Sărută-mi toamnă…

de Aurelia OANCĂ

Sărută-mi toamnă inima ce plânge,
Sărută-mi toamnă gândul meu pribeag,
Alungă înserarea ce se frânge
În sufletul purtat de omul drag.

Alungă-mi toamnă norii de pe cerul
Ce-l poartă ochii mei întâmplător,
Deschide-mi poarta plină de misterul
Încătușat în nopțile de dor.

Sărută-mi toamnă tâmpla argintie,
Ce poartă-n ea înțelepciunea vieții,
Sărutul tău de toamnă ruginie
Să dea o nouă tentă frumuseții.

Alungă-mi toamnă lacrima ce doare
Și fă din ea izvor fermecător,
În unda lui cu străluciri de soare
Să-mi pui o clipă aripi ca să zbor.

Sărută-mi toamnă gura c-o gutuie
Și din aroma ei să-mi faci balsam,
Care s-alunge clipa amăruie
Și fă-mi din tine floare lângă geam.

Alungă-mi toamnă negura tristeții
Și risipește-o-n zare printre ploi,
Mai pune-n suflet anii tinereții
Și fă-mi iar viața plină de noi doi!