoriam: Prof. Nicolae Lungu, în „Armonii culturale”, Adjud, 17 oct., ediție on-line (https://armoniiculturale.ro); Preot Gheorghe Iorgovan, în „Obiectiv mehedințean”, Tr. Severin, an. XXIV (2022), 1151 (20 oct.), p. 12;

*

Zâmbete.

O doamnă era revoltată că la pomană la socru-său, undeva într-un sat, se dăduseră de pomană, printre altele, o mătură și un făraș. A zis: „- Le-am spus la copii: Când oi muri eu, să-mi dați de pomană un aspirator. Să nu vă prind că-mi dați mătură!” Am întrebat-o: „- Doamnă, dar sunteți sigură că pe lumea cealaltă vei avea curent electric?” „- Nu!” mi-a răspuns doamna, nedumerită. „- De asemenea, sunteți sigură că veți avea cu ce plăti facturile?” „,- Păi… Și acolo vor fi facturi?” „- Eu nu știu! Vă întreb doar!” „- Cred că le spun să-mi dea și mie tot mătură și făraș!”

*

Cununii. Botezuri.

În ziua de 6 Octombrie am oficiat Taina Sfintei Cununii pentru Domnul Baltac Alexandru-Ionuț din Malovăț cu Doamna Mihai Claudia din Strehaia. Dumnezeu să le ajute! În ziua de 15 Octombrie am oficiat Taina Sfântului Botez pentru Tănasie Luca-Marian, fiul Domnului Tănasie Ștefan-Cristian și al Doamnei Tănasie Daniela din Malovăț. Să le trăiască!

*

Program. În cursul lunii Noiembrie avem următorul program de slujbe: 5 Nov. (Malovăț – Bârda); 6 Nov. (Bârda); 8 Nov. (Pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț); 12 Nov. (Bârda-Malovăț); 13 Nov. (Malovăț); 19 Nov. (Malovăț – Bârda); 20 Nov. (Bârda); 21 Nov. (slujbă la Bârda; pomeniri la Malovăț, a ora 12); 26 Nov. (Bârda – Malovăț); 27 Nov. (Malovăț); 30 Nov. (pomeniri dimineața la Bârda; slujbă la Malovăț). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, acasă, la telefon: 0724. 99. 80. 86, ori pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.

Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!  

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: